vineri, 25 ianuarie 2013

O pagină de jurnal, 1990; cărţile prietenilor mei; Vreme închisă; fotografii de iarnă...

ion lazu: O pagină de jurnal, 1990

 5 sept. 1990: Paul Valery: “…Acum vedem că abisul istoriei este destul de mare pentru toată lumea. Simţim că o civilizaţie are aceeaşi fragilitate ca şi o viaţă.” Un bun motto pentru aceste însemnări.

Paul Valery:: “Marile virtuţi ale poporului german au dat mai multe rele decît toate viciile create vreodată de trîndăvie. Am văzut cu ochii noştri cea mai conştiincioasă muncă, instrucţia cea mai temeinică, disciplina şi siguranţa cele mai serioase, adaptate celor mai înspăimîntătoare scopuri.

Atîtea orori nu ar fi fost posibile fără atîtea virtuţi. A trebuit, fără îndoială, multă ştiinţă ca să fie omorîţi atîţia oameni, să se irosească atîtea bunuri, să se şteargă de pe faţa pămîntului atîtea oraşe în atît de puţin timp; dar au fost necesare nu mai puţine calităţi morale. Sunt deci suspecte Ştiinţa şi Datoria?”

Nota mea: Rînduri scrise în 1918, despre ororile Primului Război Mondial. Ce-ar mai zice P.V. dacă ar avea în faţă ororile nazismului german, dar şi pe cele ale comunismului roşu? Da, prin ‘45-‘47 încă nu se ştia ce făcuseră staliniştii în URSS, în cele trei decenii de la Marea revoluţie... Dar de ce oare nu se ştia? Să fi fost propaganda sovietică mai iscusită decît vigilenţa democraţiilor occidentale? Sau de vină sunt şi de data asta evreii dinăuntru şi din afara Rusiei, care pe atunci îl sprijineau necondiţionat pe Stalin şi reuşeau să deturneze atenţia de la adevăr? 


Paul Valery:.: “Conştiinţa (Europei), o conştiinţă dobîndită prin secole de nenorociri suportabile, prin mii de oameni de prim rang, prin şansele geografice, etnice, istorice nenumărate.

"… sufletul chema în ajutor toate descîntecele pe care le ştia. Lua în serios cele mai bizare profeţii, îşi căuta refugii, indicii, consolări în întregul registru de amintiri, de acte anterioare, de atitudini ancestrale.

"Dar speranţa nu este decît neîncrederea fiinţei în previziunile exacte ale spiritului. Ea sugerează că orice concluzie defavorabilă fiinţei trebuie să fie o greşeală a spiritului.

"Subiectul este imens şi cere cunoştinţe de tot felul, o informaţie nesfîrţită. De altfel, cînd e vorba de un ansamblu atât de complex, greutatea de a reconstitui trecutul, chiar cel mai apropiat, este absolut comparabilă cu greutatea de a construi viitorul.

"Ce este pacea? Pacea este, poate, starea de lucruri în care ostilitatea naturală a oamenilor se manifestă între ei prin creaţie, în loc să se traducă prin distrugeri, cum face războiul.

"Adio, fantome! Lumea nu mai are nevoie de voi. Nici de mine. Lumea, care botează cu progres tendinţa sa spre o precizie fatală, caută să adauge binefacerilor vieţii avantajele morţii. Domneşte încă o anume confuzie, dar în scurt timp ea se va lămuri. Vom vedea apărînd în sfîrşit miracolul unei societăţi animale, un perfect şi definitiv furnicar.” Paul Valery.  
va urma


cărţile prietenilor mei : Doru Moţoc: Catedrala pierdută, ed. Antom ivireanul, 2012, 174 pagini.
 




O nouă carte de Ion Lazu: Vreme închisă, jurnal 1979-1989,
Editura Europress, 2013, 430 pagini 

 Coperta IV: "Mai devreme decât niciodată", cum scriam într-o poezie de tinereţe, ajunge la tipar materia înjumătăţită, vămuită a jurnalului meu de scriitor din perioada 1979-1989; cel din anii anteriori s-a pierdut, nu mai are rost să explic în ce fel. Iar materia jurnalelor mele de după 1989, structurată în două volume: Lamentaţiile Uitucului şi Gândirea înceată, îşi aşteaptă editorul. Şi, implicit, cititorii..."
 




ion lazu, fotografii de iarnă...