sâmbătă, 4 mai 2013


Scriitorul zilei: Dragoş Vrânceanu   http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-dragos-vranceanu.html


La Mulţi Ani, Orestis! 
Astăzi, 4 mai, nepoţelul nostru Orestps Chrisantis a împlinit Un AN!  La mulţi ANI, iubitule! Să creşti mare, frumos şi voios, spre bucuria părinţilor tăi şi a noastră, a tuturor !



Cărţile prietenilor mei: Ion Murgeanu, Viaţa lui Iisus, Ed. Europress, 2007.

 

ion lazu, Pagini de jurnal, 1992

1 mai. Dna profesoară Maria U. e indignată că unii medici, profesori, şi-au deschis dughene, vând şuruburi etc. Îi spun: În aceşti 45 de ani atâţia tineri au fost nevoiţi să apuce calea şcolii, au plecat de la sate, ca să scape de munca la colectiv. S-au dus la liceu, au făcut o facultate, la nimereală, au devenit avocaţi, medici, profesori, dar fără să aibă vocaţie pentru domeniul respectiv. Au acum libertatea opţiunii, pot să-şi găsească domeniul pentru care au chemare, îndemânare, vocaţie. E nemulţumită de goana altora după bani. Asta nu-i va face mai fericiţi. Îi spun: În protestul dvs. se simte orgoliul că sunteţi deasupra acestor oameni mărunţi, dar chiar le sunteţi, prin vocaţia didactică… Vorbim despre regalitate. Apoi despre promoţia ‘56 şi M. U. face o evocare a tripletei noastre: eu delicat şi fragil, Caius cu aer de bos, iar Titi, transpirat, trecând nonşalant de la sport la studiu şi invers. (Eu însumi m-am întâlnit cu Titi în Făgăraşi.) Îi spun: Un singur ghinion am avut: liceul de 10 clase! Ne-ar mai fi trebuit un an doi, aşa am fost aruncaţi prea curând în lume. În rest, pe lângă toate belelele, am avut avantajul că, nefiind tentaţiile de azi, TV, politica, sporturile, vedetismul, noi citeam, eram dornici de emulaţiune, sorbeam cuvintele profesorilor…
Coborând de la redacţia Oltul, dau cu ochii de o casă dărăpănată şi acolo, cu spatele la stradă, o femeie se dădea huţa într-un scrînciob scîrţâitor, absentă la toate. Ideea unei schiţe, dialogurile din capul unei astfel de bătrâne…(prin diferenţă fasţă de dna profesoară MU.
De-ale vecinei Jeni: Urăşte oamenii din cartier, sunt proşti, inculţi, nu ştiu decât să fure, să bea, să umfle burta nevestelor. Colegi ticăloşi, colege putori. Îi urăşte şi pe negri, pe arabi, pe evrei, i-ar scoate pe toţi din ţară. Nu poţi să o iei în serios, cu asemenea păreri aberante. Tot ea, în acelaşi stil: Nu poate pleca în străinătate din cauza mamei sale, care e surdă, senilă etc. Nu se gândeşte: dar sunt eu competitivă? Mă pricep la ceva anume, în afară de învărtit dosare? Se gândeşte că Apusul ar privi la ea cum priveşte ea la arabi, turci, negri...
Să mă văd cu M.C., să-l ajut pe C. P. să-şi calculeze dimensiunile sperietorilor sale. Să mă văd cu Pan I. şi să-i dau albumul Pietrele.
Cred că Georgeta are în plan să mă cadorisească în vară cu un aparat foto.
2 mai. Din urmă: Charisma oamenilor politici. De ziua mea, C. explica, în treacăt, ascensiunea lui Iliescu şi Roman prin carisma lor. Ce se întâmplă însă? De la o vreme, don Pedro apare la televizor tot mai mototolit, ciufulit, cu părul rărit, cu cearcăne, neras, oarecun bâlbâit, chiar incoerent. Cu prea multe pe cap, i-a dispărut aerul de fecior frumos, nu mai are aplombul de alădată. Aş zice că nu mai e nici urmă din carisma lui. I-a dispărut încrederea nelimitată în sine? I-au dispărut susţinătorii din umbra internaţională?
Zilele astea, fapt foarte sîcîior, nepotul B. a apărut de câteva ori la  tv. O fi având şi el carismă? Noi ştim foarte bine ce are el (la cap)… Or fi având şi oamenii din top ce are el, iar proştii cred / şi şmecherii se fac a crede că au carismă?
Vis în care, pe întuneric, o strigam pe Lidia şi încercam să o apuc de mână, speriat că aş pierde-o şi n-aş mai reuşi apoi să o găsesc, pe întuneric. Strigam şi ea nu-mi răspundea, deşi o ştiam în preajmă, iar faptul că nu-mi răspundea îmi mărea panica.
Doamne-fereşte, nu m-am bazat niciodată pe prostia (sau credulitatea) celuilalt; l-am considerat egalul meu.
Că aş vorbi-o de rău pe  colega A.B.? Oricum, părerea mea în ce-o priveşte este mult mai bună decît a tuturor celorlalţi…
 La Slatina. Nu-l găsesc pe Aurel Gagiu, îi las o carte, trec pe la profesorul Ungureanu şi, pe neobservate, zboară trei ore. PAC, unde dânsuls-a plasat favorabil, monarhia constituţională şi rememorări din liceu. Dna M. Ungureanu se declară ofensată de trădarea lui Caius, deci inclusiv de felul cum se poartă faţă de profesorii lui; iar eu le explic că şi-a găsit locul pe care îl merită şi ştie că-l merită. Ce-ar fi făcut la PAC? Caius nu e omul pe care să-l ţii la uşă, cum s-a şi întîmplat la întîlnirea cu Raţiu. C. va rămîne în vîrful topului chiar dacă FSN nu va cîştiga alegerile, un ministru, un ambasador tot va fi. Face impresie, ştie limbi străine, are aplomb, cultivă relaţii la cel mai înalt nivel, se mişcă dezinvolt printre cei care învîrtesc lucrurile, acolo sus. E prin convingere un elitist, ştie că e mai bun şi i se cuvine un post în care decide în numele altora – a fost mereu măcar şef de colectiv, de laborator, un lider, mîna dreaptă a academicianului Ioan Moraru etc.
din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1999.
va urma


O poezie de Dieter Schlesak 

CÂND PĂRĂSIM LIMBA, ULTIMUL LOC
omenesc care ne apără de noi înşine,
nu, forma ne face mult prea uşori,
nu sunt pomi vorbitori aceia, iarba
cum acoperă, iar ciocănitoarea bate
în acest perete care ne desparte,
lemn sau piatră, hârtia aceasta
pe care bat literele, lăsate dedesubt
ultimele localităţi, cade greu
să nu aduni singur fiecare crenguţă,
o clipă de viaţă secretă.
Şterge-mă de aici. 


traducere din germană de Dan Dănilă
(preluare  din Orizonturi culturale italo-româneşti, nr. 4, aprilie 2013)


ion lazu, Fotografii..., biserici din ţară şi bucureştene

Biserica din Brebu-Câmpina

Biserica Mămulari
Biserica de la Curtea Veche
Biserica din str. C. Silvestri

Biserica Sf. Silvestru