miercuri, 13 ianuarie 2016






 Ion Lazu - O pagină de jurnal american, 2008

Ileana ne atrage atenţia asupra unei insuliţe-citadelă, albă în depărtare, este faimoasa închisoare Alcatraz, de unde nu se poate evada. Pătrundem în Frisco, oraş imens, cu blocuri zgârie-nori. Oraşul este situat pe un istm montan, deci cu relief foarte accidentat, cu spinări de deal care descresc spre nord, deci clădirile se află la diferite nivele, şi fiind de înălţimi diferite, impresia de căţărare la cer este şi mai accentuată; pe direcţia vest-est străzile paralele urcă şi coboară şi iar urcă, iar celelalte străzi, orientate nord-sud, căci întregul oraş este o reţea în carouri, coboară în general spre zona Golden gate. În oraşul cel mare există şi o reţea de tramvaie şi este interesant să vezi cum urcă şi coboară pe trasee mai mult decât abrupte, mi se pare că în unele cazuri vagoanele sunt trase cu cablurile. Cînd vezi vreun tramvai în vale, ca în partea de jos a unei bucle, te întrebi cum a coborât până acolo şi cum o să facă faţă la urcuş...
Ileana, care ştie oraşul şi vrea să ne răsfeţe şi să ne dea gata, ne duce cu maşina la celebra stradă care este considerată cea mai cotită din toată lumea, în fapt o alee şerpuitoare care coboară panta abruptă. Nu e lesne, în oraşul cu circulaţie aglomerată la limită, trebuie să te plasezi pe  Union Street şi să înaintezi  spre vest, ajungi în Hyde street şi nu trebuie să ratezi înscrierea pe dreapta, spre nord, căci ţinta noastră este Rusian Hill, de pe care începe coborârea pe numita Lombard str. hill, pe această crookedest street (cea mai cotită), unde duminica accesul este interzis. Deci a planificat bine Ileana această acţiune. Or, aici e mare aglomeraţie, se aşteaptă la coadă, turişti din toată lumea ţin să nu rateze ocazia de a coborî pe cea mai cotită stradă, ca apoi să povestească prietenilor... Unii mai ambiţioşi se străduiesc să urce, pe o biată alee care abia cuprinde două maşini şi are curbe strânse, la 20-30 de paşi una de alta. Poate data trecută au coborât, acum vor să facă experienţa inversă; sau poate s-au poziţionat greşit când au abordat traseul. Coborâm şi noi, facem poze, aventura nu durează decât 4-6 minute. Dar deja Ileana ne indică, pe direcţia coborârii noastre, un alt vârf de deal, unde doreşte să ajungem: Telegraph hill, unde este un punct strategic şi ne putem delecta privind împrejurimile Oraşului până departe, peste golf... 
Va urma


Ion Lazu - Imagini din San Francisco, I





























Se afișează 13 01 2016 13.30 Omul bun al culturii romanesti - Piatra      Neamt.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu