joi, 23 mai 2013

Scriitorul zilei: Iordan Chimet
http://ilazu.blogspot.ro/2011/11/ion-lazu-din-nou-poiana-stanii-regale-i.html

Pagini de jurnal 1992 
19 iulie. Ai noştri au trimis 6 elevi clasa XI-XII la campionatul mondial de matematică şi ei s-au întors cu şase medalii, locul trei în lume, după China şi SUA. Oricum la QI suntem cei mai tari din lume.
Figură urîtă: aseară P. Roman îşi anunţă candidatura la preşedinţie, după ifose de mironosiţă, deci pe alde Caius şi Dijmărescu i-a folosit ca figuranţi. Oare cu ştiinţa lui C.? Oare amicul tot se mai consideră flatat? Mai ieri l-am visat, ne spunea ceva de genul:  celui deştept îi ia de zece ori mai puţin timp să se orienteze în viaţă.
Ieri noapte o visez pe Mama într-o cameră vecină, împreună cu alţi inşi necunoscuţi mie; la un moment dat, în liniştea ce se lăsase, i-am auzit glasul, prin uşa deschisă: Îmi pare tare rău pentru moartea lui Ionel. M-am cam speriat în acea noapte, iar a doua zi am fost ceva mai prudent prin păduri şi pe stîncării, dar spre seară deja găsisem o interpretare favorabilă: îi părea rău la gîndul că vreodată fiul ei o să moară el însuşi… Iar mîine s-ar putea să nu mă mai simt ameninţat. Totuşi, îmi spun, o catastrofă se poate întîmpla oricînd, iar subconştientul e un seismograf prea sensibil, el nu prea funcţionează în gol… aşa că merg mai departe pe traseul meu geologic, bat cu ciocanul, stropi sar pe faţa mea dintr-un smîrc ruginos, ajung acasă şi Lidia se sperie, crezînd că am fost rănit, atacat… Asta fiind pentru vis moartea mea – sau pentru povestirea ce ar trebui să scriu…
Alt vis: Pe stradă mă agăţ de braţul unei femei necunoscute, ea se trage îl lături şi eu, mai făcînd doi trei paşi, cad în brînci pe trotuar, înainte de colţul străzii Lemnea. Dinspre piaţa Buzeşti se apropie un om, cam gras, eu îl vedeam de jos, se uită la mine şi trece la pas mai departe. Eu:  Mi-e rău, vă rog să mă ajutaţi. La care el s-a întors să mă salte de jos; mă agăţasem de cotul lui, ca să-i fie mai lesne. Între timp mă ajunge din urmă femeia care se scuturase de mine, probabil abia acum înţelegînd de ce m-am prins de braţul ei. Ridicat oarecum de pe jos de acel om, priveam spre piaţa Buzeşti şi căutam din ochi a doua stradă pe stînga, unde ştiam că e apartamentul meu, tare slăbit şi nesigur dacă voi putea ajunge pînă acolo şi dacă voi putea intra în casă şi dacă, în general, va fi o rezolvare a crizei care mă doborîse în acea după amiază, în plină stradă…
25 iulie. Ca să vezi cum stau lucrurile! Lidia îmi povesteşte un vis care a impresionat-o mult: eu fusesem la altă fată şi acum, deşi eram cu Lidia, oftam după fata aceea, care se afla în camera noastră şi nu voia să plece. Deşi vedea că mă perpelesc de dorul ei. L. nu ştia cum să facă să o uit pe acea fată, apoi chiar a rugat-o pe sora ei să o scoată din camera noastră, căci prea oftam din adîncul rărunchilor.
26 iulie. Duminecă. Ne sculăm după 9, iar pe la 11:30 o luăm în sus pe valea Găinii, la smeură. La întoarcere, dăm de o pereche cu Aro, tolăniţi la umbră, citind Express Magazin. Le spunem că e smeură în sus, nu se arată tentaţi; îi întreb cine e candidatul FSN pentru preşedinţie şi aflu că nu P. Roman ci C. La care L. ricanează, iar eu mă bucur. De mult îi spusesem lui Sandu B. că Roman nu are alt om de valoarea lui C. Se vor fi luat după modelul E. C. : intelectual, trecut curat, cărţi publicate. Nu se ştie de unde sare iepurele, oricum colegul meu şi-a asigurat un loc în Senat, probabil va fi şeful grupului parlamentar; cei doi vor lua caimacul.
Le va spune C. alegătorilor săi: nu mă votaţi, că şi aşa împrăştiaţi voturile? Daţi-le liberalilor, ţărăniştilor...Nu, nicidecum! Iar eu, care am avut întotdeauna gînduri speciale pentru C., mă rog lui Dzeu să nu mă pomenesc şomer…
(Din Lamentaţiile Uitucului)
va urma



Cărţile prietenilor mei





































Poezia zilei
(În zilele următoare voi posta la această rubrică poezii din volumul recent apărut Poemele Dagmarei de Elisabeta Isanos, Ed. Lucman, 2013)

Domnişoara Mierlă

Eram din lumea asta ca şi scoasă.
Un colţ, o scară, podul vechi de-acasă,
Mergând pe străzi pustii în miez de iarnă
Trăgeam cu ochiul prin perdeaua deasă.

Ca domnişoara mierlă pe pământ
Mă furişam şi m-ascundeam să cânt,
Şi ruşinoasă şi neruşinată,
Scoteam un vers şi-l ascundeam în gând.

Ziceam: n-aş vrea să fie cum nu este,
pereţi, minciuni, bărbaţi, copii, neveste,
Aşa e lumea-n care mă strecor
Şi-mi place cum se face de poveste!

Nu m-aş mira să fiu şi eu ficţiune
Într-o minciună ieftină şi-adâncă,
Murind de dor de propriul adevăr,
Să intru-n timp, să răscolesc în scrum!

Sunt ori nu sunt? Nu pot răspunde încă.


Gingăşii

Ochii mei totdeauna nimerindu-i închişi,
o surpare sfioasă menajează dureri,
gingăşiile ei sunt mai tari decât crinii
care mor în trecut şi se năruie ieri.

Uriaş de încet se întâmplă ceva,
nişte flori fără rost înfloresc odinioară,
nu vezi creste murind, doar făină de creste,
parcă muntele umed se sfieşte să moară.

Dacă tot ce se-ntâmplă e atât de sfios,
dacă munţii se mişcă mai încet ca nisipul,
când mă bucur de mila unui vifor puternic,
eu de ce mă feresc şi m-ascund în tot chipul?

Iarna mângâie numai, însă floarea loveşte,
toporaşii pe gât sunt suave topoare...
Nu de viscol mă tem, ci mi-e frică de floare.

ELISABETA ISANOS 



ion lazu, Fotografii...în Groapa Văcăreşti