miercuri, 14 martie 2012

Scriitorul zilei: Alexei Mateevici; consemnări; poezii, fotografii de autor

Scriitorul zilei: Alexei Mateevici, n.14 martie 1888 - d.24 august 1917
 



Alexei Mateevici: Limba noastră
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri infundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.


Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere ce spintec
Nouri negri, zari albastre.

Limba noastra-i graiul painii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunza verde,
Zbuciumul din codri veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc si tremuri.

Limba noastră ii aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ş-acasă
Veşnicele adevăruri.


Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng si care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multa vreme,
Ştergeţi slimul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeti piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic
Că vi-i limba prea săracă
Şi-ţi vedea cât ii de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
            
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
          Chişinău,17 iulie 1917

***
Născut  la Căinari, sat pe malul drept al Nistrului, ca fiu al unui preot şi al unei fiice de protopop, familia se mută după 5 ani în satul Zaim, unde viitorul poet îşi petrece copilăria, într-o ambianţă românească, păstrătoare a tradiţiilor neamului. Va face şcoala primară în localitate, apoi şcoala teologică de la Chişinău, absolvită în 1902 "cum laude": Urmează seminarul, terminat în 1910 după care merge la Academia teologică din Kiev, unde îşi desăvârşeşte pregătirea telogică dar şi cercetările privind moştenirea culturală românească, până în anul 1914, când revine la Chişinău, deja căsătorit. 
Încă din 1907 publicase poezii şi articole pe teme de folclor, limbă şi credinţă. O activitate febrilă, mai ales în anul 1917, când scrie numeroase poezii, studii telogice şi filologice. Limba noastră este scrisă pe data de 17 iulie, iar după nici o lună va deceda, la numai 29 de ani, bolnav de tifos exantematic, în condiţiile războiului.  N-a mai apucat să trăiască, precum ar fi meritat din plin, bucuria Unirii din anul ce avea să vină, nici celelalte bucurii şi pătimiri ale neamului urgisit din care s-a ridicat şi pentru care a vibrat ca nimeni altul. Poezia Limba noastră este nu doar capodopera poetului basarabean, ştiută pe dinafară de toţi românii de pretutindeni, murmurată în clipe de adevărată spiritualitate, ci este poate cea mai frumoasă odă ridicată limbii române, , de când s-a ivit pe pământ şi până astăzi.
Un cult al acestei poezii este întreţinut de intelectualii basarabeni, în nădejdea redeşteptării conştiinţei naţionale a românilor dintre prut şi Nistru. Bustul poetului, sculptat de unul dintre foştii colegi de seminar, se află la Chişinău, pe Aleea clasicilor.

***
poezia zilei
ion lazu: Nistrul, prima mea amintire

Un om intrat până la genunchi în apă
Şi cu prostovolul pe umărul stâng –
Îl văd din spate, o siluetă neagră
Pe fondul plumburiu al fluviului
Spre sfârşitul zilei – sau e vreme închisă –
Nu-l cunosc, dar e din sat
Poate mai sunt doi trei copii pe prund
Şi simt pe-aproape grija fratelui mai mare:
Nu mă ţine de umăr, dar ar putea întinde mâna
De ar fi să fac un pas în plus.
Un lung stop-cadru pe silueta omului
Care parcă aşteaptă să-l văd mai bine.
Apoi, cu braţul drept arcuit
Face un gest larg asupra apei –
Plasa se desfăşoară cu un fâşâit moale,
Se aud la rând zeci de plescăituri mici
Şi din locul unde plumbii au fost însămânţaţi
Ţâşnesc ochi albi, ţuguiaţi, care deodată clipesc
Fac cearcăne şi iată cum, prodigios
Încep să izvorască pe faţa lucie a apei
Cercuri concentrice care tot cresc,
Aleargă, se întors şi tresar fără astâmpăr -
Şi ţin luciul apei într-un freamăt viu
Reverberat la nesfârşit, de-o jumătate de veac.
Iar eu sunt prins într-o vibrare
Care mă strânge şi mă risipeşte şi
Mă multiplică într-un extaz fertil
Într-o durere blândă, continuă şi fără leac.
Fără leac...
                 iulie 1991, Blaj

ion lazu: fotografii de autor.

biserica din str. parfumului

biseric sf. silvestru












biserica de la hanul manuc