joi, 9 mai 2013

Scriitorul zilei: Ion Iovan
http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2678444635787075432#editor/target=post;postID=968063950872823415;onPublishedMenu=allposts;onClosedMenu=allposts;postNum=360;src=link

Pagini de jurnal, 1992
12 mai. Poezia Omul acela vine şi-mi spune / de trei ori pe zi
Îl pun pe A. la lecţii şi simt că, de fapt, sunt pe punctul de a-i sugruma copilăria. După o dimineaţă foarte călduroasă, acum la amiază se întunecă dintr-o dată... Vântoasa îmi zguduie ferestrele, mă duc să închid şi văd jos în stradă hîrtii şi cartoane zburătăcite de vînt, cîţiva copii pe trotuar şi un elev, poate chiar Ilie, întorcîndu-se de la şcoală, cu mare întîrziere, legănîndu-şi neglijent ghiozdanul. Lăsat de capul lui, Ilie poate că e cu adevărat un copil care îşi trăieşte vîrsta. În clasă, o parte dintre elevi sunt în gaşca lui. A. nu e. Ieri îmi spusese că Elena îl ocoleşte, aşa i se pare. Azi a dezlegat enigma: ea crezuse că şi A. face parte din gaşca lui Ilie. Interesant ce mult l–a preocupat pe A. acest aspect, ieri a adus de cîteva ori vorba despre asta. Semn că Elena îl interesează mult.
Aseară ne-am uitat la diapozitivele făcute la începutul lui ianuarie: A. la fereastră, A. cu Lidia în fotoliu, noi doi cu sania în parc: pe alee, la derdeluş, pe gheaţa lacului, A. cu căciula mea -, imagini luminoase, cu haz. Mirat cît de precis ştie A. fiecare imagine, îl aud: Urmează o poză cu tata cu picioarele desfăcute – şi chiar aşa a fost. Nu e prima dată cînd memoria lui mă uluieşte. Tot aseară îi dictam o lecţie şi l-am surprins că scria pasaje întregi înainte de a i le dicta. I-am şi spus: A, cu memoria ta ar trebui să te uiţi de sus a colegii tăi. După terminarea proiecţiei, Lidia a rămas tăcută minute în şir. Apoi o aud că e şocată de rapiditatea cu care creşte A. Într-adevăr, ce repede se îndepărtaeză el de prima copilărie! I-am spus Lidiei: Ieri am văzut pe trotuar un om cu un băieţel de 3-4 ani şi m-a săgetat o mare jale: că A. n-o să mai fie niciodată mic! Ce jale m-a lovit deodată! îi spuneam Lidiei. O durere vie, ascuţită. Poate că despre asta ar fi de scris înainte de orice altceva.
Sigur, ciolanul e mare, de ros, dar amicul C.D. încă nu vrea să admită că rolul guvernanţilor e destul de şters, oricum viaţa îşi urmează cursul, cu sau fără unii dintre ei. Se iluzionează că fac istoria, că decid în numele poporului, care, bietul, nu poate gîndi corect etc.
Chiar acum aud de o fracţionare a feseneului.
Ninel îmi spune că m-a văzut in extenso pe SOTI, imagini de la demonstraţia monarhistă.
Data trecută, de ziua mea, Mircea spusese, după plecarea lui CD: Mă întreb dacă e cazul să mai fiu prieten cu el. Anul acesta, la ziua mea, a spus: Nu uita că avem un rinocer printre noi.
I se pun în seamă atîtea Regelui Mihai pentru că se ştie că mareşalul îl oprima şi se presupune că Regele şi-ar fi luat revanşa, la 23 august.
Caius cînd explică, am observat asta şi la TV, ridică sprîncenele, holbează ochii şi are un rictus al buzelor, o strîmbătură care ar vrea să plasticizere cele exprimate. E ceva ca o naştere a ideii, care se lasă filmată? Sau e ceva din arta teatrală intuitivă, căci se foloseşte şi de mîini, răşchiră degetele etc. Emoţia, jubilarea că se află exact acolo unde şi-a dorit...
Din ieşirea la Năsăud, săptămîna trecută: În zona Năsăud-Telciu se vorbeşte o limbă foarte curată, literară, fără regionalisme şi dialectale, asta de către toată lumea, inclusiv de ţăranii bătrîni. Am avut o mare bucurie să văd, de dimineaţă, un bătrîn în costum naţional şi cu tolba la spinare, iar spre amiază un fecior în costum naţional. Probabil le poartă din convingere, cu mîndrie, ştiind că aşa e frumos un bărbat.
Relieful din zona Prislopului lui Rebreanu, dar şi a Hordoului lui Coşbuc este mai accidentat decît bănuisem. Satul H., pe o luncă îngustă de tot, încît abia încap cele două rînduri de case ale uliţei principale. Sălăuţa cu apă repede şi limpede. Nici o moară - de găsit numai în poezia Mama. Loc arabil doar în luncă, pantele deosebit de abrupte, cam ca la Topleţ, cu cîteva petece de arătură agăţate acolo sus, foarte înclinate, unde nu se poate cultiva decît cartoful. Trebuie să văd mai îndeaproape. Extraordinare case noi, toate cu scară interioară şi cu două nivele, coşbucenii fiind deci oameni foarte harnici. Emoţionat la gîndul că George Coşbuc s-a ridicat de la coarnele plugului şi a devenit un clasic. Dintr-un sătuc de 50 de case, nu mai multe, a făcut o întreagă lume, suficientă sieşi - Nunta Zamfirei.
Citesc Un cerc în iarbă şi sunt impresionat de verva şi de ideaţia densă, nu lipsită de lirism şi ironie. O carte frumoasă, vie, pe care regret că nu am scris-o eu.
va urma

Mişcări literare...ale prietenului Nicolae Ciobanu
Prietenul scriitor Nicolae Ciobanu din Piatra Neamţ ne bucură trimiţându-ne în Săptămâna luminată două dintre colaborările sale la reviste literare din ţară, una din Bistriţa: reputata revistă Mişcarea Literară, aflată în al XII-lea an de la apariţie, în numărul cu pricina fiind sărbătorit poetul Horia Bădescu, la frumoasa vârstă de 70 de ani (n. 24 februarie 1943, Arefu-Vâlcea).  Poetului echinocsist i se rezervă nu mai puţin de 40 de pagini de exegeză, sub titlul bine ales: Cântecul în care ne-am ascuns. Foarte bine se leagă acest titlu despre lirica unui poet şaptezecist cu ancheta ce-i urmează, şi căreia i se rezervă alte 40 de pagini: Avatarul lecturii în totalitarism. La cele 7 întrebări foarte judicios formulate de Olimpiu Nuşfelean răspund nu mai puţin de 10 colaboratori, printre care desigur omniprezentul de-acum LIS, dar şi Melania Cuc, dar şi Menuţ Maximinian, alţi condeieri bistriţeni şi prietenul nostru pietrean NC, care pe cinci pagini răspunde apăsat, pe cât de nuanţat, la întrebările anchetei.  Dintr-o familie de muncitori din Roman,  oameni săraci cu deosebire şi niciîntrunfel preocupaţi de aspectele culturale ale vieţii, şcolarul, ucenicul, studentul întârziat, profesorul de limba română şi bibliotecarul care a traversat vrând-nevrând de la un capăt la altul întregul calvar al dejism-ceauşismului, de la etapa primă, a bolşevizării furibunde ("Să învăţăm limba rusă cântând"), la varianta devenită penibilă-ruşinoasă a comunismului naţionalist,  are a da seamă despre "avatariile lecturii" sale de împătimit cărţar - cititul fiind poate unicul colac de salvare al unui vlăstar moldovenesc din  fundătura vieţii lipsită de lumina literei.... Cu tot tacâmul, nelipsind epurările din biblioteci, din programa şcolară, precum şi din cultura ca atare, din literatura scrisă, după model sovietic-proletcultist, de către scriitori de procopseală, unii chiar mândri că de la alfabetizare au trecut direct la drepturi de autor. În vreme ce floarea literaturii şi culturii acestei ţări se stingea accelerat în închisorile regimului roşu. Acestea toate fiind îndeobşte ştiute de generaţia mai veche, pe cât de ignorate de cea recentă, autistă, de toată lauda este modul în care, cu deplină sinceritate - altfel la ce bun toată tevatura?! -, Nicolae Ciobanu evocă fără părtinire şi latura pozitivă a acţiunii de traducere la noi, pe-acele vremuri, a literaturii universale cu tentă socială. Or, la noi până şi astăzi pârdalnicul de maniheism, care nu poate decât să strice faţa adevărului, ne îmboldeşte să negăm tot ce a aparţinut blamabilei "epoci de aur", fără osebire. În perioada proletcultului, cică,  nu s-a scris nimic valabil, iar noi, bieţii cititori, am fost frustraţi de tot ceeea ce înseamnă adevărtata literatură. Hugo, Dickens, Twain, London, Corolenco, să fie dânşii lipsiţi în totalitate de metafizică, în scrierile lor despre lumea proletară, despre păturile de jos, nedreptăţite, exploatate, lipsite de binefacerile unei societăţi care ar fi trebuit să le ofere o şansă? Nicidecum. Nicolae Ciobanu, cu tot curajul, pune punctul pe I în această chestiune, care trebuia tranşată într-un  târziu.
Citiţi şi nu veţi regreta nicicum mărturisirile "la cald" ale prietenului nostru, ce are în fibra-i morală convingerea că fără deplina sinceritate nu poate fi vorba de demnitate umană.

https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=gmail&attid=0.2&thid=13e7fdbfcf8facd1&mt=application/pdf&url=https://mail.google.com/mail/u/0/?ui%3D2%26ik%3D1dce5d5cf7%26view%3Datt%26th%3D13e7fdbfcf8facd1%26attid%3D0.2%26disp%3Dsafe%26zw&sig=AHIEtbQ15NGuiu1SDdavtg2jQqPwEIhW1Q

În cealaltă revistă despre care vorbeam, Confesiuni, din Tg. Jiu, aflată în primul său an de apariţie cu al său număr 6 pe aprilie 2013,  revistă ce a obţinut colaborarea unor nume prestigioase precum Dumitru Ungureanu, Barbu Cioculescu, Gh. Grigurcu, Petru Ursache, Sorana Georgescu-Gorjan şi, desigur al ubicuului LIS - realmente un fenomen al poeziei şi publicisticii noastre din ultimul deceniu -, prietenului Nicolae Ciobanu i se publică la pagina 20 o scurtă povestire-parabolă în stil binecunoscut de sorginte humuleşteană: Capra ceia di Ruşâni, care musai să fi fost scrisă cu har şi cu haz, altfel cum, domnilor?! Cetiţi dară, boieri dumneavoastră şi degrabă vă veţi convinge!

https://docs.google.com/viewer?a=v&pid=gmail&attid=0.1&thid=13e7fdbfcf8facd1&mt=application/pdf&url=https://mail.google.com/mail/u/0/?ui%3D2%26ik%3D1dce5d5cf7%26view%3Datt%26th%3D13e7fdbfcf8facd1%26attid%3D0.1%26disp%3Dsafe%26zw&sig=AHIEtbQtVTJqpoQESjo1tmsQkORNhyknzg


Cărţile prietenilor mei























ion lazu, Fotografii...Mrea Curtea de Argeş...