luni, 18 ianuarie 2016



Ion Lazu - O pagină de Jurnal american, 2008
Dimineaţa punem bagajele, încuiem, ascundem cheia unde convenisem cu gazdele şi pornim la drum lung spre casă, de data asta pe un traseu mai simplu, mai neaccidentat, anume: mergem vreo 60 km spre est, până intrăm în marea autostradă care se lansează spre sus-sud-est, oarecum paralelă cu cea de la venire, de pe ţarmul oceanului, însă urmând fundul unei zone depresionare ce se instalează între şirul de munţi dinspre Ocean şi un al doilea şir, spre interiorul continentului, acela mult mai masiv şi mai înalt, celebrul Sierra Nevada, pe care o să-l tot vedem în stânga noastră, la o distanţă convenabilă. Şi mă surprinde pe hartă un aspect insolit: Pe fundul respectivei copăi-chiuvete văd cursul unui râu ce colectează afluenţii care se adună din Nevada şi îşi croieşte drum spre nord vest, lucru de înţeles, căci se va drena în golful San Francisco. Dar ceva mai spre vest de acest traseu se plasează încă unul, oarecum paralel cu primul, însă constat că este vorba de un apeduct despre care Ileana îmi spune că adună apele pentru aprovizionarea Los Angelesului. Deja harta îmi arătase că pe versanţii golfului SF, la înălţimi, de jur împrejurul orașului, se află o salbă de lacuri-bazinete lunguieţe, din care pare să se alimenteze marele Frisco.

Mergem lansat la vale, spre sud, pe larga autostradă şi la un moment dat ne atrage atenţia culmea montană vestică, dinspre Ocean, cu culmi golaşe şi cam teşite; oprim la o belvedere, panoramăm, facem poze, Ileana trage şi un fragment de film; deja vedem canalizările pentru apeductul ţinând de LA. În rest, turme de vite, rare culturi pe pantele cu ierburi argintii. O vale între munți, care ar trebui să arate belșug de vegetație, dar care se prezintă ca un semi-deșert, oricum ca o zonă semi-pustie. Aici spațiul este excedentar, iar nicidecum înțesat de viețuitoare…
Va urma 


Întoarcerea din San Francisco, I