luni, 4 ianuarie 2016


Scriitorul zilei Nora Iuga, n. 1931  http://ilazu.blogspot.ro/2012/01/scriitorul-zilei-nora-iuga.html

Alți scriitori:
Sextil Puşcariu, n. 1877 
Elena Farago, m. 1954


Ion Lazu - O pagină de jurnal 2005
Există şi un avantaj în a nu fi contemporan cu un scriitor de geniu – eu cu F.M.Dostoievski – l-am citit fără parti-pris-uri, fără invidie. Fără zvonuri despre autor, care te conturbă.
Totală neîncredere în finalurile de roman bine gîndite, aduse iscusit din condei. Scriitorul cedează iniţiativa vieţii, marele regizor, care îl tîrnoseşte fără milă pe individ, îi smulge toate penele pînă la ultima şi îl aruncă afară din ring…
Pentru că am decis că totul în viaţa mea este de vînzare, ca scriitor, mi-e mai greu să înţeleg mofturile celor care se sesizează cînd se face în legătură cu ei cea mai subţire aluzie. Și, mai departe:  Dacă scriu absolut sincer despre mine, de ce i-aş menaja pe ceilalţi, în scris – căci în viaţa de fiecare zi nu am absolut nimic cu ei: nici să le reproşez, nici să-i sfătuiesc, nici să le cer sprijin.
Veneticii sunt o profesiune de credinţă pe care am avut şansa să o exprim şi e totodată o concepţie de viaţă pusă la lucru, iar concepţia artistică a autorelui doar poate fi dedusă, în context.
Grigore Manu, bătrîn, îşi imaginează că ar fugi de acasă, că s-ar adăposti în vreo coşmelie părăsită – Cît îmi trebuie mie?! Stau eu în calea cuiva, îi ocup locul? Este ceea ce simte, mai ales la bătrîneţe, omul de bun simţ. I se pare că deja a trăit şi a apucat din bucuriile vieţii, cît de cît, pe cînd alţii dintre cei pe care i-a cunoscut bine, ori au pierit de mult, deja, ori n-au avut chiar nici o rază de lumină în amărîta lor viaţă. Grigore dorea să mai trăiască mult şi bine, de-ar fi fost la voia lui, de viaţă nu s-a scîrbit nicicum, însă i se pare că deja le stă altora în drum – deşi poate era doar o idee de-a lui, de pe când era mai tânăr. Nimic nu e mai frumos ca viaţa, își spune – și s-ar mulţumi cu oricît de puţin…

În confesional, te mărturiseşti deplin, cu încredinţarea că te ascultă cineva, o conştiinţă infailibilă. Nu te învinuieşte, nu te condamnă, nu te pedepseşte, ci doar ia cunoştinţă de tribulaţiile tale, de îndoielile tale știute și uneori neștiute. Acum toate ies la iveală…. Şi totuşi, aştepţi un semn de mîntuire… Sentimentul că ţi-ai descărcat sufletul pare să prevestească asta.
Va urma



Poezia zilei: Ion Lazu
Fotografie

O ceaţă

Zi şi noapte carnea mea fierbinte

Îşi înteţeşte ceaţa – o aureolă

Care să mă facă mai vizibil.


      Totdeauna o ceaţă subţire

Se adună-mprejur

Ca o carne de fruct -

Un sâmbure sunt, prin urmare.


      Totdeauna un fel de tămâie

Mă-nfăşoară ca pe un căţui

Şi cineva cădelniţează cu mine

Sub naosul cerului.



1966 




Fotografii de iarnă. Ninsori bogate, IV