Scriitorul zilei: Pompiliu Marcea; poezii, fotografii de autor

Scriitorul zilei: Pompiliu Marcea, n. 28 octombrie 1928 - de. 27 martie 1985

    

Dintr-o familie de ţărani gorjeni (sat Colibaşi, la vest de Tg, Jiu), îşi face şcoala primară  în satul natal, urmează o şcoală normală la Tg. Jiu, apoi Filologia la Bucureşti, fiind reţinut la catedră şi făcând carieră universitară, treaptă după treaptă. Cu un doctorat în 1967. Cu dosar curat şi cu psihologia celui recunoscător că i s-au deschis poeţi nesperate, îşi face dovada ataşamentului faţă de ideile comuniste. De altfel a beneficiat de lectorate în multe oraşe din vest, iar  la revenire a fost promovat printre diriguitorii culturali la cel mai înalt nivel. Primul volum este chiar pe linie, despre realismul socialist în opera lui Alexandru Sahia. Se va ocupa mai apoi de opera lui Ioan Slabici, de opera lui Sadoveanu, se va implica în controversele privind teoria şi practica actului creator în literatura noastră. Uneori cu curaj, uneori riscând să-i supere pe ceilalţi culturnici. Cărora le-a şi venit rândul, în veşnicele primeniri de cadre la vârf. Fiecare îndrăzneală se plătea, trecută cu grijă în dosar. Insistase asupra epidodului Cernica din viaţa tânărului Sahia. Dăduse semne de înţelegere în privinţa "închisorilor mele" de Slavici.  Fusese permisiv în privinţa lui Maiorescu, pledase pentru publicarea integrală a articolelor politice eminesciene. Propusese spre publicare scriitori "pătaţi", pe Vladimir Streinu îl promovase Director la Editura pentru literatură (ce-i drept, n-a rămas decât un an...).

Opera: Alexandru Sahia,  1961; Ioan Slavici, Bucureşti, 1965; „Convorbiri literare" şi spiritul critic, Bucureşti, 1972; Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z, Bucureşti, 1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979; Mihail Sadoveanu. 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980; Varietăţi literare, Craiova, 1982; Concordanţe şi controverse, Bucureşti, 1983; Atitudini critice, Bucureşti, 1985. Antologii:   Naţional şi universal, Bucureşti, 1975.

poezia zilei
 

 De Ziua Unirii Basarabiei cu România.

ion lazu: Nistrul, prima mea amintire

Un om intrat până la genunchi în apă

Şi cu prostovolul pe umărul stâng –

Îl văd din spate, o siluetă neagră

Pe fondul plumburiu al fluviului

Spre sfârşitul zilei – sau e vreme închisă –

Nu-l cunosc dar e din sat

Poate mai sunt doi trei copii pe prund

Şi simt pe-aproape grija fratelui mai mare:

Nu mă ţine de umăr,dar ar putea întinde mâna

De ar fi să fac un pas în plus.

Un lung stop-cadru pe silueta omului

Care parcă aşteaptă să-l văd mai bine.

Apoi cu braţul drept arcuit

Face un gest larg asupra apei –

Plasa se desfăşoară cu un fâşâit moale,

Se aud la rând zeci de plescăituri mici

Şi din locul unde plumbii au fost însămânţaţi

Ţâşnesc ochi albi, ţuguiaţi, care deodată clipesc

Fac cearcăne şi iată cum, prodigios

Încep să izvorască pe faţa lucie a apei

Cercuri concentrice care tot cresc,

Aleargă se întorc şi tresar fără astâmpăr

Şi ţin luciul apei într-un freamăt viu

Reverberat la nesfârşit, de o jumătate de veac.

Iar eu sunt prins într-o vibrare

Care mă strânge şi mă risipeşte şi

Mă multiplică într-un extaz fertil

Într-o durere blândă, continuă şi fără leac.

Fără leac...

                         Blaj, vara 1991

ion lazu: fotografii de autor