marți, 5 ianuarie 2016


Lidia Lazu salută Oceanul, la Cambria:
https://youtu.be/GKUROlsRI1k

Scriitorul zilei: D. Ciurezu, m. 5 ianuarie 1978  http://ilazu.blogspot.ro/2012/01/scriitorul-zilei-d-ciurezu-poezii.html


Alți scriitori:
Emil Gârleanu, n. 1877
Bazil Gruia, n.1909
George Dan, m. 1972



Poezia zilei: Leo Butnaru, n. 5 ianuarie 1949


ÎN LEGATURĂ CU ACEST EVENIMENT

În sfârşit am descoperit îngerii
precum se mai întâmplă în acest secol a descoperi
triburi prin păduri tropicale.
I-am văzut noaptea întâmplător.
Îşi odihneau aripile pe turnul televiziunii.
(Albi
în stol
precum erau
făceau turnul să pară o
enormă păpădie.)
Veniseră pare-se într-o excursie
pe aceste meleaguri şi
luminatul cărturar al nopţilor
                                                    cucuveaua
cu ochelari pe nas (de fapt pe clonţ)
le citea de-acolo
de sus
neonul reclamelor
de (mai) jos
prefăcându-se că nu o interesează
liliecii încâlciţi prin jerbele viţei-de-vie
căţărate pe balcoane.
Şi în acea privelişte rămasă ca şi cum
de până la potop
se auzi urnirea vântului din loc.
El zburătăci tribul îngerilor
asemeni pănuşilor de porumb
frunzelor de tutun
nepăpușite
sau perdelelor dogorite vara-ntreagă
smulse apoi de la geamuri şi purtate
prin vârtejul începutului de toamna.
...Misterioşii excursanți se amistuiră printre
plăpândul răsad de lumină
al stelelor
                  pe lângă
baticul portocaliu – fireşte – al lunii
trecând în zbor fără de soroc
şi întorcându-se în rezervaţia naturală pe care o au
să presupunem
la marginea fanteziei omeneşti...
De altfel
în legătură cu acest eveniment – nimic deosebit. Doar că
un fiștecine
a înjurat îngerii
deoarece fâlfâitul aripilor acestora tulbură cadrul                                                  
unui moment periculos din meciul de fotbal
transmis prin Euroviziune.

1974

 (preluare de pe internet)




Ion Lazu: Jurnal american, 2008


23 mai 2008, continuare: Ora 17, filmări la Cambria, apogeul Pacificului. Culorile răscolite ale oceanului, ce se aruncă furibund spre ţărm, valuri translucide sau verzi, ca în Aivazovski. Un schifist, siluetă neagră, de-o grafie subtilă, înfruntând coamele înspumate. Algele de pe plaja cu pietriş f. mărunt şi viu colorat, stâncile negre, vuietul autoritar al Oceanului, cel mai mare şi puternc din lume. Extaz fără seamăn şi fără cuvinte. Lidia cântă. Descătuşată, legănând în mână o algă suplă, cățărată pe o stâncă în cel mai vădit gen romantic, în vreme ce şiruri de valuri se năpustesc spre ţărm. Ileana şi Jerry se îndepărtează câteva zeci de paşi, apoi revin, trec pe lângă mine, în timp ce filmez, vrăjit, hipnotizat. Înotătorul cu schif a ieşit din valuri, îl percep cu coada ochiului, îşi adună scândura, începe să urce treptele de lemn din buza falezei, cele pe care am coborât şi noi, acum zece minute. Sau când?
Şi totuşi, ce mi se întâmplă de-am ameţit aşa? Mişc infinitesimal aparatul, şi tot ce intră în cadru mi se pare de domeniul miraculosului. Nu vreau să pierd nimic. Panoramez, trec de stânci, spre cealaltă parte a plajei, unde se deschide un golfuleţ şi unde coamele de valuri se răstoarnă sacadat. La mică distanţă de țărm, un şir de insuliţe negre, ca nişte piloni lustruiţi, înfruntânt hula cea mare. Pelicani pe sus, trecând întins spre nord.
Părăsim plaja în freamăt uriaș, urcăm scările spre șosea, o pornim înapoi, pe faleză câteva sute de metri, pe-o parte şi pe alta a aleii se iţesc veveriţe roşcate, mici de tot, ale căror vizuini şi tunele scormonesc solul; ajungem la un loc unde plaja face o prelungă fâşie semilunară, cu ţărm înalt în stânga; aici miunăție: turme nesfârşite de foci, o celebră colonie, unde vin în anumite perioade, în migraţia lor şi sunt ocrotite. Se lăfăie şiruri-şiruri, de la marginea apei, pe plaja lată de 20-50 m, neclintite, sau târându-se în salturi chinuite, sau azvârlind din când în când nisip cu lăbuţele peste spinarea lor, căci nisipul se încălzeşte mai repede la soare şi asta le face bine. Unii  masculi se înfruntă, îşi dispută supremaţia. Unele grohăieli. Duhoare. N-am imaginat niciodată ceva mai insolit. Poze, filmări. Lume care se perindă la balustradă, să nu piardă spectacolul.
Va urma