vineri, 8 ianuarie 2016





Scriitorul zilei: Lucian Vasiliu, n. 6 ianuarie 1954, Puieşti-Bîrlad

      

***
Sunt un om blindat

Numai în dreptul inimii se află o spărtură,

prin care pătrunde

Corbul

şi mă fură

...dar tu eşti superbă,

rezemată cum stai

de gardul bisericii parohiale. 
  
*** 
Poetul a urmat liceul la Bârlad, apoi o şcoală de bibliotecomanie, înscriindu-se la Filologia ieşeană, pe care o absolvă în 1980. Din 1981 este angajat la Muzeul Literaturii din Iaşi, unde devine director în 1990. Ales preşedinte al Filialei Iaşi a USR, apoi în Consiliul de conducere USR. În 1990 fondase noua serie Dacia literară, devenindu-i redactor şef în 2007. Debutul poetic în Convorbiri literare şi debutul în volum în 1981, cuMona-Monada, după care urmează destule volume, dintre care: Despre felul cum înaintez, Mierla de la Casa Pogor, 1994, Dincolo de disperare, 1995, Lucianograme,1999, Atelier de potcovit inorogi,2003 şi câteva antologii. Tradus în limbi străine, antologat în diferite selecţii tematice. Neocolit de premii naţionale: Labiş, Mihai Eminescu, Nichita Stănescuobţine şi alte premii la vârf. 



Ion Lazu - O pagină de jurnal american, mai 2008




Ne desprindem din hipnoza Oceanului... Chiparoşii de Monterey, o specie aleasă de conifere. Drumul spre Nord este tăiat pe la jumătatea unui versant foarte înclinat şi foarte înalt, care se ridică direct din ocean, fără pic de plajă sau luncă. Soarele stăpâneşte peste ocean, în aer o pulbere de argint. Coastă magnifică, impresionantă. Şi pe zeci de km nici o casă. Pe-aici şisturi negre ca în flişul Bucovinei. La ora 18:30, pe faţa oceanului alunecă un ulei scânteietor. Lucia. Peisaj cu chiparoşi, ca de stampă japoneză. În faţa noastră, spre nord-vest, pe direcţia apusului de soare, planuri oblice de relief coborând abrupt şi în spatele lor alte planuri tot mai estompate de promontorii succesive, pe care trebuie să le trecem.
10:00, oprim la o belvedere, avantajul e că există loc de parcare. Ileana filmează. Lidia cântând, descătuşată în faţa Oceanului.
Pornim din nou, printr-o zonă montană, împădurită cu conifere. O imensă rezervaţie naţională Los Padres Forest. Iar în dreapta avem munţii Santa Lucia. La un moment dat, oameni adunaţi în faţa unui chioşc, se strâng adeziuni pentru nu ştiu ce acţiune civică... Şi aventura noastră continuă. În stânga, Pacificul sub luminile ultimelor ore ale zilei, care începuse cu nori şi ploaie, dar când, nu cumva acum 10-12 ore? Şi nu cumva cu vreo 500 km mai spre sud? Căci înaintăm acum printr-o zonă mai coborâtă, de unde fusesem pe versantul unor munţi, iar terenul este acoperit cu o pădure deasă, întunecoasă, de conifere, pini cu deosebire.

Şi tot aşa, până ajungem la Carmel, unde avem aranjat dormitul la un hotel mai iefteior. Între timp Ileana ne spune multe despre Carmel, faimoasă reşedinţă a tuturor artiştilor americani, care însă în ultimii ani şi-au mai luat tălpăşiţa, deoarece atmosfera din această staţiune tihnită şi elitistă s-a deteriorat, au venit oameni gălăgioşi, afacerişti, a căror agresivitate a displăcut preadelicaţilor artişti. Pătrundem în staţiune, găsim destul de uşor hotelul, e deja seară de-a binelea, parcăm, ne cazăm, mâncăm şi cu asta ne retragem la culcare. Ce-i drept după o zi peste orice aşteptări, în care din zori şi până după apusul soarelui am mers aproape fără contenire, o distanţă de peste 650 km, mereu spre vest, apoi spre nord, în majoritate pe ţărmul Pacificului, prin zone de mare atractivitate turistică, splendide, spectaculoase, sălbatice, montane, cu foarte rare localităţi, ceea ce nu ţi se va întâmpla nicăieri în Europa, de pildă.