vineri, 29 noiembrie 2013



Scriitorul zilei: Nicolae Bălcescu, m. 1852  http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-nicolae-balcescu.html


Alţi scriitori din Calendar:
Simion Stolnicu, m. 1956  http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-zilei-simion-stolnicu-n.html
N.D. Cocea, n. 1882   http://ilazu.blogspot.ro/2011/11/noi-suntem-stelele_29.html
Tutus Popovici, m. 1994  http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-titus-popovici.html


Poezia zilei: Lidia Lazu



Privirile noastre în urma zăpezii
Amestecă forme ale aceleiaşi vieţi
De care-şi amintesc fluturii

Şi ne dor rănile copacilor
Iar în zbaterea crengilor
Sunt semne oculte ale devenirii noastre
Căci mâine e-atât de aproape
De veşnicul ieri
Şi mereu ni se pare
Că vom fi tineri
Încă o vreme



La marginea pădurii de mesteceni
Adastă  amintirea  chipurilor  noastre
Şi aruncă cu pietre în lacul sărat

Într-una din zilele molcome
Fără durere
Am răzbit prin aerul ce ne desparte
Ca să încap lângă tine

Şi am simţit mirosul fânului
Pe care nimeni nu l-a cosit
În vara fără de moarte
A schitului părăsit

Cioturi de pruni se răsuceau
În urma căprioarelor

Încercam să ne potrivim
Ritmul fiinţelor noastre
Cu florile galbene şi albastre
Nutrite noaptea cu praf de stele

Să ne trezim în zori
Mai teferi decât ele

(din Poezii de care uitasem, 1995)



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1995

29 apr. 95. Aseară film cu Marcello M. şi Romy Schneider, pe o temă desuetă şi morbidă, regia Dino Rissi. Pe TV 2, Centenarul Vinea la Giurgiu; Ţone n-a prea fost în formă.

În veci mă va oripila scena aceasta: coboram pe-o viroagă cu pădurice şi chiar înainte de a ieşi la lumină, m-am aplecat ca să evit nişte crengi mai groase – şi atunci capul meu a trecut milimetric pe lîngă un stîrv de cîine spînzurat; mi-a apărut atît de aproape, sub limita bunei vederi, că în prima clipă l-am confundat cu orice altceva, poate chiar cu un stîrv de copil spînzurat. Am ţîşnit afară din acea viroagă, care şi ea se deschidea, odată cu ultimii doi trei copaci, spre casele cătunului şi, încă oprimat de imaginea cea hîdă, nu îndrăzneam să respir măcar, ca nu cumva să mă înece duhoarea presupusă; şi tremurînd de scîrbă că, fără un reflex salutar, aş fi nimerit cu toată faţa de-a dreptul în masa păroasă, puhavă, colcăind de viermi a stîrvului – şi, în imposibilitate de a mă opri, în mişcarea viguroasă de a mă apleca şi a trece pe sub crengile lăsate…(Valea Caşinului, vara 1965)

Lidia revine de la Alexandria-Şoimu foarte tuflită. Lumea a decăzut, toţi s-au degradat. Răutate, invidie. A vrut să rămînă peste noapte la Niculae, nu, că ei pleacă în zori la cîmp. S-a întors la Gabi, pe la zece seara. Singura mare plăcere: plimbarea spre pădurea de la Păuleasca, cu Andrei şi Mihaela lor. A: Ce mai, mamă, ne-au pus pe fugă!

L. şi A. la mormintele părinţilor ei. Eu, toată ziua, cu gîndul la tata, la mama, cu buzele sufletului pe chipul lor iubit.

O penultimă fază a omului în decrepitudine este a mînca mult, ca apoi, în ultimele zile de viaţă să nu mai aibă poftă de nimic. Anorexie. Pe planul său abstract, şi sufletul trece prin etape asemănătoare, de la lăcomie la lehamite, spre final.
Va urma 


Cărţile prietenilor mei



































ion lazu - Fotografii...rememorare; lansarea Veneticii, dec.2011