joi, 5 septembrie 2013

Scriitorul zilei: Adrian Marino
http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-adrian-marino.html 



O pagină de jurnal, 1994
(Continuare, 16 aprilie 1994): În 1936 prim-ministrul britanic gîndea şi declara astfel: “Dacă Hitler ar merge spre Est, inima mea nu s-ar frînge. Dacă se va ajunge la lupte în Europa, aş vrea să fie o luptă între bolşevici şi nazişti!” De aceea au tăcut la Anshluss, de aceea au trădat Cehoslovacia etc. Franţa a trădat şi ea, apoi. La nivel de state, atitudini de bandiţi, de tâlhari la drumul mare. Însă priviţi cu toată consideraţia de conaţionalii lor.
Războiul civil din Spania s-a încheiat la 6 martie 1939. Şi îndată după aceea a scos capul celălalt tâlhar: Hitler. Găsindu-şi la iuţeală pe cel cu care să împartă Europa: Stalin.
Cominternul instalase la 15 aug. ‘36 un Comisariat, de fapt o misiune militară la hotel Gaylors din Madrid. Printre consilieri: gral de armată Goriev (IA Barzin), gral Douglas (Iakob Schmutkievici, la aviaţie, înlocuit de gral Nedelin); gral Pavlov, înlocuit de Pauito, recte mareşal Koniev; comandant Walter Roman, inspector general al artileriei, gral Stern, alias Jukov; gral Cooper, alias Kulik; col. Manolito alias Malinovski; NKVD era reprezentat de Nikolski; la presă, Ilya Ehremburg. Gral Largo Caballero declara că ruşii pătrunseseră în toate ministerele Spaniei.
Premierul Dr. Negrin transferă la ruşi tezaurul Spaniei, 460 tone aur. În 1937 erau deja 30.300 străini în brigăzile internaţionale; printre activi: Tito, Gotwald, Ulbricht, Willi Brandt, Pietro Nenni, Luigi Longo. Ştim ce au devenit toţi aceşti combatanţi: Fiecare a căpătat în dar o ţară...
Se pare că Beria, mort în’53, a fost judecat după expierea sa.
Iejov, împuşcat în 1940 pentru represiuni nejustificate.
Cei ce au organizat întoarcerea lui Lenin în Rusia: Fritz Platten şi I.S. Getetski, ambii arestaţi în 1938, au pierit în Gulag.
Deci împotriva minciunii bolşevice se ridică voci la Paris, în 1937. Da, dar Panait Istrati o făcuse în 1927! Nu l-au  crezut. Au sărit ca arşi, să-l sfâşie, nu alta!
18 apr. 94. Titi V. e încă ambasador la Paris, l-am văzut ieri la Actualităţi; deci C. e încă la Bucureşti.
Azi, trei foarte frumoase surprize: a apărut în Rom. Liberă articolul lui Jean Andreiţă despre Poezii de care uitasem, iar în Pro-Basarabia articolul Ilincăi Lungu despre spectacolul Lidiei, şi articolul meu pe tema Ilaşcu-Garbuz.
Sinceritatea ca formă de isterie. Sora M. îţi trînteşte diverse “adevăruri” pe motiv că s-a hotărît să nu mai mintă în nici o împrejurare. Părerea mea e că dacă nu vrei să minţi, uneori poţi să taci. Sigur, e necesar să spui adevărul care ajută, dar nu şi pe cel care otrăveşte, care descurajază sau demolează. Dacă îl iubeşti pe celălalt, uneori e mai bine să-l menajezi. Acum M. era supărată din cauza fiicei şi a lui Cornel, într-o chestiune de bani. L. i-a ascultat comentariile şi i-a spus pînă la urmă: M, eu sunt nervoasă din cauza prostiilor pe care le aud de la tine şi de la S. Îi zic şi eu sorelei: Mîhnirea mea vine din aceeaşi direcţie; uite, ai citit articolul despre cartea Lidiei, dar nu ai găsit cuvintele potrivite pentru cineva care publică o carte; nu o să le găsească nici ceilalţi fraţi ai ei. Oare de ce? Trebuie să iei partea bună a lucrurilor, să-l încurajezi pe omul cu talent, fie el mare-mic, cum îl are de la Dzeu. Dar eu nu mă pricep la artă, e argumentul ei. Da, dar să spui: soră-mea, eu nu mă pricep, dar dacă alţii te apreciază, eu mă bucur şi te felicit şi îţi urez succes – asta e imposibil de spus?! Dacă îl iubeşti pe cineva, în mod firesc vei găsi cuvintele de încurajare. Că ea nu crede cuvintele din ziare, şi pe ea au făcut-o inovatoare şi nu s-a împăunat. De L. scrie de linişte, dar ea nu o vede… Nu scrie de linişte, ci de talentul ca un foc nestins, ceea ce numai linişte nu sugerează… Asta ca probă a discuţiilor pe care le port eu cu sorela. În timp ce Didi tace, prudent, dar probabil nu-i convine. La drept vorbind nici el nu s-a repezit cu laude, ba dimpotrivă, trece totul sub tăcere, de parcă ne-ar invidia în privinţa asta. Eram eu cu cărţile mele, acum şi Lidia? Ca actriţă pe ici-colo mai treacă-meargă, dar de-acum şi poetă?!
Şi ce nu le spun, totuşi? Nu cred că lui Dzeu îi place să te numeşti credincios cînd preţul acestei credinţe este sacrificarea / nedreptăţirea aproapelui. Mi se pare că mai mari sunt nenorocirile ce au venit pe lume dintr-o greşită înţelegere a unor bune poveţe, a unor idei aşa-zis bune. Cuvîntul bun, însă rău înţeles, e mai rău decît cel rău şi atît! 
Va urma

Cărţile din bibliotecă...
 






ion lazu - Fotografii de vacanţă...