marți, 20 martie 2012

Scriitorul zilei: George Topârceanu; consemnări; fotografiicomentarii

Scriitorul zilei: George Topârceanu, n.20 martie 1886 - d. 1937
    


Balada morţii
                        Cobora pe Topolog
                        Dintre munţi, la vale...
                        Şi la umbra unui stog
                        A căzut din cale.

                        În ce vară? În ce an?
                        Anii trec ca apa...
                        El era drumeţ sărman
                        Muncitor cu sapa.

                        Oamenii l-au îngropat
                        Într-un loc aiurea,
                        Unde drumul către sat
                        Taie-n lung pădurea.


                        Şi de-atunci, lângă mormânt,
                        Plopi cu frunză rară
                        S-au zbătut uşor în vânt,
                        Zile lungi de vară.

                        Soarele spre asfinţit
                        Şi-a urmat cărarea.
                        Zi cu zi l-au troienit
                        Vremea şi uitarea.

                        Dimineaţa ca un fum
                        Urcă pe coline,
                        Zvon de glasuri dinspre drum
                        Până-n preajmă-i vine.

                        Peste vârfuri lunecând
                        În argint, condurii
                        Înfioară când şi când
                        Liniştea pădurii...

                        Numai colo-ntr-un frunzar
                        Galben în lumină,
                        Stă pe-o creangă de arţar
                        Pasăre străină.

                        Stă şi-aşteaptă fără glas
                        Parcă - să măsoare
                        Cum se mută, ceas cu ceas,
                        Umbra după soare...

                        Astfel, tot mai neştiut
                        Spre adânc îl fură
                        Şi-l îngroapă-n sânu-i mut
                        Veşnica Natură.

                        Vara trece; pe cărări
                        Frunza-n codru sună.
                        Trec cernite înserări,
                        Nopţi adânci cu lună.

                        Iar când norii-nvăluiesc
                        Alba nopţii Doamnă,
                        Peste groapa lui pornesc
                        Vânturi lungi de toamnă...
***
Fiu al unor sibieni veniţi la Bucureşti ca să-şi câştige pâinea zilei cu îndemânarea lor meşteşugărească (tatăl cojorac, mama ţesătoare la Azilul Elena Doamna), dar care din păcate nu au rămas împreună, viitorul poet, publicist şi memorialist şi-a început şcoala la Bucureşti dar a continuat-o la Şuici-Argeş, la Nămăieşti-Muscel .Liceul început la Matei Basarab, continuat la Sf. Sava, încheiat în 1906, când se înscrie la Drept, apoi la Litere, fără a încheia studiile. Funcţionar, suplinitor, dar şi şomer, în căutarea mijloacelor de subsistenţă. Înclinaţia spre poezie datează din primii ani de şcoală şi poetul, mereu dornic să stârnească amuzamentul- destinderea-simpatia-admiraţia, mărturisea că îl plătea cu peniţe şi nasturi pe un coleg ca să-l asculte citindu-şi producţiunile. Oricum, debutează ca poet la 19 ani şi colaborează la numeroase reviste, făcându-şi un nume, în aşa fel că în 1911 Garabet Ibrăileanu îl cheamă la Viaţa Românească, pe atunci încă la Iaşi.
Se bucură de apropierea/preţuirea/prietenia unor mari scriitori: Sadoveanu, Galaction, Arghezi, Hogaş, Hortensia Papadat-Bengescu, fraţii Teodoreanu, fraţii Botez, tot grupul de la Viaţa românească, aflat în controversă cu celelalte două importante mişcări literare-culturale ale momentului: sămănătorismul lui Iorga şi modernismul de la Sburătorul lui Eugen Lovinescu. Bun prilej pentru iniţiarea unui şir de "parodii originale", pentru a vesteji modalităţi poetice vetuste ori futuriste, G.T. dovedind spirit critic, vervă intelectuală irezistibilă, ingeniozitate, umor şi perfectă stăpânire a mijloacelor de expresie. În 1916 îi apar Balade vesele şi triste şi Parodii originale. Succes asigurat la cititori, la spectatorii întrunirilor literare, şi, corespunzător, o primire mefientă/minimalizatoare din partea criticii literare, care i-a reproşat întotdeauna tocmai sarea şi piperul din scrierile sale, altfel impecabile stilistic, inatacabile pe această latură. Era adică dezavuată abordarea parodică, anume spre a se evita discuţia despre originalitatea operei. Oricum, a dobândit Premiul naţional de poezie (1926), a fost chemat ca membru corespondent al Academiei.
Dar, cum toate răsfăţurile se răzbună, nu doar cele din literatură ci mai ales cele din viaţa privată, deja se îmbolnăvise de cancer, care l-a secerat la doar 51 de ani. Ne putem întreba dacă nu cumva se răzbunau tocmai împrejurările vitrege din chiar tinereţea poetului? Participarea la războiul din Bulgaria, apoi la cel mondial, cei doi ani de detenţie dincolo de Dunăre? - episoade cu deosebire dure, pe care le-a evocat în câteva scrieri memorialisticeAmintiri din luptele de la Turtucaia; Pirim-Planina, etc.
Încercase inclusiv un tratament în străinătate; se retrage la Iaşi, în casa pusă la dispoziţie de prietenul poet Demostene Botez - devenită în ultimele decenii Casă memorială. Nelăsându-se copleşit, colaborează la reviste, înfiinţează o nouă revistă înpreună cu Sadoveanu, lucrează intens la manuscrisul Minunile Sfântului Sisoe, rămas neterminat, apărut postum, în 1938.
***
Ar fi să mai spun că George Topârceanu mi-a umplut anii tinereţii şi nu numai - mie şi colegilor de generaţie, pentru că generaţiile precedente îl ţineau de multă vreme la mare preţ. În cumplita secetă spirituală a anilor 50-60, era o gură de aer proaspăt, o delectare intelectuală, un prilej de socializare, de solidarizare în numele poeziei, a artei.  Acum  aş crede că aceia au fost anii de maximă popularitate ai poetului. A format gustul pentru perfecţiunea formală a multor condeieri, ce poate nu mai sunt dispuşi să recunoască faptul ca atare. Unii au declarat-o, de exemplu Nichita Stănescu. Aşa cum fiecare dintre noi ştiam pe de rost epigramele lui Păstorel, ale lui Cincinat, tot aşa ştiam pe dinafară poeziile lui Topârceanu, nu una, ci nenumărate, folosind în toate ocaziile citate, dând replici care să destindă atmosfera. Murmurându-ni-le în singurătate, în momente de alean, de nostalgie. Era un reper, un punct fix la care reveneai oricând.  În  primul spectacol studenţesc, am îndrăznit o parodie la parodiile poetului. La darabani, în practica de diplomă, recitam, serile, în parteneriat cu şeful de şantier, strofe din Balada morţii. Peste câţiva ani, la Cetăţeni, vizitam case memorială de la Nămăieşti. L-am ascultat pe Păstorel conferenţiind despre Autorul Baladelor vesele şi triste; Pe marele recitator Ludovic Antal. Am consemnat o parte din aceste lucruri în Himera literaturii, în cine ştie ce alte scrieri. (Eposodul de la darabani e de găsit în romanul Ruptura..
Se pot da nenumărate exemple. Cunosc cazul unui absolvent de istorie care într-o tabără studenţească, recitând Noapte de mai, la concurenţă cu un absolvent de la teatru, şi-a vădit vocaţia actoricească, dovedită apoi cu strălucire pe scena de la Nottara, în filme, recitaluri etc.
Când a fost să mă ocup de plăcile memoriale, am căutat cu dinadins vreo adresă de-a poetului, din nenumăratele pe care le înşirase el însuşi în Balada chiriaşului grăbit. A fost imposibil să depistez vreo adresă exactă, consultând cărţile de telefon din epocă, alte consemnări, corespondenţa etc....Neconsolat, m-am întors cu toată convingerea asupre poeziilor pe care le depozitasem din vreme, în memoria fidelă a tânărului.

Poezia zilei


Ion Lazu: Îmi face bine să ştiu 
Lui Ludovic Antal

Îmi face bine să ştiu
Că mă voi pierde pe-aceste cărări –
Gândul la stânci şi la brazi şi cascade
Îmi face bine.
Îmi face bine să ştiu
Că pământul îşi schimbă culoarea
După sufletul nostru,
că în mers se roteşte cu noi
Larg, până-n volbura apelor;
Îmi face bine să ştiu
Că există un loc
Peste case şi dealuri şi timp
Un loc unde m-aş putea naşte mereu;

Îmi face bine să ştiu
Că există pietre albe de râu
Care-şi fac pe mal în crengi culcuş
Şi-aşteaptă să devină pescăruşi...

1967, Cetăţeni-Lăicăi, Muscel

ion lazu: fotografii de autor

alb/negru (pescăruşi şi lişiţe)