joi, 16 mai 2013

Scriitorul zilei> Titus Popovici
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-titus-popovici.html

Pagini de jurnal 1992 
13 iunie. După 23 de ani, Val. se duce să o revadă pe mama Ana din Iliuţa (diminutiv de la Ilva/Ilvuţa!) Nu se duce la Salva, unde gazda căşuna pe el, de a fost nevoit să se mute mai spre gară, pentru că-l respecta pe soţ; nici la Tiha, unde stătuse la Lenuţa, frumoasa Bărgaielor. Se duce aţă la bătrâna lui gazdă, care se pare că l-a adoptat.
Un vis care se încheia cam aşa: îl iau pe A. de la apartamentul din Brîncoveanu să-l duc acasă; era seară, strada pustie, trecem pe lîngă un grup de patru tineri dintre care unul cu ochelari rotunzi, tocmai spunea ceva despre pericolul sîrb. Nu ştiu cum îl scăpasem din vedere pe A.. pentru o clipă, deodată nu mai e lîngă mine. Panică. A luat-o înainte? Se vedeau vreo doi copii, pe un trotuar şi pe celălalt, dar nu singuri, mergînd în direcţia noastră. Cam departe ca să-i cunosc dintr-o ochire. Strig de trei ori la rînd. Apoi îmi dau seama că fiul nu putea fi înainte, de aici teama că mi l-au răpit cei patru care se prefăceau că repară ceva la motorul maşinii lor, căreia îi ridicaseră capota, dar acum cînd m-am întors spre ei, deja o luaseră din loc şi se băgaseră în cabină, să demareze. Nu mai aveam şanse să ajung la timp. De teamă, m-am întrebat dacă e aevea sau cumva visez ?- şi nu-mi dădeam seama cum aş face să fie vis, iar nu realitate. Am strigat din nou, am scuturat din cap că nu e adevărat şi din asta m-am trezit…
În alt vis, compensator, îl luasem pe A. în braţe şi îl duceam în pat să-l culc, supărat că Lidia îl ţinuse treaz pînă la miezul nopţii.
Am, desigur, o mulţime de defecte, dar am şi decenţa de a nu mi le exhiba şi, mai ales, de a nu mi le impune, făcîndu-i astfel pe cei din preajmă să sufere din cauza mea. Nu mă ridic pe spinarea altora şi să-i oblig să mă suporte. Cu scrisul e altceva. Ei / din jur/ pot să nu te citească în veci.
În ziarul de pe 10 iunie, Caius D. este nominalizat printre cei patru posibili candidaţi la preşedenţia ţării din partea FSN, iar Titi V. este, cred, ţinut ca armă secretă. Nu ştiu ce priză va avea C., cu toate că s-a desprins la timp din guvernul falimentar Roman.
Dacă sunt un bun psiholog, întrebarea e de ce adesea mă las păcălit de oameni? Credulitate? Naivitate? Sau pur şi simplu sunt bine intenţionat din fire? Poate că în fond nu am decît hiba că mi-am format concepţiile de viaţă din cărţi şi nu după sfaturile celor din jur şi din experienţa de viaţă. Dar poate mă înşel.
Visez adesea un manuscris pe care l-am pierdut şi a cărui lipsă o simt ca pe o mare frustrare; şi deodată, din întîmplare, dau de el, uitat printre alte hîrtii. Mare bucurie în sufletul meu şi relaxare, fiind vorba nu de un moft, ci de un roman important, care mă va arăta la adevărata mea valoare.
De la un timp, pierd mare parte din visele aza-zicînd cu mesaj; uit amănuntele care fac visul vis, chiar dacă nu uit ideea lui. Numai că în asemenea cazuri, ideea fără carnea ei de aluzii, sugestii, tensiuni, nelinişti-ambiguităţi face ca visul să nu mai aibă “schepsis”.
Iuliu Maniu nu avea o casă a lui în Bucureşti, locuia invitat la nişte prieteni. Un poet al politicii? Un idealist, cred.
Uneori mă gîndesc că sunt destui cei care, terminînd de citit o carte, o închid şi în clipa următoare au şi uitat de ea. Nici un cuvînt, nimănui. Nici un semn că în cugetul şi în inima lor s-a clintit ceva. O taină mare. Şi mi se pare aproape indecentă această muţenie. Chiar un viciu. Să ţii ascunsă o bucurie poate fi un viciu, altul decît cel care a spus că lectura este un viciu nepedepsit. Viciul că citeşti; viciul că nu împărtăşeşti bucuria, la sfârşitul lecturii.
Citind Războiul porcului de Adolfo Byoi Casares, care e formidabil, îmi dau seama că am şi eu unele intuiţii şi observaţii de acelaşi tip, însă probabil factorul creativitate-construcţie-propulsie la mine e mai atenuat, mai modest spre disparent…
(Din Lamentaţiile Uitucului)
va urma


Cărţile prietenilor mei: Viorica Răduţă, În două lumi, Ed. Cartea românească, 2013, 252 pagini.
























ion lazu, Fotografii de autor...