Scriitorul zilei: Ticu Archip; consemnare Zilele Nichita Stănescu la Urziceni

Scriitorul zilei: Ticu Archip

    

Fiică a unui ofiţer din Târgovişte, face facultatea de Matematică în Bucureşti, absolvită în 1913 şi va fi profesoară la diverse licee, apoi asistenta lui Gh. Ţiţeica şi a lui D. Pompeiu, la cursurile de geometrie analitică şi de mecanică. Debutează după primul război mondial cu piesa Inelul, pusă în scenă la T.N.B., 1921, urmată de piesa Luminiţa, 1928, de Ecoul, 1930 şi de Gură de leu, 1935, piese care au plăcut  doar în parte, cu subiecte la modă: caruselul iubirii în Inelul, contrarietăţile unei căsnicii ce se va destrăma, în general conflicte construite "matematic" , cu personaje ce ilustrează abordări diverse ale vieţii. Din 1922 se ataşase mişcării literare de la Sburătorul, îmbrăţişând modernismul, psihologismul, abordarea ibseniană a subiectului dramatic.
Se exersează şi în proza nuvelistică: Colecţionarul de pietre preţioase, 1926, Aventura, 1929, ocupându-se de cazuri mai ciudate, alunecând spre grotesc şi chiar patologic. O întreprindere romanescă de mari proporţii, Soarele negru, îndelung elaborată, din care a apărut în 1946 primul volum Oameni, iar în 1949 cel de al doilea Zeul, despre un profesor universitar, fire egolatră, dominatoare; din al treilea volum Patul fraţilor au apărut fragmente nesemnificative. Posibil că realismul socialist nu a convenit unei scriitoare cu interes pentru sondaje abisale în psihologia personajelor, astfel că în continuare autoarea s-a ocupat de traduceri din mari scriitori ruşi: Gorki, Tolstoi, dar şi din cei francezi. Al. Dumas, J. Verne sau din englezi: Oskar Wilde, J. Conrad etc.

Citiţi mai mult: http://www.crispedia.ro/Ticu_Archip

Din Ion LAZU: Intruşii.Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

6 august 2008: (...)Apoi cobor pe Sărindar, o iau pe Zalomit, trec prin Cişmigiu, nici aici nu s-a ostoit dogoarea de furnal a zilei, ies pe poarta dinspre liceul Lazăr, trec Schitu Măgureanu şi îndată intru pe Sf. Constantin; ajung la 13-A, cel cu placa lui Th. Mănescu – unde vreau să pun placă memorială pentru scriitoarea Ticu Archip. La uşa cealaltă e încuiat cu lacăt şi lanţ. La următoarea clădire sunt muncitori, întreb, nu ştiu... revin, sun la Petre Oprea, nume cunoscut de la editura lui Ţone; mi se răspunde, urc la etajul I şi sunt invitat într-un mic apartament. O doamnă cu zîmbet blajin, cu mult tact, semănând cu draga mea mătuşă Dona – şi un domn tare în vârstă, foarte înalt şi neverosimil de slab, prelung la faţă, cu ochi care te fixează hipnotic. La 80 de ani, critic de artă, muzeograf – îi spun că îmi aduc imediat aminte că am consultat la editura Vinea câteva fragmente din Jurnalul lui, precum şi o monografie Ctin Michailescu. Da, i le-a dat, în vederea unei colaborări despre pictura avangardei. Precizez: Pictorul de la Cernica, să-şi dea seama că am citit respectiva monografie. Şi de la această frază de identificare se iscă toată discuţia – practic monologul lui de vreo oră-două. Zice: În 1952, student în anul II, am avut o discuţie pe coridor cu George Oprescu şi imediat m-a angajat cercetător la Institutul pe care-l conducea... Apoi a lucrat ca muzeograf la Muzeul Naţional, dar şi în Minister, la compartimentul muzeistică, a vorbit la multe vernisaje, expoziţii, a prefaţat cataloage, a scris inclusiv despre C. Brâncuşi, pe când nu era voie să atingi subiectul; însă el este un autor cu ghinion, cărţile lui au fost trase în tiraje pentru străinătate, pentru corpul diplomatic etc. Şi tot aşa. A ţinut un jurnal încă de prin 1951, însă fără implicaţiile politice ale vremii.

(...)

Fiindcă întrebasem de Ticu Archip, căreia vrem să-i punem o placă memorială, îmi spune că a trăit deasupra lor, la etajul II, cu sora ei care a murit la 93 de ani. Când s-a mutat el aici, s-a interesat de scriitoarea Ticu Archip, a citit vreo două lucrări de-ale ei, care nu i-au făcut cine ştie ce impresie. Dar a înţeles că fusese o ferventă cenaclistă la Sburătorul lui Eugen Lovinescu şi o persoană foarte activă în viaţa literară. În fapt o profesoară de matematică. Zic: A murit în 1965. I-a supravieţuit sora ei, Maria Zănoagă-Ştefănescu, veneau din neam de mari boieri olteni şi locuiseră în acest imobil încă dintre războaie. E o casă a unei firme franceze. Însă în 1946, profesorul Druhet (?) a părăsit România după ce a lichidat firma şi i-a spus dnei Maria Zănoagă: Ce va urma e de jale, vindeţi tot, plecaţi din ţara asta cât mai repede. Dna Zănoagă a vândut iute moşia din Oltenia, a trimis prin consul banii la o bancă din Paris, mişcare cum nu se poate mai iscusită! Şi fapt e că mulţi ani după instalarea comunismului, familia Zănoagă primea lunar dividende, o sumă enormă, cca 25 mii lei – şi aşa se face că în fiecare duminică la 11.30-12.00 cam 12 invitaţi urcau pe scări la etajul II – mâncarea era comandată în oraş, prăjituri şi băuturi dintre cele mai fine, iar pianistul Demetriade le dădea frumoase concerte. Cum s-au cunoscut cu dna Zănoagă? S-au mutat aici şi, peste vreo săptămână ea bate la uşă, îmbrăcată ultra-elegant, cu lanţuri de aur la gât şi se recomandă: Sunt Maria Zănoagă Ştefănescu, de deasupra Dvs, proprietara casei – şi dacă nu aţi venit să vă prezentaţi ca noi vecini în imobil, iată că mă prezint eu. Apoi, aflând că era colecţionară de artă, a intensificat relaţiile.

Vorbim de Oprescu, Bunescu, Maxy, persoane care mă interesează. M.H.Maxy era şeful lui direct, cam scorţos, iar Marius Bunescu era directorul general al Muzeului naţional. Dar eu mă ţineam de-o parte, nu mă băgam în ciorba lor, precizează P.O. Îmi spune cineva de un pictor retras la Cernica. Îl întreb pe M.H.Maxy: Nu mai ştie de el, ce face, ce gânduri are; cumpărase o casă la Cernica, cu gând să deschidă o şcoală de vară pentru pictori, dar nu ştie ce s-a ales de acea iniţiativă. Îl întreb şi pe Bunescu, nici el nu ţinuse legătura cu pictorul: Mă invita pe la el, pe vremuri, dar nu mai ştiu ce face. S-a hotărât să-l viziteze. Ia autobuzul, coboară unde i se spusese, întreabă de sfatul popular. Păi, acum duminica, nu găsiţi pe nimeni... Nu, că el se interesează  de un pictor C.M. Pictoreaso!, strigă femeia cu care vorbise în staţie. Şi apare o matahală de femeie care călca nediferenţiat prin băltoace, cu un vas plin cu lapte. Merg împreună spre acel conac, unde la parter era un fel de orfelinat pentru copiii abandonaţi. Urcă ei la etaj, acolo era o sală mare, cam de 8/30 m, ca o mare sală de clasă – şi pe lângă toţi pereţii, rezemate zeci şi zeci de tablouri care l-au captivat, mult mai de valoare decât ale lui Maxy, care n-a trecut niciodată de cubism, mai valoroase decât ale multora care erau în prim-planul mişcării picturale din România. I-a scos acea monografie, pe care am văzut-o la Vinea. Aflând că există nişte fonduri pentru achiziţii, l-a recomandat cu convingere, i s-au cumpărat pe loc 10-12 lucrări, altele de către alte instituţii culturale, în scurt timp a ajuns la o foarte înaltă cotă.

Pe pereţi, multe tablouri, ghicesc un Ciucurencu, un Dragoş Morărescu, trăitor în vecini până de curând, domn pe care şi eu l-am cunoscut şi am cărţi cu autograful lui, un Vasile Celmare şi îmi spune câteva nume mie necunoscute. Îmi dă multe fascicule din jurnalul lui de muzeograf. Apoi coborâm pe-o scară, într-o garsonieră numai bună să te izolezi şi să scrii, de acolo recuperează câteva fascicule pe care nu le mai avea sus. Mai stăm un pic de vorbă şi ne despărţim, cu bune urări.

Ion Lazu: Consemnare: Zilele Nichita Stănescu - Urziceni 29-30 martie 2012.

"Zilele Nichita Stănescu", manifestare culturală aflată la a 6-a ediţie, iniţiată şi organizată de Asociaţia Culturală Apollon (director George Călin), cu sprijinul primăriei Municipiului Urziceni este o manifestare culturală plurivalentă, adresată în special copiilor, elevilor, tineretului, cu simpozioane, concursuri, vernisaje expoziţii de artă grafică, recitaluri din lirica lui Nichita Stănerscu, filme documentare, lansări de carte etc. Şi cu numeroase premii.

Invitaţi de mai vechea noastră cunoştinţă, foarte activul animator cultural din Urziceni, dl George Călin  încă de la Casa Titulescu, manifestare despre care am relatat zilele trecute, n-am putut onora decât cea de a doua zi a Sărbătorilor prilejuite de comemorarea aniversării poetului Necuvintelor. Cum bine se ştie, Nichita ar fi împlinit astăzi 31 martie 2012 vârsta de 79 ani.

Practic a fost vorba despre o prelungită sesiune de lansări de carte, un adevărat maraton, cca 20 de titluri, fapt impresionant şi meritoriu. (La sfîrşit au "curs" premiile pentru concursurile de creaţie şi de interpretare, decernate tinerilor participanţi - pe acestea nu le-am mai numărat...) În debutul după-amiezii, lansarea celui mai recent număr al revistei Carmina Balcanica, editor  Fundaţia România de Mâine, prezentată de redactorii Dan Anghelescu şi Mihaela Albu - o revistă bianuală, despre cultura şi civilizaţia sud-est europeană. Publică literatură, eseu, studii la nivel academic, traduse şi în engleză, ca o deschidere a lumii sud-est europene spre universalitate.  Colaboratori români, , dar şi din Austria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Albania, Macedonia, Serbia, cu lansări la Bucureşti dar şi în ţările amintite; auzim nume îndeobşte cunoascute, dar şi unele la care nu ne-am fi gândit: Constantin Eretescu, Sanda Golopenţia, Theodor Damian- toţi de peste Atlantic.
Urmează lansarea cărţii lui Ioan Barbu, Centrul pământului, (ed. Dacia XXI)o emoţionantă evocare a satului natal, cu pagini antologice - prezentată de autor şi susţinută de Florentin Popescu. Cartea Minunea de a fi (ed. Dacia XXI) a lui Ion Andreiţă, o antologie cuprinzând poeme, proze şi reportaje prin care s-a remarcat neobositul jurnalist călător prin ţară şi în lume. Susţinut de acelaşi Florentin Popescu, coleg de publicistică ardentă, infatigabil, inevitabil... În final, ne-a citit-recitat, căci le avea de-o viaţă la suflet, două poeme dragi, de data asta despre părinţi. A urmat Cristian Ionescu, aflat la a patra carte, cu Casa părintelui, evocarea vieţii plină de râvnă şi de sacrificii a unui prept de ţară, propriul tată. Vasile Groza, prezintă romanul Canelopolii, apărut la editura Anca,  o istorie cu haiduci aprigi dinspre finele secolului XVIII, din sudul Moldovei, avându-şi ascunzătoarea într-un palat boieresc dezafectat, cum ne deconspira însuşi editorul, dl Victor Gh. Stan. A urmat o lansare în mai multe, destule trepte: cărţile de poezie, aforisme, interviuri ale basarabencei Renata Verejanu. A succedat-o altă poetă, aceasta cu numai trei cărţi de poezie: Daniela Voiculescu - Umbra ploii devine Fortuna (ed. Scrisul românesc), Dora (ed. Antim Ivireanul)  şi La malul Mării Imbrium (ed. Bibliostar). Ne-a citit două poeme dedicate Dorei Stănescu. Nicolae Puiu Iliescu, prezentânduşi volumul Pas cu pas (de asemenea ed. Antim Ivireanul), ne-a citit câteva scurte poezii, cu comentarii. A fost rândul dlui Dragoş Varga, universitar din Sibiu, să prezinte cele mai recente numere ale revistei lunare Transilvania, de veche faimă, reprofilată pe studii şi exegeze, revistă care s-a sumeţit să editeze un volum-biblie - cca 850 pagini! - reunind colocviile de critică literară ţinute sub auspiciile Transilvaniei în ultimele 3-4 decenii. Lansare "din faţă şi din ambele flancuri": trei volume impresionante, editate la Semne, cărţile de poezie ale lui Theodor Răpan: Evanghelia cerului - Zodii de poet, Evanghelia inimii - Anotimpuri şi Evanghelia tăcerii - Solilocvii - şi totuşi autorul se rezumă să ne citească doar două poeme de discipol emancipat, dedicate amintirii lui Nichita Stănescu, neuitatul poet şi numele sub semnul căruia ne-am reunit la Urziceni. Scriitorul Adrian Georgescu îşi prezintă cele două cărţi: Opera dezvăluită şi Descensio, considerate o cototură în abordarea sa scripturală, ambele elaborate în recluziunea de aproape un an la mănăstirea Frăsinei- Vâlcea. Poeta Mihaela Albu îşi lansează antologia de versuri Lumină înlumită, Poezia (ed. Tipo Moldova) şi ne citeşte un poem de notaţie new-yorkeză. Dan Anghelescu, în aceeaşi colecţie Opera omnia a editurii Tipo Moldova ne citeşte două poeme din volumul Ireal de-ne-temperat Poeta Victoria Milescu, lansează două volume: unul de interviuri cu gruzina Zaira Samharadze: Din Caucaz în Carpaţi, şi o antologie de poeme Fenomenele fără cauză, apărut la ed. Tipo Moldova, în colecţia Opera omnia. Ne citeşte la rându-i două excelente poeme. Poetul Puiu Răducan, de pe meleaguri vâlcene, ne prezintă volumul său Pasărea de vânt. Fratele de peste Prut, Vasile Căpăţână, poet şi editor, dar şi eclatant recitator, ne prezintă Colecţia Ideal, 101 poeme, iniţiată de Editura Biodova, formulă deocamdată unică în literele noastre, ajunsă la numărul 70; anul trecut au apărut 34 de nume, a fost lansată o antologie cu câte 7 poeme selectate de autorii publicaţi în acel an. ;i o alta, Poeme creştine româneşti, care cuprinde poezii de 42 autori de limbă română. În 2012 s-au lansat alte nume şi se va completa colecţia. Se prevede în primăvară, la Chişinău, o Gală a poeţilor editaţi în colecţia Ideal. Actriţa şi poeta Lidia Lazu a recitat unul dintre poemele sale, cuprins şi în volumul său din Colecţia Ideal, iar subsemnatul, în dificultate emoţională, doar un scurt poem: Astfel.
 Şi astfel s-a apropiat de final, în fapt de noapte, maratonul lansărilor de poezii la această a 6-a ediţie a "Zilelor Nichita Stănescu" de la Urziceni, 29-30 martie, anul de graţie 2012.