Scriitorul zilei: Ion Barbu,19 martie 1895 - d. 11 august 1961


Portret Ion Barbu, din albumul Natura sculptează, 1984.

Ion Barbu - Din ceas, dedus...

Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,
Intrata prin oglinda in mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste
In grupurile apei, un joc second, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridica insumarea
De harfe resfirate ce-in sbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele cand plimba sub clopotele verzi.

Ion Barbu - Timbru

Cimpoiul vested luncii, sau fluierul în drum
Durerea divizata o suna-ncet, mai tare…
Dar piatra-n rugaciune, a humei despuiare
Si unda logodita sub cer, vor spune – cum?

Ar trebui un cîntec încapator, precum
Fosnirea matasoasa a marilor cu sare;
Ori lauda gradinii de îngeri, cînd rasare
Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum.

***

Fiu al unui magistrat care şi-a latinizat numele (Barbu-Barbilian), matematicianul ce va aspira în aceeaşi măsură şi la laurii poeziei şi-a repus în circulaţie, la sugestia lui Eugen Lovinescu, adevăratul nume: Barbu. Se născuse la Câmpulung Muscel, dar cum funcţinarii din justiţie se perindau dintr-o urbe în alta, astfel că viitorul matematician şi-a făcut liceul la Giurgiu (1914-1021), unde l-a avut coleg pe Tudor Vianu. O întrerupere a studiilor pentru perioada războiului, când este sub arme. Se făcuse remarcat prin colaborările la Revista matematică, iar după ce termină Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, cu o recomandare din partea marelui său mentor Traian Lalescu face o perfecţionare la Gottingen-Germania, unde împreună cu mai vechiul ortac Vianu au dus o viaţă... trepidantă. După 3 ani revine în ţară. Un doctorat în 1929 şi va face o carieră de mare matematician la catedra Universităţii, cu descoperiri ce-i poartă numele: "spaţiile barbilian".

În paralel se făcuse remarcat şi ca poet, totul plecând anecdotic, de la un pariu cu Vianu, făcut în timpul unei excursii: că se va prezenta cu un caiet plin de poezii. Mai târziu va mărturisi că ambele vocaţii au coexistat în personalitatea sa, aşa încât în locul unde matematica devenea prea rigidă eul creativ se livra poeziei. Singulară în peisajul liric, de o maximă concentrare şi abstractizare, considerată ermetică şi chiar mai mult de-atât, frizând încifrările şaradei, poezia sa reprezintă o cotitură destul de strânsă în evoluţia literaturii interbelice, o trecere cu deosebire abruptă de la romantismul nostru întârziat la modernismul pe care în Occident îl practicau Stephan Malarme, Paul Valery. Să nu uităm că pe o altă scurtătură se aventurau avangardiştii propriu-zişi, însoţiţi de mare hărmălaie, ca să-şi uite de frică...

Poezia sa, publicată în reviste de primă linie, a fost adunată în două volume: După melci, 1921 şi Joc secund, 1930. Deajuns şi atât. Căci impactul liricii sale a fost fără precedent, stârnind admiraţie, contestări şi o vie dezbatere în lumea intelectuală a vremii. Practic nici un critic literar care se lua în serios, în Interbelic, dar şi după război, nu a avut curajul să eludeze fenomenul, să rămână în afara discuţiei despre poezia barbiană. Cronicile literare, exegezele, studiile, monografiile cu această temă au curs şi curg fără oprire. Îşi pusese sigiliul formaţia sa de matematician, personalitatea sa puternică şi nu în ultimul rând un temperament vulcanic, autoritar, care nici în viaţă dar nici în scris nu a rămas dator cu o replică strivitoare, măcar ca intenţie. De la poezia începutului, cu aparenţă parnasiană, însă impregnată de elanul romantic al vârstei şi nu numai (vezi chiar sonetul Copacul, impecabiul strunit stilistic), trece rapid la o poezie ce cultivă baladescul, balcanismul-orientalismul turcit dâmboviţean, considerat de autor o continuare a culturii greceşti; (în context merită amintit entuziasmul fără limite al lui Ion Barbu, la apariţia Crailor de Curtea Veche, pe care i-a întâmpinat cam în acest fel: În sfârşit, prosteasca noastră vorbire se căftăneşte...; mai trebuie adăugat că Domnişoara Hus poartă o dedicaţie către Pena Corcoduşa, eroina din romanul lui Mateiu Caragiale); foarte curând imprevizibilul autor va ajunge la o poezie ermetică, supusă unor rigori expresive draconice. Joc secund este rezultatul acestor înnoiri şi epurări succesive, din care destule piese ale începutului au fost dezavuate de autorul însuşi.Nu poate fi uitată vehemenţa cu care poetul s-a distanţat de lirismul care se edifica pe transcrierea sinceră a trăirilor autorului; el numea aceasta "poezia leneşă".

***
S-a stins din viaţă în vara când terminam facultatea. Retrospectiv, mi s-a părut a-l fi zărit de două-trei ori pe trotuarul dintre Matematică şi Filologie. Un om în vârstă, scund, voluminos, mergând legănat şi agale, echilibrându-se cu o ditamai serviata pe care o împingea înainte şi înapoi. Pleşuv, alb -coliliu la păr, cu o teribilă mustaţă pe oală. Dar tot aşa de bine ar putea fi o falsă memorie, instalată în momentul când i-am văzut fotografia. Un chip pe care nu-l mai uiţi. Aşa se poate explica de ce fotografiind diverşi trovanţi cu înfăţişări neobişnuire (obişnuitul însemnând în acest caz forme ovale-rotunde-sferice, constituite în jurul unui nucleu de cimentare), am tresărit când mi-au căzut privirile pe o concreţiune grezoasă care semăna leit cu poetul. Am făcut fotografia, am intitulat-o Portret Ion Barbu; se întâmple în zona Costeni-Vâlcea, prin anii 74-75. După vreun deceniu, a apărut albumul meu de artă fotografică: Natura sculptează, Ed. Sport-Turism, 1984.
Şi ar mai fi o scenă, chiar mai ciudată decât relatarea precedentă: cu Ion Barbu pe catafalc, expus în holul de la Filologie. Dar despre asta cred să fi relatat în altă parte...

Str. Dr. Carol Davila nr. 65, cartierul Cotroceni.

Consemnare: Comemorarea poetului Ion Barbu la Sala Calderon, 16 martie 2012.

La Sala J.L. Calderon, plină-ochi, încât a fost nevoie de alte două rânduri de scaune, a avut loc o soarea de comemorare a poetului Ion Barbu, moderator poetul Petru Solonaru. A fost lansată cartea dlui Costache Ariton: Narcisismul barbian. Au recitat din creaţia lirică a sărbătoritului: actriţa Doina Ghiţescu poezia Copacul, Lidia Lazu, balada Domnişoara Hus, dna prof. Floarea Necşoiu, balada Riga Cripto şi Lapona Enigel. Trei recitări de cea mai aleasă ţinută artistică, pe merit aplaudate de participanţi. Un domn prof. academician, fost student al sărbătoritului, ni l-a evocat pe profesorul de la facultatea de Matematică şi Fizică, personalitate eclatantă dar şi bun psiholog, care putea să dea notă maximă unui student ce părea neajutorat, sau putea să-l intuiască pe cel examinat numai după felul cum scria la tablă exerciţiul după dictare; şi la care nu treceai dacă ştiai bine două subiecte, dar erai nepregătit la al treilea subiect...

D. Costache Ariton şi-a prezentat propria carte, exemplificând cu interpretări personale la două dintre cele mai cunoscute poeme barbiene: Din ceas, desus şi Timbru, subliniind că interpretarea acreditată de G. Călinescu nu are bază de susţinere, chiar dacă atâţi exegeţi i s-au raliat, până în stricta actualitate. O foarte doctă pe cât de nunaţată exegeză ne prezintă poetul Petru Solonaru, focalizată de aemenea pe textul Din ceas, dedus... Altă abordare, diferită de cea care tocmai ne fusese prezentată drept revoluţionară. Se poate explica numai în cazul marilor poeţi...

Poetul Radu Cârneci a subliniat unicitatea lui Ion Barbu în poezia modernă românească, considerându-l unul dintre principalii stâlpi de susţinere ai poeziei interbelice. O poezie de mare clasă, admirată la superlativ, însă inimitabilă şi care nu a făcut şcoală tocmai din acest motiv. Ca de altfel şi poezia lui George Bacovia. Criticul de artă Armand Steriadi a vorbit despre prietenia Barbu- Iser, despre atmosfera din primii ani de după Război, de împrejurările în care a fost pictat tabloul devenit celebru: Terasa Oteteleşanu. Ceva din parfumul acelor vremuri stăruie în cuvintele evocatorului, remanent şi în trăsăturile iscusitului tablou adus în discuţie. Graficiana Andana Călinescu, a citit fragmente dintr-un studiu despre locul poeziei lui Ion Barbu în literatura Interbelicului. Poeta Tatiana Rădulescu a făcut mărturisiri cu privire la preocuparea sa constantă pentru lecţia de poezie barbiană şi la experianţa trăită cu ocazia unor traduceri în franceză din Ion Barbu. Lidia Lazu citeşte una dintre traducerile recente ale Tatianei Rădulescu, iar autoarea ne mai citeşte alte două traduceri. Parcă pentru a dezminţi aserţiunea că marii poeţi ar fi intraductibili.