sâmbătă, 16 ianuarie 2016




Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008. San Francisco, IV


Coborâm pe marile bulevarde din inima oraşului, ajungem în zona unei prefecturi, Ileana ne dă mereu informaţii despre locurile parcurse, dar ţinta noastră este Union Squere, de unde ne vom lansa apoi în China Town. Căci S.Frisco  găzduieşte cea mai mare comunitate de chinezi din USA, poate din afara graniţelor Chinei ca atare. Dar lăsasem mai înainte maşina într-o parcare cu plată, urcând pe planuri înclinate şi în spirală până la al nu ştiu câtelea etaj al unui imobil anume construit ca parcare. Coborâm cu liftul, ne direcţionăm spre Union Square, sunt trepte de urcat, havuzuri, statui, în fundal o impozantă clădire edilitară, fac fotografii… şi brusc mă împiedic de un stîlpişor de pe alee, îmi cad aparatele din mână, fără însă să se strice. Ceilalţi se panichează, vor să ştie dacă nu m-am rănit, dacă... şi îi liniştesc, deşi la drept vorbind m-am julit destul de rău sub genunchiul stâng. Dar nu vreau să le stric cheful. Şi în curând ajungem la colţul părculeţului, nu mai mare decât parcul din centrul Craiovei şi iată-ne la poarta de intrare în China Town. 
Mergem pe străzi cu mulţi turişti şi încă mai mulţi chinezuţi, prin faţa a fel de fel de vitrine şi magazine cu chinezării, Lidia nu prea se amuză de aceste butaforii, în schimb Ileana este foarte interesată şi face poze cu duiumul. Şi tot aşa, vreo jumătate de oră sau şi mai bine, prin oraşul cu lampioane roşii, cu dragoni verzi, cu de toate. Clădirile nu sunt cine ştie ce, unele de 3-5 nivele, cu faţade simple şi ce este specific oraşului, cu scări de fier, gen scări de incendiu, lipite de aceste faţade. Poate am mai văzut şi în altă parte, la Chicago de exemplu, dar aici pare o regulă, nu aveai voie să construieşti dacă nu prevedeai imobilul cu scară de incendiu, asta e.
Mai cotim ce mai cotim, privim, intrăm sau nu prin magazine, eu ca să cumpăr un nou set de baterii pentru aparatul fotografic; apoi revenim la intrarea în parc şi Ileana ne conduce la un restaaurant chinezesc, unde e mare ştaif, unde ne înscriem pe o listă de aşteptare şi peste vreo 10 minute, cu emoţii, suntem invitaţi în incintă, o sală imensă, cu ferestre pe două latri ale clădirii: şi avem norocul să ne plaseze la fereastra dinspre strada principală de acces în oraşul chinezesc, aşa că de la etaj putem vedea pâlcurile de turişti blonzi, graşi, ochelarişti, tipul anglosaxon, trecând pe trotuar, în turme, cu ghizii lor, în şorturi, cu femei vârstnice sau doar şleampăt îmbrăcate, trecând aiuriţi, cu ochii pe sus, să vadă ce e de văzut, că de aia au plătit, nu? Iar din poziţia mea am sub priviri un imens bilding de dincolo de răscruce, siluetă cunoscută mie din ilustrate, din filme…
Pe un panou din preajma intrării în marea sală este menţionat faptul că localul a avut ca oaspeţi pe Clinton, pe Swartzeneger, pe Johnson, pe...iar celelalte câteva nume îmi sunt necunoscute, cum le-ar fi şi lor necunoscut numele unor vedete de pe la noi. Mergem să ne spălăm pe mâini, revenim, facem comanda şi vom mânca la comun, din platourile pe care ni s-au adus bucate din belşug, salate, piept de pasăre, poate şi ceva peşte, nu mai ştiu, iar cei doi câte o bere, pe când noi le cerem la nesfârşit ceai şi ceai, tradiţia casei, cum ar veni, gratuit deci. Şi la urmă reiese că ne-am săturat toţi patru, iar consumaţia ne-a costat doar 54 dolari. Ieşim şi din nou privirile îmi sunt captate de silueta acelui bloc ciudat, de forma unei săgeţi scăpate spre înalt, o clădire piramidală, care se tot îngustează spre vârf, un creion alb care scrie de-a dreptul pe firmament litera triumfului civilizației. L-am văzut prin filme şi de-acum, cunoscându-i silueta, o să-l reperez mai des, căci atrage ca un magnet pe oricine se mişcă prin Frisco.

Ion Lazu - Imagini din Union Square și China Town - San Francisco