duminică, 3 ianuarie 2016



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2005

Ianuarie 2005: În 1961 începe construirea zidului Berlinului. În paralel deci cu cucerirea cosmosului. În ce lume trăim...
Şocul meu cînd am citit în ziar ”cel mai iubit fiu al poporului”. Am tresărit: Alt Stalin?
Toată poezia de azi nu e mai mult decît un text de jurnal chinuit, frustrat, pe care autori inabili şi fără fior poetic se grăbesc să le pună în schemă poetică.
Îmi închipui dispreţul securistului faţă de informator, căruia totuşi îi zîmbea, pentru că din turnătorii îşi umplea dosarul: Eu măcar m-am vîndut pentru un salariu bun, din care să trăiesc cu familia, dar tu de ce îţi vinzi sufletul pe degeaba?
Nu ai luat niciun premiu, nu ai fost trecut într-un dicţionar (Zaciu), într-o Istorie a literaturii (Alex.) - şi e de parcă ai trecut pe lîngă nişte femei frumoase, admirate, jinduite, dorite şi care te-au ignorat de plano…
Un prozator dacă e bun îţi dă ce-ţi trebuie, dar nu totul. Mai trebuie citit încă unul şi încă unul. Fiecare are domeniul lui de excelenţă. Unul se pricepe în probleme de familie (e păţit), altul se pricepe la femei, altul la arhitectură, la muzică, la…astrologie, alchimie, ştiinţe naturale, arheologie, istorie. Mereu mai trebuie citit încă un prozator bun, foarte bun, imbatabil. Avem ce învăţa.
Nu am acceptat prezumţia de talent, cu tot dezastrul sufletesc ce-i incumbă şi cu toate prerogativele ce se deduc din a ți se recunoaște oficial talentul.
Dl Dascălu, din Constanţa, cunoscut de mine în Luxemburg, la o trecere prin aeroportul Otopeni, trebuind să schimbăm nişte plicuri-mesaje, s-a schimbat dintr-o dată la faţă, a spus că a citit Veneticii, m-a felicitat şi i-au dat lacrimile. Altfel, din relatările fratelui Gelu, acest domn D. e un dur, cum se spune astăzi.
Nu admit să operez cu o ecuaţie în care există termenul dacă: dacă aş fi trăit înainte de război (poate aş fi fost de stînga!); dacă după război n-am fi intrat în sfera de influenţă sovietică – ce-aş fi scris, altceva decît am scris sub comunişti? Nu am niciun răspuns.
Nu mă gîndesc acum şi îndeobşte la pericolul unor mari nenorociri şi cu atît mai puţin nu mă gîndesc la moarte. Îmi spun, cu toată convingerea: E altcineva care se ocupă de toate acestea. Noi să trăim, cu prudenţă, cu sfială, aş spune. Să ne pregătim în fiecare zi? Sau e mai bine să nu ne ocupăm cu atîta obstinaţie de sufletul nostru, ci numai de acea parte care se numeşte conştiinţă.
Tata, un european avant la lettre!
Pentru poezie îţi trebuie impuls, inspiraţie şi fantezie; pentru proză: perseverenţă, intuiţie şi spirit de observaţie. Caracter, aş zice.
Milenariştii: nefiind vorba de versuri care să poată fi memorate, cu oricît de mare efort, autorii unor atari producţiuni n-ar putea miza, eventual, pe sclipirea nestatornică a efemerului.
 Va urma


Poezia zilei: Lidia Lazu

*
norocul oricui
umblă haihui
și uneori o dă pe cântec
spre indignarea celor
rotunzi în pântec

cântecul sună răsună
ecoul lui se despreună
din târg către crâng

norocul meu
doarme pe-o butură
în zloată și-n ger
dar uneori flutură
stelele-n cer

30 I 1985 




I. Lazu: Fotografii de iarnă... Zăpezi bogate, III...