marți, 14 mai 2013

Scriitorul zilei: Camil Petrescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-camil-petrescu.html

Pagini de jurnal 1992
10 06. Ar fi trebuit să-l notez chiar în zori, sau şi mai bine azi-noapte: visul cu Costelo, un vis pe care deja l-am cam uitat.  Nu însă şi esenţialul: Eram la o petrecere, a cuiva dintre colegele de serviciu, unde am ajuns cu oarecare întîrziere. Am urcat cele cîteva trepte şi am ajuns într-o sală mare. De undeva, de la o masă din stînga, mi-a zîmbit, în picioare, Costelo. I-am răspuns la zîmbet şi atunci, cu bucurie a venit spre mine, spunîndu-mi cu mirare: Mi-ai răspuns la zîmbet! La care i-am replicat: S-a întîmplat vreodată să-mi zîmbeşti şi eu să nu-ţi răspund la zîmbet? Mi-a întins mîna şi eu i-am luat-o, deşi ştiam că e mort. Mă întrebam, dat fiind că totul era numai în imaginaţia mea, dacă o să-i simt strînsoarea mîinii şi spre mirarea mea – dar fără nici un pic de frică – am simţit distinct apăsarea pe mîna mea a degetului său mare şi a arătătorului. Asta a fost tot şi Costelo s-a retras fără altă vorbă, spre masa din stînga, iar eu am trecut mai departe, să mă văd cu ceilalţi amici. În timpul ăsta, mă gîndeam că nu poate fi nimic grav că am dat mîna cu un mort, din moment ce nu am rămas cu el, ci am trecut mai departe, spre cei vii... Schimbul de replici fusese doar în mintea mea.
Bietul Costelo, nici ca fantomă nu mă sperie, mereu l-am simpatizat în mod special. Ieri mă gîndisem la el şi mi-a părut rău că m-am abţinut să plîng la înmormîntarea lui. Ar fi fost un plîns bun şi el ar fi meritat asta.
Sunt gînduri, sentimente, impulsiuni care izbucnesc deodată, cînd nu te aştepţi - şi atunci te miri: Cum de n-am bănuit nimic? Cum de n-am presimţit? Dar e ca şi cu florile de cîmp: pînă ce nu dau în floare, nici nu le deosebeşti printre alte buruieni din fîneaţă, nu le bănui măcar existenţa. Abia floarea, odată etalată, îţi indică prin culoare şi formă planta respectivă, care pre-existase, însă nu reuşeai să o identifici, chiar să fi vrut. Şi într-adevăr: unde au fost în tot acest timp: margaretele, aglicile, sunătoarea şi orice altă floare de cîmp? Abia înflorirea lor îţi aduce aminte, cu surprindere, că ele au existat şi mai nainte. Aşa şi cu ideile noi, care s-ar zice că ne iau prin surprindere, dar probabil că, într-o formă greu de presupus, preexistă în noi.
Eu nu mă simt întreg decît dimpreună cu aceste amintiri recuparate dinspre copilărie, deci truda de a le aduna aici este justificată. M-ar interesa şi textul scrisorii mele din studenţie, pe care o ştiu la MP. Ce voi fi spus acolo, argumentele, pledoaria, fervoarea... dat mai ales tonul, stilul.

Din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1999
VA URMA


Cărţile prietenilor mei





















ion lazu,Fotografii...din catedrala Predeal