joi, 31 ianuarie 2013

 
„ILINCA DUMITRESCU ŞI INVITAŢII SĂI”

(emisiune televizată)


MEMORIA CREATORULUI

LIDIA LAZU, poetă, actriţă

ION LAZU, scriitor, geolog
   
 
 INVITAŢI:
 
 Ion ANDREIŢĂ

Simona CIOCULESCU

Emil LUNGEANU

Lucia NEGOIŢĂ

Nicolae TZONE

Titus VÎJEU

Radu VOINESCU

Vor fi discutate volumele recent apărute:

Lidia Lazu: Soarta firului de nisip (integrala poetică)
Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale
Tinereţea pe sfârşite. Rămăşagul
Eu scriu la lumina mâinii mele (integrala poetică); 
Vreme închisă, jurnal 1979-1989

MOMENT MUZICAL:
GEORGE RIZEA, pianist
 
Duminică 3 februarie 2013, ora 11:00

Sala de concerte Euterpe

Adresa: UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Str. Ion Ghica, Nr. 13 /
Str. Doamnei, Nr. 14
 
INTRAREA LIBERĂ
 
Vă aşteptăm cu drag, Lidia şi Ion Lazu  


ion lazu: O pagină de jurnal, 1990

7 oct. Timpul pentru flori trebuie să-l găseşti.
Autorul şi-a terminat opera, ea n-a plăcut nimănui. De ce? Erau foarte multe idei, însă nici una înflorită. Totul sec, uscat…
În grădina casei lui Puby, sub coasta abruptă: brînduşi puzderie, nuci pe jos, mănînc o prună parfumată, rămasă  pe creangă după cules, dintre cele la care rîvnesc iarna. Adun cîteva nuci; în curte, sub caisul cel mare, cîteva pălcuri de toporaşi. Soare tomnatic…

Eu tot mai sper dumineca
Eu tot mai las deschisă poarta
Ca tu să vii la mine, ca
Astfel să-mi înflorească soarta…

În lungul satului e drumul soarelui.
Înşelătoarea viaţă, ca un nour frumos evoluînd pe cer, fără ploaie…
În simbolistica din China veche, elefant însemna prosperitate, ţestoasă continuitate, iar sturz longevitate.
După ce vezi multe şi auzi multe, nu se poate să nu ajungi la o comparaţie între viaţa unui om şi istoria unei seminţii, sau a unui imperiu.
Mai mulţi sunt cei ce înţeleg o anecdotă decît cei ce înţeleg un aforism.
Popularitatea nu înseamnă neapărat valoare. Ar fi ideal ca oamenii de valoare să nu fugă după popularitate. Dar cum să te aţii la ei?

Poezia: Lăsaţi-ne!
Cînd a fost să răbdăm, ne-aţi lăsat să răbdăm singuri,
Cînd n-am mai putut răbda şi ne-am revotat, am făcut-o singuri.
Dar pentru că ne-aţi dat pe listă
Cînd am îngenunchiat la icoane
Pentru că aţi închis uşile catedralei
Cînd am vrut să ne-adăpostim de gloanţe
Şi pentru că n-am văzut nici o sutană
În camioanele revoluţiei
Şi pentru că n-aţi adus cuvîntul împăcării
Între cei veniţi cu bîte în Piaţă -
Atunci cînd vom vrea să ne rugăm
Pentru odihna sufletelor celor duşi
Şi pentru liniştirea sufletelor noastre
Cînd vom vrea să ne rugăm,
lăsaţi-ne să ne rugăm singuri.

Ieri noapte, vis mai lung: un cunoscut îmi spune cu francheţe că nu l-a interesat proza mea. Foarte întristat deodată, gîndindu-mă la faptul că de prea multă vreme nu am obţinut nici un succes social; îi spun amicului că nu are nici un rost să se arate aşa de tăios, ar fi fost mai bine pentru amîndoi să-mi fi spus, de exemplu: să nu discutăm despre asta acum. Dacă mă gîndesc bine, e chiar expresia pe care a folosit-o Oana Albu, în urmă cu nişte ani.
Acea ofensă care scoate capul după atîta timp... într-un vis? Subconştientul nostru, nu prea ingenios regizor...
Avocata, de acum celebră, Paula Iacob se luptă pentru umanul şi slăbănogul Nicu Ceauşescu; se luptă pe bani buni, desigur, cu toate mijloacele, făcînd caz că aceşti acuzaţi CPEx trebuie să se bucure de garanţiile juridice cucerite de revoluţie şi asigurate de o democraţie adevărată: paradoxal, libertăţile dobîndite îi ajută să beneficieze de toleranţă tocmai pe cei care s-au opus cu dîrzenie acestor doleanţe, ani şi ani, sub comunism, care le era favorabil doar lor. Dînsa are o părere foarte bună despre misia avocaturii în noua democraţie. Nu s-a oferit să-şi folosească talentele pentru apărarea celor arestaţi în februarie, în iunie. Ce-i drept, acei clienţi erau săraci, nu mai contează că sunt foarte tineri: elevi, studenţi, alo căror viitor e pus în paranteze - nici faptul simplu că au, totuşi, dreptate. Paula Iacob se înduioşază de situaţia clientului ei dezaxat, face apel la neiubirea de mamă, de cei trei fraţi… Iată de ce nu mi-a fost niciodată la inimă avocatura.
Diaristul: Scade un om
Se înalţă un vraf de hîrtii.

Criza morală de la noi are drept corolar desconsiderarea omului, ideea că omul de pe stradă nu valorează chiar nimic. Or, acest om de lîngă tine, dacă nu înseamnă nimic, poţi să-l furi, să-l mistifici; să-l laşi să trăiască în frig, în ură, în gunoi…
Stranie situaţie: îl vezi cocoţat în parlament pe vechiul chiulangiu, pe antisocial, pe sperjur, licheaua patentată sau hahalera, fostul delincvent. Îţi zici: de, genul lui de disidenţă…
Mare ghinion, azi noapte a trecut pe aici C. Popovici, revenit din Franţa, a sunat şi nu l-am auzit. De vină e… politica, aveam televizorul deschis. Aseară calculasem cînd ar trebui să se întoarcă. De dimineaţă la 8 găsesc biletul în poartă. Fug la poştă, dau telefon la două hoteluri din Reşiţa, nu s-a oprit la ei. Rămîn pe cap cu cele două canistre ale lui CP. Ca să mă calmez, mă aşez la maşina de scris. Dar nu-mi iese din cap. Mă duc în pivniţă şi văd că nu mai sunt canistrele, înseamnă că Pubi i le-a dat dar nu l-a băgat în curte. Ah! Mi-am amintit felul cum a fost schingiuit şi omorît tatăl lui Pubi. Asta să fie? Foarte penibil.
Aflu apoi că Pubi le-a dat canistrele la 4 dimineaţa, însă ei nu au vrut să intre, iar Pubi, grăbit spre gară, nu m-a trezit…
va urma

ion lazu, cărţile prietenilor mei: Mircea Cojocaru, Risipa, Ed. Cartea românească, 1979, 463 pagini.























 ion lazu, fotografii de iarnă...