luni, 28 ianuarie 2013

O pagină de jurnal, 1990; cărţile prietenilor mei, Şerban Codrin; fotografii de iarnă...

ion lazu: O pagină de jurnal,1990

7 sept. 1990... Iosif Cireşan Loga, ţăran octogenar de la coarnele plugului, cu mîinile bătucite de-o viaţă, pentru totdeauna, cum de poate mînui fragilul condei? Îmi spune că a citit mult, literatură, filosofie, Novalis etc. Tatăl lui: cioban şi doctor şi astronom. A scris un elogiu al vieţii ţărăneşti. Poporul român s-a născut odată cu creştinismul şi a rezistat ca o insulă de latinitate în marea slavă. N-ar fi fost posibilă supravieţuirea sa fără credinţă. Socrul lui nu se apuca de coarnele plugului pînă nu se închina şi nu spunea rugăciunea, iar seara la fel, pentru mulţumire. Erau troiţe la marginea satului, un băiat a întrebat-o pe o babă: De ce te închini aici, nu ai biserică în sat? Aici mă închin ca Dumnezeu să-mi ajute la munca cîmpului, dumineca mă închin la biserică, pentru liniştea sufletului.
Am fost legionar, dar de fapt naţionalist. Este de provenienţă macedonean. Vrea să se retragă undeva, să se poată concentra să scrie ce n-a apucat să scrie până acum. Altul care vrea să trăiască la sălaş, printre privighetori.
M. Druc: “N-am scris pentru mine decît în limba română, scrisori fetelor, mamei, prietenilor, jurnale intime…”
Sunt foarte mîndru şi bucuros pentru Lidia, care a reuşit la proba pentru Teatrul Naţional.  O victorie prea meritată şi atît de îndelung amînată! Sunt bucuros pentru bucuria ei, mai ales. Şi pentru această reparaţie care trebuia să se producă, dar încă mai mult pentru că acum are posibilitatea să se manifeste. Vestea mi-a dat-o vecinul Ninel, cu Lidia n-am vorbit la telefon, probabil s-a dus la dna Cornelia Mănescu, să triumfe împreună. Ce e cu deosebire frumos cu Lidia: că anume după revoluţie şi anume sub girul lui Andrei Şerban şi al dnei La Mamma de pe Brodway a obţinut confirmarea înzestrării sale artistice – mai important decît toate patalamalele de la Institutul de teatru. Ura!
17 sept., luni. Eu la Biblioteca judeţeană Reşiţa. Andrei a început şcoala! Ce minunată aventură pentru noi toţi!
Aflu seara că Lidia a dat telefon şi a spus că renunţă la acel spectacol-balet, fiind vorba de un efort fizic prea mare. Îmi spune că Bănică junior a fost respins la respectiva probă... deci dincolo de imensul tupeu, aptitudinile sunt subţirele...M-am cam întristat că Lidia a renunţat. Dar dacă ea, după ce cîştigase…
18 sept. Intru iar în mina Dognecea. La ieşire, se făcuse cald, soare, frunze galbene prin pădure. Secetă. Coarnele acre. Nuci dulci prin iarbă, la secţia “Banatul” şi o babă vorbăreaţă, care la un moment dat scapă: Sunt mai mulţi oameni morţi decît vii în Dognecea, numai cîţi îi ştiu eu… Se trage dintr-o familie în care unii au murit de foarte tineri, inclusiv fiul ei, la 38 de ani, alţii în schimb ajung la vîrste înaintate, o verişoară de-a ei are 94 de ani şi încă munceşte...
Ajuns acasă, se porneşte vîntul, apoi chiar plouă. Mă trage la somn. Mă trezesc tîrziu, cu ideea că peste 10 ani oamenii se vor gîndi la mine ca la un pensionar…
Iliescu, primul la Actualităţi, filmări ca la Snagov şi Neptun. Iată-l pe Emanuel Valeriu ca translator de italiană al lui Iliescu. Se prezintă umil, scăzut ca înălţime, ca să nu-l eclipseze pe şef. Instinct de slugoi.
Îl văd mereu pe Titi V. la TV, în dreapta lui Roman, şoptindu-i. Completîndu-l. Cheleşte, e tot mai destins, mai rasat. Îi cade bine această mărire…
Acum americanii ne ajută cu alimente: acum 45 de ani ne-au “ajutat” să cădem sub ruşi…
Un vis cu Titi şi Caius, ambii purtîndu-se foarte amical; îi spuneam lui Titi V. că îl văd relaxat, acomodat cu poziţia în care a ajuns. Ideea că puterea ar fi nimic, fără acel amplificator care este aparatul de stat şi securitatea. Ideea că poate vanitatea e cea care i-a făcut pe mulţi să colaboreze: am fost selectaţi, lasă ei să se înţeleagă, acolo nu primesc pe oricine… Deci tot visele, săracele, îmi aduc revelaţii…
Într-o continuare a acelui vis eram cu cei doi la întreprindere, se făcuseră pregătiri pentru a primi personalităţile, în hol lume multă, miros de zugrăveală, Berby se străduia să-mi strîngă mîna, recunoscător că îi adusesem pe ştabi, iar Mişu Croitoru, fostul ştab PCR, în plan secund, se îndepărta, pensionar…
Bat la maşină în cameră, e frig, ies pe verandă, dar soarele se retrage repede şi rămîn tot în umbră, unde e frig. “S-a dus albastrul cer senin”, căldura verii a trecut…
Pasiunea pentru citit la mine în familie e foarte diferit exprimată: sora A. e pătimaşă, fratele A. nu a citit două cărţi în viaţa lui, G. citeşte pe cât poate, e intresat de istorie, mai ales. Tata cred că nu a citit romane; pe cînd eram foarte mic, abia sosisem din refugiu, îl auzeam povestind amicilor din concentrările sale şi despre un anumit ofiţer spunea: Îl găseam trîntit în pat, citind romane. Trec peste faptul că nu ştiam ce înseamnă acel cuvînt la plural: romane, dar din exprimarea tatei se degaja impresia, pe care părea să o fi preluat de la camarazi şi ofiţeri, că respectivul ins era de pe altă lume, ocupîndu-se de ceva total nepotrivit cu împrejurările; nu atît vicios, nedemn, ci reflectînd o imensă nepăsare faţă de context: afară se trăgea, era război, iar el citea romane! (rupt de realitate). E aproape sigur că tata nu a citit nici romanul în care am scris despre el (că bea), cred că a aflat de la mama, care a citit cărţile mele, cu deplină înţelegere. E oarecum de mirare la tata, om cu imaginaţie foarte vie. Tanti Dona, sora lui, citea destul de mult, poate şi prin contaminare de la unchiul Gică, mare pasionat de literatură, de clasicii noştri în primul rînd, de Sadoveanu, pe care îl avea în ediţii complete. Ceilalţi doi unchi ai mei nefiind nici ei atraşi de lectură: O neîncredere în fabulaţii? Lipsă de imaginaţie?
La mine: mai mult încredere în om decît vanitate.
va urma 


3 februarie.jpg

ion lazu, cărţile prietenilor mei, Şerban Codrin: Testamentul din strada Nisipuri, Ed. Helis, 2008, 225 pagini.














 






ion lazu,  fotografii de iarnă...