Scriitorul zilei: Nicolae Tzone
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-nicolae-tzone.html

ion lazu, Pagini de jurnal, 1992 

17 mai, duminecă, la Nimigea-Năsăud.

Tema din Cerc… hărţuiala dintre o voluntaristă şi un contemplativ, deci ca în viaţă.

Mă miră ce repede mi-a ieşit din cap moartea lui Borcan şi a Marianei Dumitrescu, tineri literaţi din Slatina.

Poezia Fac o pre-lectură acestei cărţi

Poezia Cînd funia se va strînge la par

Pe unii, cititul multor cărţi, în loc să-i facă mai înţelegători, mai toleranţi, mai prevenitori cu semenii lor, îi face, dimpotrivă, mai aroganţi, mai prezumţioşi, mai sălbatici în fond. Nu s-au ales cu nimic din şcoala sensibilităţii…

Îmi spune nenea Beraru din Nimigea de Sus: Înainte de război erau aici pe deal doar cîteva case, sărace, acoperite cu paie. Oamenii băteau scînduri în geam şi plecau cu tot cu copii în lume, să se tocmească slugi, pe mîncare şi haine. Se întorceau acasă la fel de săraci…

Ne vom înţelege, îţi dau asigurări ferme, pentru că eu vreau să ne înţelegem. Mistreţii din mine sunt blînzi…

Smaranda Jelescu îşi prezintă la TV o carte despre TV; se plînge că au fost chinuiţi pe vremea lui… Despre auto-culpabilizare nu pare să fi auzit. Ce, poporul german după război s-a culpabilizat? Şi doar el a fost sub Hitler din 33 pînă în 45, deci doar 12 ani, pe cînd noi am fost sub comunişti 45 de ani. Ei i s-au scos din emisiuni referirile la Esenin şi Shakespeare, zice. Dar nu tot ea a făcut reportaje ditirambice despre măreţele punţi de lumină? Va fi uitat..., noi însă ne mai amintim câte ceva…

George Emil Palade vorbeşte despre ribozomi, mitocondrii etc. I-a cunoscut pe Arghezi, Enescu, Lipatti. Vorbeşte de marea modestie a lui Enescu; într-adevăr, e cazul cel mai notoriu de geniu care s-a impus parcă împotriva marii lui modestii.

18 mai. Vis cu un coleg care mă duce la o şedinţă de partid a celor de la întreprindere; eu foarte mirat că ei continuă, clandestin, şedinţele la care vine şi Croitoru, demult pensionat. Stăteau în picioare şi pe jos într-o curte interioară sau într-o piaţă pustie.

19 mai. Vis: Mă duceam pe neanunţate în Berceni, după despărţire; dau colţul, cam cu fereală, văd faţada blocului, deteriorată, în faţa intrării, în ţărînă, urme de tocuri cui, cineva care ieşise de mai multe ori să aştepte vreun vizitator. La noi în apartament, deranj. Andrei? Pun mîna pe mătura cu coadă şi trag cu nădejde, fiind gunoi prin casă. Ajung în hol, uşa de la intrare deschisă, fără clanţă, am împins-o la loc de cîteva ori, apoi am ajuns cu măturatul în bucătărie. Abia cînd termin îmi dau seama că mă privise tot timpul o femeie venită să facă ordine, tînără şi cam masivă, eventual cunoscută în strada C. Turzii. Jenă mare, căci eram numai în pijama, desfăcut la prohab, cu sexul vierme.

Mă trezesc, vexat de vis, readorm şi continui visul în diverse direcţii şi variante.

Un alt vis: eram tot în pijama şi mă aflam la Vălcea, în drum spre casă, privind marile modificări ale gîrlei, de când plecasem; ajung în sat şi tot în pijama fiind, nu ştiam cum să mă strecor spre poarta casei, mulţi oamenii fiind pe drum.

***

Ieri, la Prislop, casa memorială închisă. Trece un om mai în vîrstă, îi fac semn, se întoarce, intrăm în vorbă, ştie totul despre Rebreanu: Tîrlişua, Maieru, Pripasul - şi nu e de mirare, are 75 de ani. Rebranu venea anual cu soţia la Prislop. A scris Ion pe dealul de vis-a-vis, aveau acolo pămînt şi vie nesistematică, îmi arată exact locul, stătea şi scria sub un brad care acum nu mai e. Rodovica (Ana) a murit prin ‘81, la început nu prea povestea la studenţii care veneau să facă anchete, dar Rebreanu i-ar fi spus: Spune aşa cum a fost, nu are rost acum să mai ascunzi. Casa lui Ion era chiar sub drum, nu se mai păstrează nimic. Drumul spre Năsăud era de la casa lui Rebreanu peste deal, ca pe hartă, nu pe vale, ca acum. Nevasta lui Rebreanu, femeie frumoasă, era jidancă, opinează săteanul. A venit şi mai de curînd, a întrebat de toţi de prin sat şi a mers să-i vadă pe fiecare. Omul acesta ştie că Rebreanu s-ar fi sinucis cu un pistol, cînd boala l-a răzbit. Despre popa Belciug spune că avea bani la bancă în Năsăud, cînd cu plecarea saşilor, a dat fuga la bancă, a venit acasă, a înhămat, a plecat în galop cu sluga, spre Ieudul de Odorhei, la unii ce promiseseră să vîndă locurile ce le aveau în sat. Înainte să ajungă, calul a crăpat, dar ei pe jos au dat fuga, să fie primii; a dat bani şi s-a ales cu locuri de arat şi cu pădurea de pe coastă… Pe aceasta la moartea sa a dat-o la patru flăcăi mai săraci. Iar pămîntul cumpărat de la saşii ce plecau l-a vîndut în rate femeilor din sat, văduve de război. Fapte bune, deci, creştineşti. Sătenii din Prislop nu au intrat niciodată în colectiv şi de aceea au fost oprimaţi de autorităţile comuniste: o zi acasă şi două la securitate şi acolo bătăi… Trecînd noi trei prin sat (eu,colegul B. şi săteanul cel sfătos), toţi ne salută şi au în priviri o mîndrie, că sunt consătenii marelui scriitor; chiar şi frumoşii copii de pe drum şi de la ferestre par pătrunşi de onoarea specială de a fi consătenii lui Rebreanu.

Ciudat visul cu Caius, amîndoi în casa profesorului de fizică Tiberiu Gabura, eu recitind manualul de fizică din a zecea, iar Caius un tratat foarte doct; apoi discutăm despre un interpret de muzică simfonică, eu reamnitindu-i că am fost invitatul lui la acel concert. În cameră, după un timp, apare şi dl profesor, aplecîndu-se să ia ceva, dar cu spatele la noi şi fără o vorbă. Probabil e mort de mult, i-am spus lui C. A fost coleg de liceu la Chişinău cu unchiul meu Mihai.

(Din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris.)

va urma

Cărţile prietenilor mei

ion lazu, Fotografii...la Mrea Curtea de Argeş, de ziua regalitatii...