joi, 13 iunie 2013

Scriitorul zilei: Paul Miron 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-paul-miron-consemnari.html

Poezia zilei
Ioan Viştea: În bătaia soarelui brumat

În bătaia soarelui brumat
eşuaţi în peisajul diurn
- râul ascuns în lăstărişuri albăstrite de triluri
o potecă refugiată-n văzduh
şi poiana în care se desfată ochiul boului -
exersam mersul pe sârmă al vieţii.
astfel aventuraţi până în ţinuturile mlăştinoase ale Ţării Bolnave
între golul metafizic şi capătul funiei
între dorinţă şi neputinţă
între edict şi delict
am crezut că respiraţia ierbii
mai poate fi ţinută pe loc la răspântii...
când colo ne-am trezit martori ai sinuciderii visului.
ah voi poeţii! - zicea El -
în mii de ani n-aţi reuşit
să schimbaţi măcar cu-o câtime compoziţia lacrimei
nici creierul nici inima omului
să le ridicaţi în oblon irizat de lumină.
ah voi poeţii până dincolo de aripă
troieniţi în zăpada eternă!

(din volumul Malpraxis, ed. Cetatea de Scaun, 2010)


Mare VESTE MARE: mâine, vineri 14 iunie, La TVRM - TVH2, la orele 23:00, se va difuza prima dintre cele 4 părţi ale emisiunii "Ilinca Dumitrescu şi Invitaţii ei" : ION LAZU, Odiseea plăcilor memoriale; Lidia Lazu, Soarta firului de nisip; vor vorbi: Titus Vâjeu, Radu Voinescu, Simona Cioculescu, Lucia Negoiţă, Nicolae Tzone, Ion Andreiţă, Emil Lungeanu.
Priviţi, ascultaţi, bucuraţi-vă... 
Cu mare drag, Lidia şi Ion Lazu



 ion lazu, Pagini de jurnal, 1992
5 decembrie 1992 (continuare): 
Sfidări naţionale: Din nou Eugen Mandric, cu mîinile sale murdare pe arhivele Istoriei noastre. Se poate ceva mai scîrbos? Şoloc şi Meleşcanca şi-au eliberat unul altuia adeverinţe de participanţi la revoluţie, ca să aibă scutire de impozit. Poliţia face razie în Grozăveşti şi nu găseşte chiar nimic… Se poate mai mare sfidare? Şi peste tot la fel. Te mai miri că Liviu Borcea ricanează: Ce e cu atîţia comunişti în Parlament? Alt neruşinat bolşevic. Sunt pur şi simplu bolnavi de neruşinare, inclusiv Sergiu Nicolaescu, Moiş etc etc. Iar Dinu Săraru iese ca păduchele în frunte la recepţia de la Cotroceni; insistenţa camerei pe chipul lui, de două ori, insistenţa pe abjectele mutre ale lui CVT şi Adrian P. dovedesc marea neruşinare a televiziunii române.
Colega, cu excrescenţe la oasele călcîielor, a început un tratament fizioterapeutic. Ieri a avut o ieşire de deznădejde: Viaţa asta nu mai are nici un rost! Am sărit să o contrazic.
La noi în birou fiecare povesteşte ce a păţit, ce-a auzit, despre pretenţiile soacrei, despre copii, despre vecini amărîţi. Relatări în sine, ca pentru a scăpa de apăsarea unei poveri; la sfîrşit un comentariu, o frază două din care să reiasă că am fost atenţi, că suntem solidari, umani etc. Mirare sau descurajare, după caz. Relatări care nu lasă nimic în urmă. Poveşti care însă nu ne apropie în nici un fel. Cred că pe cît suntem de “cuplaţi” la serviciu, pe atît am fi de descumpăniţi dacă ne-am întîlni în altă parte, sau întîmplător pe stradă. Pur şi simplu nu am şti ce să spunem, ce să propunem.
Alaltăieri vine Rodica M. de la institut şi, după relatări despre copiii ei Adrian, Raluca etc îmi spune despre comportarea execrabilă a Elvirei la moartea lui Bercea, fostul lor director . N-a dat pe la spital. El a murit vineri şi ea a aflat duminecă. Nici o preocupare pentru locul de înmormîntare. Aşa că l-au dus la Crematoriu. Acolo nici o lumînare, nici colivă – o uitase acasă, cică! N-a stat pînă la sfărşitul ceremoniei, nu i-a dat ultima sărutare, se tot ţocăia cu fiul, consolîndu-se unul la pieptul celuilalt - şi au plecat lăsîndu-i acolo pe colegii prostiţi. Nu mai notez aici amarele comentarii ale Rodicăi.
Lipsit de ambiţie. Eu am învăţat pentru mine şi ca să nu-i dezamăgesc pe profesorii care mă apreciau. Ce mirat am fost acum vreo zece ani cînd Mărinică mi-a mărturisit că pe vremea şcolii primare el învăţa şi noaptea, se pregătea intens pentru lecţiile de a doua zi. Şi eu, care crezusem că toţi cei care ştiau la şcoală erau deştepţi şi prindeau din casă, ca mine, fără toceală acasă! Deci premiantul clasei nu era mai deştept decăt mine (eu, un basarabean mai încet în reacţii, mai lent la gîndire, cu reţinere din cauzaaccentului, îmi închipuiam că acestor olteni le zbîrnie mintea, nu alta!), ci un tocilar ambiţios.
Am de ce să mă sperii: pierderea capacităţii de a memora, de a acumula cunoştinţe noi, plus pierderea acuităţii de percepţie, însumate, sunt aproape pierderea bucuriei vieţii. Dar dacă pierd amănunte, să sperăm că ideile principale vor supravieţui şi că astfel nu voi pierde înţelesurile vieţii.

Scenă de gen: rămaşi după amiază în sufragerie, eu şi Andrei închidem radio şi TV şi ne cufundăm în citit: el Vinettou şi eu Dorian Gray, pe nedrept ocolit ani şi ani!
E şi dulce prăbuşirea asta a noastră în haos: trei zile pe săptămînă libere, mult TV, lene, citit. Aşa să fie coborîrea în infern?
Andrei, nevoit să citească în grabă titrajele TV n-o să aibă defectul de a citi încet, ca mine. Văd că dă gata o carte groasă în 2-3 zile.
A-ţi aranja un program în care zilnic să realizezi ceva, fără proiecte pe termen lung, e un mod sigur de a te condamna la nimicuri, la lipsa capodoperei.
Dorian Gray: Ascendentul lordului, om mai în vărstă, cu experienţă, cultivat, cu vervă, fără prejudecăţi şi constrîngeri sociale, cu bani – prototipul seducătorului homo. Ce trist.
va urma


Cărţile prietenilor mei: Ioan Viştea





















ion lazu, Imagini de la Premiile USR, 2012

N. Manolescu oficiind o dată în plus la Sala Oglinzilor


Partida ieşenilor venită să forţeze premii...

N. Prelipceanu, La pierderea speranţei..., la câştigarea premiului...

Eugen Negrici: Dă-mi plicul, să-l dau...

Iruna Petraş, preluând un premiu al Filialei Cluj


Ion Pop, tot de la Cluj, Premiul Naţional !


Asaltul mediei...


Doamna Ioana Angelescu, după retrocedare, amabila amfitrioană a Premiilor USR...