luni, 25 noiembrie 2013

Scriitorul zilei: Grigore Alexandrescu, m. 1885 http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-zilei-grigore-alexandrescu.html


Alţi scriitori din Calendar:
Mihail Dragomirescu, m. 1942  http://ilazu.blogspot.ro/2011/11/scriitorul-zilei-mihail-dragomirescu.html
Augustin Frăţilă, n. 1953


Poezia zilei: Lidia Lazu



EXORCIZARE

Din adâncurile Gheenei
se ridică duhurile rele
şi fac prăpăd

este de-ajuns un singur
gând bun
şi toate scornelile dispar
fără să lase
vreo urmă
ori vreo părere



AMURG GLORIOS

Deodată locurile au rămas goale
mă învârt printre ele
le simt ca şi cum ar mai avea
însemnătate

m-aşez alături
să mi se pară că mai aştept
ceva din ce-a fost viu
ieri
pentru care mă pregătisem

şi mă scol fără rost
şi mă îndrept spre ţinta
unei zile ultime
încărcată ca un brad
mirosind nu a tămâie
ci a fagure de ceară
din care a fost stoarsă mierea
picătură cu picătură

s-a scurs pe bocanc
în pământ
şi de la o vreme
a început să se zaharisească

furnicile
au cărat-o în cămările lor
bine aerisite
zadarnic însă - căci
ziua de ieri
a refuzat să se multiplice

a încremenit aşa
ca-ntr-un blestem
şi a rămas în urmă
de tot -
aproape de punctul
plus minus infinit

nici n-o mai zăresc
am amurgit

(din revista Acasă, 2013) 



Ion Lazu - O pagină de jurnal 1995

9 apr. 95. Visez iar că dădusem întîmplător peste topul de foi nemaipomenit de bine scrise, pe o temă lirică-existenţialistă şi care singur, prin publicare, m-ar arăta un prozator de mare forţă. M-am trezit cu teama că nu mai ştiu unde l-am pus – şi cu neliniştea terorizantă că nu mai ştiu nici despre ce e vorba acolo: pur şi simplu, de prea mare bucurie şi surpriză că am dat de topul respectiv, am uitat despre ce e vorba, după ce îl privisem cu luare aminte un moment şi îmi spusesem: ăsta e manuscrisul pierdut, capodopera mea...
Visez că a venit la mine o tînără redactoră sau publicistă să mă cheme la redacţie, pentru a mi se explica: articolele tale sunt mult prea bune faţă de restul materialelor, deci de acum o să te publicăm mai rar. Şi se părea că erau miraţi de stilul meu, dar neştiind că eu am publicat deja zece cărţi.
Manuscrisul pierdut nu-l visez decît la doi-trei ani odată, aşa că reluarea unui vis destul de acelaşi îmi apare cu deosebită pregnanţă, ca şi cum l-aş visa pentru prima dată – şi nu e ca în vis, ci ca în viaţă.
Deci: visez că mi-am reamintit unde l-am pus, sau că dau din întîmplare de un manuscris nu prea voluminos, mai bine zis un fascicol, scris de mînă, cu creionul pe nişte foi oarecare, multe fiind hîrtii pelur, fragile la pipăit – un manuscris de care uitasem, dar pe care după ce l-am scris şi l-am pus de-o parte, l-am recitit cîndva şi mi s-a părut deosebit de dens, la cel mai înalt nivel, o performanţă a mea – început cam într-o doară dar continuat cu adecvare, cu mare atenţie şi dus pînă la capăt, la ultimele sale consecinţe, şi cîruia nu i-ar mai trebui decît o uşoară finisare, poate şi un final iscusut, dar de fapt un manuscris terminat, de rebătut direct la maşină şi dat spre publicare.
Ciudat e şi faptul că visez mereu acelaşi material, nu altul, încît există în sufletul meu o mare confuzie, mi se pare că el într-adevăr există. Şi, de exemplu în noaptea asta, trezindu-mă pe la 6, mi se făcuse teamă că am uitat de el, că am o memorie atît de infidelă încît pot chiar uita esenţialul. Cum se poate să-mi fac eu însumi un atare deserviciu?! Şi imediat împulsul de a merge să-l caut printre alte hîrtii. Oarecum în felul cum uneori dau / dădeam peste manuscrisul unor scenarii de film: Traversarea oraşului, sau Haralambia, sau...
De aici ideea de a scrie o nuvelă: Visezi, te scoli, cauţi printre manuscrise, citind o frază pe ici pe colo, gîndind la împrejurările în care ai scris acele lucruri, la relaţiile cu personajele, la ce au devenit ele între timp – răsfoind mai departe, cu speranţa subţială, cu tot mai mare îndoială că l-ai găsi, că l-ai scris vreodată, că nu l-ai visat doar…
Acel manuscris pierdut, din vis, ce-ar putea fi, la urma urmei? O rememorare, o scrisoare mai stufoasă adresată unei foste iubite? Un experiment literar insolit? Nu parvin la acest răspuns pe care mereu mi se pare că l-aş putea smulge din ceaţă. Sentimentul e că scrierea în cauză a avut o anumită intenţie – şi o adresă anume, dar că prin felul cum a fost scrisă, prin implicare şi prin noroc, ea a devenit altceva, de sine stătător şi reprezentînd o revelaţie, chiar şi pentru mine, o mare şi nesperată surpriză.
Am ţinut acel manuscris în mînă, fascicola respectivă, văd foile respective împăturite în două, presate de înghesuiala printre alte manuscrise, dosare, caiete. Dar ce scriam eu acolo? De prea multă bucurie şi surpriză, uit tocmai acest lucru, de care ar depinde orientarea cercetărilor mele întru găsirea manuscrisului, sau, la nevoie, rescrierea lui.
Ar fi deci de încerat o trecere prin tot Jurnalul, luînd doar ce e în legătură cu a scrie? Sau în legătură cu Lili, sau cu Dida, sau cu Paloş? Dar oare n-am scris deja despre Paloş? De văzut ce se poate face, pe această temă mănoasă şi foarte personală.
La Slatina se încheie concursul de poezie Ion Minulescu, participanţi din 14 judeţe. Premiile sunt acordate de Anghel Dumbrăveanu şi DRPopescu. Restauraţia comunistă în cultură.
Îi dau telefon lui N. Corjos şi-i spun: am exect ce vă trebuie. Îmi dă întîlnire chiar măine la 15,00 la Al. Sahia. Şi mi-o laudă pe Lidia, actriţă specială, trecută în carnetul lui cu roşu. Să vedem ce-o ieşi. Mai ales că Lidia a recitit Cîinele galben şi i se pare foarte potrivit pentru ce-ar vrea Corjos.
Instinctul cuibului şi al perechii: Chiar şi în Bucureşti văd prin curţi, chiar şi pe trotuar, copiliţe aşezate pe vreun preş, simbol al unei delimitări: aici e spaţiul nostru, aici vom avea o casă, o familie, un soţ, un copil, tot ce se cuvine. Se dă curs unui instinct: culcuşala pentru reproducere, pentru convieţuire…
(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma