Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008

... Şi aflăm istoria plină de suspans a acestui român de primă mână. A plecat/fugit din România în 1948, la numai 18 ani. Era vorba în acel moment despre cca 1600 de români transfugi prin Jugoslavia. Dar a fost un adevărat masacru, sârbii i-au băgat în lagăr şi i-au tratat infernal, i-au torturat etc. - când nu i-au predat înapoi românilor, contra a 10 tone de sare - ce oroare!!!; şi fapt este că aproape jumătate dintre acei transfugi au pierit în închisorile și lagărele de exterminare la sârbii vecini şi prieteni, iar de ieşit în vestul Europei n-au izbutit decât vreo 7-800. Sorin Isvoranu a evadat și a ajuns în Franţa, unde a rămas câţiva ani buni, lucrînd noaptea, făcându-și facultatea de medicină și ajungând să aibă un cuvânt în înaltele cercuri politice; a stat de vorbă cu De Gaulle, cu Truman, de exemplu. A emigrat apoi în America, împreună cu soția franțuzoaică, femeie de o mare frumusețe - ne dăm seama din fotografii și tablouri - s-au stabilit în California, şi aici a devenit unul dintre fruntaşii comunităţii.

Ileana îmi spusese deja că pe mulţi i-a ajutat acest medic generos, nu ştiu cărei rude de-a ei i-a lucrat dantura fără să-i ia un ban. Gazda noastră ne poartă prin orășelul artiștilor, intrăm prin magazine, expoziţii, unele interesante, altele şocante, altele cam kitsch, de peste tot luăm piante, cărţi de vizită, e o risipă de informaţii-reclame. În urmă ne urcăm în maşini şi de data asta cu Isvoranu în faţă ajungem într-o suburbie rezidenţială, Pacific Grove, la vila acestui domn, un fel de palat, după ce parcurgem o curte spaţioasă, iar în stânga un teren de grădină, cu câţiva pini foarte înalţi. După ce urcăm treptele, se deschide un fel de patio, însă acoperit, cu havuzuri, statuete, ghirlande, totul foarte sofisticat, artistic, iar în imobil, structurat pe trei laturi, trecem din cameră în cameră, care de care mai luxoasă, cu tablouri şi oglinzi şi canapele şi statuete şi... grupuri sanitare, băi ca-n poveşti, alte încăperi cu picturi etc. Ne arată o instalaţie pe care însuși a proiectat-o: Adoraţia magilor, cu mişcare şi muzică şi iluminaţie într-o căsuţă magică. Impresionant, un unicat, ne explică, a făcut frumoasă impresie tuturor care au fost pe-aici.

În final, excedaţi, ne retragem la bucătărie, începem să scoatem mâncare de prin pungi, începe şi gazda să scoată de prin frigider şi cămară, mâncăm, bem un pahar, ne simţim ca-n poveşti. Lidia îi oferă dlui Isvoran un fragment de recital, să-l despăgubească pentru că nu va veni mâine.  Ne despărţim în prag, cu cea mai sinceră dorinţă de a ne revedea în ţară, căci dl Isvoranu vine în fiecare vară şi stă undeva lângă Brad, unde a iniţiat o afacere, însă lucrurile nu prea merg cum s-ar fi aşteptat...

 Va urma

Ion Lazu - Fotografii la Carmel, II