marți, 19 ianuarie 2016



Scriitorul zilei: Artur Enăşescu, n. 19 ianuarie 1889 - d. 4 decembrie 1942

         Visătorii

O visători, cu suflet de copii,
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
 
Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioşi şi singuratici visători,
Ce tremuraţi sub cerul plin de nori,
Şi vântul cel mai gingaş vă doboară!
 
Ascnşi staţi ziua-n tainice unghere,
Şi mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriţi… O, suflete stinghere!
 
Vă prinde luna flori la pălării,
Şi tresăriţi; de-un foşnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciţi prin nopţile târzii.
 
În jurul frunţii voastre, visători!
A nopţii duhuri, tainice, s-adună;
…Întind o scară razele de lună,
Şi gândul vostru suie pân-la nori.
 
Şi pasul vostru-n cale şovăieşte,
De raze pline, genele se-nchid,
Şi vă treziţi la umbra unui zid,
Când astrul dimineţii licăreşte.
 
O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
 
***
Născut la Burdujeni sau la Botoşani, dintr-un tată agent PTT 
şi o mamă ce a dispărut prea curând, viitorul poet, prin 
firea sa nesupus reglementărilor stricte de convieţuire, a 
urmat şcoala primară şi liceul la Botoşani, apoi a plecat la 
Paris, unde a audiat cursuri de filosofie,atribuindu-şi apoi 
un doctorat în materie. Debutează cu Amor în Convorbiri 
critice, 1910, şi lucrează ca redactor la Epoca. Este mobilizat
 pe front în prima conflagraţie, ca să amâne confruntarea se 
inscrie la o şcoală de subofiţeri,dar nu se califică nici după
 repetarea cursului, revenind în armată ca simplu 
soldat. Se pierdea prin poieni şi printre flori, cu arma în 
mână... Din această perioadă îl descrie Tudor Vianu, care i-a 
rămas prieten: necompetitiv, pacifist, îşi umplea cartuşiera cu 
manuscrise...(Vianu, Jurnal, 1961). Este chiar perioada maximei 
productivităţi poetice, de ex. Balada crucii albe de mesteacăn 
este datată:Oituz, iulie 1917. După conflagraţie, continuă să 
publice poezii şi colaborează intens cu articole pe teme politice, 
dar şi eseuri, cronici literare şi dramatice(de ex. la Patima roşie
 de Mihail Sorbul). Indignat că unii puturesă să vadă în carnagiul 
războiului un prilej de "purgatoriu al neamurilor", de revigorare
 etc, ripostează:"Nimic mai fals!";iar după război lucrurile nu 
porniseră pe un făgaş optim, scrie deci poetul: "Se pare că un 
geniu răutăcios, prezidând la actele noastre publice, desparte 
în chip ostentativ logica faptelor de cea a ideilor şi aceasta 
îndeosebi în domeniul politic."
În 1926, lucrând la Universul literar, câştigă  cu "Afrodita" 
prestigiosul "cel mai  bun sonet al anului", cu susţinerea lui 
Perpessicius, care îl aprecia foarte mult.
Din această perioadă începe dezagregarea psihică-mentală a poetului,
care ajunge pe drumuri, vagabondând, cerşind.. În 1934 se declară
el însuşi: "fără domiciliu, bolnav, gol şi flămând." Eugen Jebeleanu,
dar şi alţi confraţi apelează la ajutorul statului, ceea ce rămâne 
o biată iluzie.Poet ce s-a risipit în boemă, spirit reflexiv, 
meditativ, de formulă parnasiană,îi apăruse în timpul vieţii 
volumul Pe gânduri, iar postum Revolta zeului. 
A închinat imnuri vieţii ("Şi geme ca vie, sub meştere mâini / 
Lăuta străbună!"... "Sărută văzduhul cu ochi dilataţi /De-o 
sfântă beţie!"),năzuinţelor omului spre o lume ideală, a binelui
şi frumosului ("Şi sângeră văzduhul sub purpura de flori...". 
A apărut în selecţii şi antologii ce-i reunesc pe 
"marii poeţi mici".O selecţie de Poezii a publicat Mihail Straje 
în 1965, cu detalii despre zbuciumata viaţă a poetului.. 
Cu textele lui A.E n-am luat contact decât ocazional. Îmi făcusem
o anumită părere
nu întru totul conformă cu adevărul, ascultând în anii studenţiei
romanţele Cruce albă şi Riţa, în inegalabila interpretare a 
Ioanei Radu. Impresionat de ardoarea versurilor, lesne de memorat,
 eram totuşi intrigat de abordarea poetului,romanţioasă.
Am deschis Istoria lui Călinescu, interesat să aflu cum îl văzuse
criticul pe poetul vagant, ce avea să moară la un an după apariţia
Istoriei. Practic ajunseseră simultan la linia de sosire. Şi, 
plăcută surpriză (căci uitasem cum stau de fapt lucrurile...): 
la indicele de nume văd că lui A. E. i se consacră un articol
pe două pagini! Caut... şi ce văd? În colţul din drapta-jos, 
sub numele poetului, o singură frază, în total 40 de cuvinte 
amintind de un "pretins doctor în filosofie" despre "un elogiu
la o ţigancă" şi despre "abundente versuri trubadurice", nici 
măcar trubadureşti... Urmează coperta cărţii nu ştiu cui, iar 
pe cealaltă pagină, o fotografie de grup cu mai mulţi scriitori:
Topârceanu,Hortensia Papadat-Bengescu etc. Şi trei versuri 
din Riţa. Doar atât despre poetul damnat Artur Enăşescu. Nu 
ne-am aşteptat propriu-zis la mila şi compasiunea divinului 
critic pentru destinul tragic al unui poet deoarecare notorietate 
în epocă, nici la aprecieri ditirambice pentru poemele sale
intrate de fapt în conştiinţa publică, ci ne-a mirat din nou 
lipsa de receptivitate la demersul poetic al unui talent adevărat,
pe cât de nefericit, practic prăbuşit în abisurile demenţei. 
Or, nu este poezia mereu ceva la limita cu nefirescul, cu 
anormalitatea? E chiar de mirare că neîntrecutul exeget al 
"poetului nepereche" nu a mai păstrat în sine o câtime de 
caritate... sau tocmai de aceea?















Ion Lazu - O pagină de jurnal aerican, 2008

E trecut de ora 13, mai avem vreo 500 km până la LA, și înaintăm în mare viteză spre LA - dar ce-i vine Ilenei? Încă o idee de zile mari! Pare să nu se mulţumească cu 
minunățiile pe care ni le-a arătat până acum: Pacificul, San Francisco etc.. Se relaxează
după un semestru dur la Universitate? Se bucură că  a scăpat de marea grijă a  acțiunii pe care a girat-o cu atâta generozitate? Se bucură că Lidia a dus la capăt cu mare 
succes cele patru recitaluri Blaga? I se pare că merităm un răsfăț și mai mare, peste 
cele cu care ne-a copleșit?  Ceva cam pe-aici… Iată propunerea Ilenei: Vrea să ne 
abatem din drumul de întoarcere, care ne-ar fi adus odată cu seara la Encino şi vrea să ne îndreptăm spre vest, către Sierra Nevada, ca să vizităm nici mai mult nici mai puţin decât ParculNaţional Sequoia gigantea! Planul ei este acesta: O să înnoptăm în 
rezervaţie şi a doua zi dimineaţa ne continuăm drumul spre casă. Aşa că, din postura 
mea de copilot, cu hărțile desfășurate pe genunchi, mă roagă să fiu atent la marcaje, 
dincolo de Volta vom ieşi la stânga din autostrada 5 şi ne vom dirija spre est, pe  
șoseaua152 şi  pe 233, până întâlnim autostrada 99, paralelă cu 5 dar plasată cu vreo 80 km mai la est, mai spre Nevada... Zis şi făcut.  Eu cu ochii pe hartă, cât cepele!
Era de imaginat o mai mare pleaşcă pentru noi?! Aşa că la 14:30 suntem deja la 
intersecția cu autostrada 99, localitatea Fairmead, fără nimic distinct,  notabilă doar în acest context. Pe o luncă plată, cu lanuri şi mari livezi de caişi şi meri, cu rare ferme şi hangare, ajungem la orele 15 la  orașul Fresno. Drum ca-n palmă și deloc aglomerat... De aici lăsăm, fără mari regrete pe 99 şi ne înscriem dibaci pe 180; iar de aici încolo 
vom merge numai spre răsărit, mai întâi pe zona plată, apoi abordând dealurile şi 
munţii ce se zăresc chemători în faţa noastră. Ileana vorbise la telefon cu Rezervaţia şi a obţinut o căsuţă pentru la noapte; avem unde ne odihni ciolanele suprasolicitate. 
Începem să urcăm prima clină a munţilor: Centerville şi dincolo deja trecem peste o 
apă vijelioasă: Kings River. Dar traseul nostru îl părăseşte, ne vom dirija pe pintenul 
montan din dreapta, care ne va scoate tocmai sus, pe creasta Sierrei celei mari și 
înzăpezite. Şi nu e de glumit acest urcuş în forţă, numai pe muchia crestei, mereu în 
sus, cu văile deschizîndu-se la dreapta şi la stânga, deocamdată tot în bazinul Golfului...  
Va urma
Ion Lazu: Drumul spre Sierra Nevada, I