Scriitorul zilei: Daniel Turcea; comentariu> lansare Hanna Bota si Pompiliu Manea

Scriitorul zilei: Daniel Turcea, n. 22 iulie 1945 - d. 28 martie 1979

   

Daniel Turcea - Isihia

Sfanta iubire
-caci in jurul inimii roteste acoperamântul
întunericului
cel ce cere va lua
cy fata descoperita (adica omul dinauntru)
oglindind
Slava Domnului

nu aripi trupesti ca ale pasarilor
ci ale Duhului, chemând, usurând,
cu aripi inteligibile.
Cel nesfarsit si fara trup se micsoreaza pe Sine
din Bunatate nesfârsita.

Trupul acesta subtire s-a îmbracat
prin ochiul care vede.

Mai mult decât sa arzi pe rug
rug ti-e si trupul de-l
desparti de suflet
si-l însetezi de patima si somn.

Mai mult decât sa-l lasi sa muste biciul
din trup, pentru ca nu poti nici sopti
ca Dumnezeu e numai o parere
ca nu-i în tine
si decât tine nu-i adevarat,

Mai mult decât sa cresti ca o fântâna
între nisipuri
este sa ai mila
de cel sarac, de cel
ce are
de tine,
de cuvântul
de lumina
privirii
blânde, sau
de hrana ta mai multa lipsa,
caci daruind, lui Dumnezeu te asemeni.
***

 Unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai secolului XX, cum a fost considerat în postumitate (căci nu a trăit nici 34 de ani) Daniel Turcea s-a născut la Tg. Jiu, şi-a terminat liceul la Piteşti şi a urmat Institutul de Arhitectură din Bucureşti, absolvit în 1968, an în care a şi debutat în revista Amfiteatru. Onirismul de care a părut să se afilieze era de fapt  o desprindere decisivă de cursul impus al poeziei acelor vremuri, era căutarea unui drum spiritual spre credinţă. A debutat editorial cu Entropia, 1970, la Cartea românească, sub redacţia lui Mircea Ciobanu, care i-a mai publicat în 1978 volumul Epifania, iar în 1982 l-a inclus în prestigioasa colecţie Hiperion, alături de cei mai importanţi tineri poeţi ai momentului; un volum impresionant, consistent, de 350 pagini, cuprinzând tot ce scrisese poetul, inclusiv un grupaj substanţial de inedite. În 1991 i s-a editat volumul Iubire. Înţelepciune fără sfârşit, cu prefaţă de Valeriu Cristea.

Ion Lazu: Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007. p.99-102
 

18 mai 1980. La telefon aflu vestea aproape sigură că Marin Preda a murit: vineri seara a avut o comoţie cerebrală urmată de stop cardiac. Mircea Ciobanu îmi confirmă şi-mi spune să fiu miercuri dimineaţa la Bucureşti. Îi zic, adînc tulburat: Vezi, de aia se grăbea el aşa! Bietul Monşer, alt om prea singur!

 (...)

 

Poezia Daniel. 

Întinsesem pe jos pagini de ziar

să nu-i murdăresc gazdei preşurile – 

aşa e obiceiul – şi pe-aici rar să nu plouă-n vreo zi 

Păşind neatent şi privind la fel 

Văzui pe jos un ochi rotund, 

o mustaţă naivă şi m-am aplecat să citesc:  

Poeme de Daniel Turcea. 

Le-am citit cu atenţie, cum şi meritau: în genunchi.

Ştim: poetul e desăvîrşit, e pur şi e, vai, în cealaltă lume deja

un an de cînd ne-a părăsit… 

Ne-am despărţit ca ieri, după un drum pînă

în Piaţa Romană, acum cincisprezece ani.

Am să iau ziarul de pe jos şi am să-l pun 

în perete: pagina aceasta e ca o icoană,

desenată cu infinită durere, un pronaos ridicat din evlavia

din renunţarea celui ce-a înţeles că numai trupul său

va să moară…
                     1980, Păuşeşti-Măglaşi, Vâlcea 

*** 
În cartea de confesiuni în dialog epistolar Himera literaturii, Curtea Veche 2007, poetul Ion Murgeanu  mărturiseşte a fi fost prieten şi vecin de cartier cu Daniel Turcea. Seara târziu sau noaptea de-a binelea, se întorceau pe jos din centru în Balta Albă şi se tot plimbau de la blocul unuia la al celuilalt, discutând cu fervoare despre Poezie, despre Credinţă. Ambii fiind învăţăcei ai părintelui Constantin Galeriu. În aşa fel că acestora doi şi lui Mircea Ciobanu le-a dedicat Ion Murgeanu eseul Iisus, o carte unică în literatura română, reeditată la Ed. Ideea europeană cu titlul Viaţa lui Iisus.

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris: 

11 aprilie 2007: O zi pentru identificarea adresei poetei Mariana Marin, dincolo de Barajul Dunării, căci spre marginea urbei există şi o alee Barajul Bistriţei, precum şi un bloc de la sfrşitul alfabetului: Y7, cu 10 etaje, vezi bine, ca să încapă aici cei care n-au mai încăput în Bucureşti...; soare printre norişori, printre copaci deja înfrunziţi, inclusiv castanii, nu şi plopii, mai e până să ajungă seva acolo, foarte sus..., după ezitări şi stăruinţe, ajung la adresă şi o doamnă amabilă Stroe Valeria, preşedintă, îmi dă acordul. Dar nu se prea ştie ce a devenit poeta după plecarea de aici. (...)

 Mai aproape de mine, pe Baba Novac colţ cu Câmpia Libertăţii (la marginea parcului IOR), dau de adresa lui Daniel Turcea; un adminsitrator cumsecade, ardelean după vorbă, venit din Târnăveni, unde a lucrat la fabrica de carbid, urcă cu mine la ultimul etaj, caută în dosarele vechi şi îmi confirmă că poetul a locuit la adresă, precum şi perioada de trei ani. Poetul de care şi eu îmi amintesc, dintr-o seară când ieşisem de la cenaclul Labiş. El însuşi părându-mi-se că aduce la chip cu poetul de la Mălini. Coborâm împreună, cercetăm faţada blocului, ne sfătuim care ar fi locul cel mai potrivit pentru placa memorială.

Consemnare: Hanna Bota şi Pompiliu Manea la Fundaţia europeană Titulescu

La Casa Titulescu din proximitatea Arcului de Triumf a avut loc astăzi la orele 12 lansarea a două cărţii de autori clujeni: Ultimul canibal. Jurnal de antropolog de Hanna Bota şi Călător pe cinci continente de Pompiliu Manea. În boiereasca vilă cu coloane a Fundaţiei europene Titulescu, sală arhiplină, aşa că subsemnatul, sosit în ultima clipă tocmai din Balta Albă (ca de la Antipod!), a trebuit să aştept aducerea altor scaune pentru cei care stăteau în picioare. Moderator dl Neagu Udroiu care i-a prezentat pe actanţii lansării. A luat cuvântul mai întâi, beneficiind de privilegiul vârstei sale (94 de ani) academicianul Gleb Drăgan, şef de secţie la înaltul for, fost profesor la Politehnică al dlui Manea, povestindu-ne câteva aspecte din viaţa sa exemplară: dintr-o familie românească din sudul Basarabiei, judeţul Cahul, a suferit tragedia basarabeană la auzul căreia tresărim de fiecare dată: la Ocupaţia sovietică din 1940, ambii părinţi învăţători au fost deportaţi în Siberia şi despre existenţa lor nu s-a ştiut nimic vreme de 16 ani. Fratele geamăn al academicianului s-a răzleţit de familie şi a locuit toată viaţa la Kiev, unde este membru al academiei. Semnificativă simetrie! Despre aceste dramatice sfâşieri ale basarabenilor a scris o carte, apoi alte mărturii, cu convingerea că  suntem datori să depunem mărturie despre marile sfâşieri ale istoriei.
Emil Lungeanu a prezentat cartea Hannei Bota, o abordare cu totul neobişnuită, căci reprezintă jurnalul unei cercetări întreprinse în insulele Noile Hebride, actualmente Vanuatu - o premieră absolută pentru români. Întâmplarea face că el însuşi se documentase cândva în vederea unui roman ce s-ar fi desfăşurat în îndepărtatele insule din sudul Pacificului, însă a fost nevoit să abandoneze această întreprindere scriitoricească. Este uimit de imensa bogăţie a datelor furnizate, luxuriante, în sensul pozitiv-laudativ al termenului, dar şi mai mult încă de stilul excepţional al scriiturii autoarei clujence; se miră doar că tânăra cercetătoare într-ale antropologiei, după ce şi-a terminat în bune condiţii temerara expediţie melaneziană, a avut curajul să descindă în "jungla literară bucureşteană", unde canibalismul cunoaşte o înflorire fără precedent. Au luat cuvântul în continuare scriitorul şi jurnalistul Ion Andreiţă, care ne-a furnizat amănunţite date despre autoare, cu studii de teologie (1999),  cu licenţă în filologie (2003), cu un masterat în etnologie şi folclor (2004)şi doctorand în antropologie, în prezent cercetător la Universitatea din Cluj; ea însăşi membră a Uniunii Scriitorilor, cu un număr impresionant de cărţi de poezie la care se adaugă un număr de trei romane, dintre care Maria din magdala tradus şi in italiană.. Remarcă excelenţa stilului şi o plasează pe autoarea temerarelor cercetări  în seria marilor exploratori români, neuitând-o pe Dora D' Istria, despre care jurnalistul a scris în câteva rânduri. Scriitorul Ioan Barbu, director al Curierului de Vâlcea, ne mărturiseşte că a publicat texte de Hanna Bota, a participat la lansări ale unor cărţi la Cluj şi la Rm. Vâlcea, unde i-a acordat mari distincţii culturale. Prof. univ. Ion Bogdan Lefter face un cuprinzător excurs academic în literatura de călătorii a românilor din toate timpurile, aducând în discuţie alte câteva nume de referinţă, pe lângă cele evocate de Ion Andreiţă, eviden'iind virtu'ile stilistice ale autoarei, care publicase ceva mai ]nainte ;i un volum de poeme inspirate din  arhipelagul melaneyian.
La final, autoarea, susţinută  de imagini ce se succedau pe ecran, apoi de un film de 5-6 minute, face mărturisiri emoţionante cu privire la lumea aborigenilor din insulele Noile Hebride, acum redevenite Vanuatu, ceea ce înseamnă Pământul nostru.  Despre modul de viaţă al băştinaşilor, despre obiceiuri, credinţe, ritualiri, ierarhii tribale (în care femeilor le revin toate muncile de peste an, fără a avea drepturi) - mărturisiri cu deosebire incitante, care stârnesc curiozitatea la lectură. Hotărâtă să pătrundă în viaţa misterioasă a localnicilor, a trăit şi a dormit printre ei, a mâncat asemenea celor din trib, iar în rest, a căutat să fie mereu acolo unde se întâmpla ceva specific. Convinsă că dacă nu-i înţelege pe oamenii rămaşi în păreistorie nu se va putea înţelege nici pe sine însăşi, dar nici care sunt cauzele situaţiei nemulţumitoare, a impasului în care a ajuns lumea civilizată. Şi a fotografiat, a înregistrat, a scris în plin, ca să nu se piardă niciunul dintre aspectele vieţii de zi cu zi. Ce-i drept, canibalismul a dispărut de câteva decenii bune, însă Ultimul canibal nu este vreun personaj întâlnit sau despre care a cules informaţii în timpul convieţuirii de o lună cu băştinaşii, ci din păcate, lucru spus cu toată amărăciunea, ultimul canibal este chiar civilizaţia de tip european-american, civilizaţia internetului, care în prea scurtă vreme va distruge aceste ultime oaze de viaţă primitivă, care tocmai de aceea trebuiesc consemnate, fotografiate, filmate - studiate ca atare.
                                                                      (VA URMA)