marți, 25 iunie 2013

Scriitorul zilei: Şerban Cioculescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-serban-cioculescu.html

ion lazu: Pagină de jurnal,1993
22 febr. Ţîrîială şi un pic de zloată, prea puţină la o secetă mai mare ca în ‘46, cum se anunţă.
La vernisajul Sorin Ilfoveanu, enorm de multă lume. Dimisianca şi Oct. Paler, pe care îl asigur că are loc o schimbare în electorat. Îl felicit pe M.H.S. pentru apariţia la Simpozionul TV. Vorbeşte Sorin Dumitrescu: “pictorilor Sorin Ilfoveanu ne pregăteşte ceva”, se pare că e vorba de o aplecare spre elementul religios. Văd şi cîteva poze cu Ilfoveanu, S. D., Andrei Pleşu şi alţii, la renciul pictorului, unde acesta pictează mari pînze atîrnate sub grinda unei bucătării de vară. Indeobşte, în arta de azi începe să conteze mai mult contextul decît textul propriu-zis.
E corect să spui despre cineva, sau să spună el însuşi despre sine, că şi-a greşit epoca, trebuia să se fi născut în alte vremuri? Remarca se referă la faptul că sufletul cuiva este clasic, sau romantic, sau baroc sau impresionist sau... Pare extravagant, dar nu e, să-ţi imaginezi că în mod fizic stau alături şi discută oameni din diferite epoci, deşi la drept vorbind şi în mod aproape la fel de concret, noi cei de acum ne întîlnim şi suntem în comunicare directă cu oameni din alte vremuri: în cărţi, tablouri, melodii, filme, idei, exprimări. Poate că noi înşine suntem, într-o măsură mai mare sau mai mică, oameni ai altor vremuri: prin temperament, prin preferinţe, aspiraţii, afinităţi. Intuiţii. Vise.
Unchiul M. îmi explica tipurile roman şi dacic de la noi după modul cum lobul urechii este lipit sau desprins de falcă. Dacic? Roman, bulgar, turc? Italian? Dacă ignor toate aceste posibilităţi, pentru că nu le pot urmări în arborele meu genealogic, conchid că sunt român neaoş – într-asta mă certifică dulcea lenevie şi delăsare şi visătorie şi inadecvare şi lipsă de ambiţie de a ieşi în faţă. Ambiţioşii de pe la noi, puţini cîţi vor fi fost, ca excepţii de la regulă, din lipsa concurenţei, par să fi părăsit demult aceste plaiuri îngăduitoare - au luat tot şi s-au dus / în apus...
(Din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris. Textul poate fi descărcat, contra cost, de pe Biblioteca europeană.ro)
va urma

NOTĂ: Începând de mâine, voi posta pe acest blog fragmante din Partea a II-a a romanului Drumul spre Ombria, de Elisabeta Isanos.  Cititorii fideli ai blogului nostru - cei care, prin atenţia acordată şi prin comentariile sagace m-au constrâns să perseverez ani la rând în salahoria de blogger - îşi amintesc faptul că  numai cu vreo lună în urmă am postat aici poezii din Poemele Dagmarei /Les poemes de Dagmar, ale aceleiaşi Elisabeta Isanos. Am postat nu mai puţin de 15 poeme, poate mai multe. Dacă mai luăm în calcul şi faptul că tot pe acest blog am postat o cronică elogioasă la Partea I-a din Drumul spre Ombria, Ed. Lucman, 2004 (unde afirmam, fără echivoc: “Nu-mi e deloc teamă să afirm un lucru foarte clar şi răspicat, pe cât de surprinzator pentru colegii de breaslă: cu Drumul spre Ombria poeta Elisabeta Isanos ne dă una dintre cele mai preţioase bijuterii ale literaturii noastre din toate timpurile. Greu încadrabilă, cum e şi de aşteptat în cazul unei cărţi ieşită din rând, Ombria reprezintă fără îndoială unul dintre momentele de graţie ale literelor române. Suntem în prezenţa unuia dintre cazurile fericite când autorul a reuşit să dea „cartea vieţii sale”- o operă mai bună decât autorul însuşi, dacă este de acceptat această exprimare. Este o scriere autoreferenţială unicat, un "jurnal" în care autoarea se caută şi se găseşte pe sine, se forjează ca personalitate culturală, se echilibrează între atâtea contrarietăţi ale vieţii, îşi consolidează demnitatea umană, respectul de sine, ia contactul cu valorile perene în care a crezut dintotdeauna, se cuplează la esenţa eternă a lucrurilor.”), se deduce fără greş admiraţia mea entuziastă pentru scrierile Elisabetei Isanos (poezie, proză, eseu, traduceri), această autoare de primă linie a literaturii  actuale -, implicit dorinţa mea sinceră de a le face cunoscute măcar fragmentar prietenilor noştri online. La treabă, deci!

Cărţile prietenilor mei: Ion Brad.














ion lazu: Fotografii...Mi-am amintit de National Parc Sequoia, CA



Un comentariu:

  1. Aiasta să hii ameninţaria cu "Va, voir!" ???...

    N'apăi, că vrau-vrau-vrauuu"...
    Uuu Culai

    PS: Ce Fericit mă simt că eu (care nu mă compar difeli cu un Geolog-Odată, născut, nu cu patalamali făcut!), cît am călcat, cvît am călcat din Ţara Noastră, nicăieri n-em dat peste scîndura din ultima poză cu un Ionu nu doar de zile mari, ci şi treşic, bre!
    Ca şi pentru Geologul în cestiune, Ţara Întreagă era Glia, Ograda, Grădina, Poiana Noastră... Şi era suficient să-ţi pui de-a schiinare sacul cu te-mieri-ce şi mai-nemic, în mînură toiagul... Iar, de aveai o Smena, Toată Ţara-ţi era la picioare!...
    Nu mi-a fost dat să văd în calea mea. nici ţăran prost, nici ţăran rău - numai Ţărani Odată!
    În schimb - din celelalte gategorii sociale - răgălii-duium...
    Şi, să Vă spună Bădia Ionu, că Oameni aflai numai prntre Cei săraci, dar iubitori de Străini şi cu Mare Iubire de vremile-n care Dumnezeu (uneori, şi Sf. Petru) hălăduia prin lume în straie de străin.
    Of, Doamne, nu scap eu odată de cazna acestui şantier, ce singur mi-l alesei!?...
    Voi deschide un site, unde voi scrie doar atît: PLEASE, STAY ONLY NOpaved TRAIL!

    Pe Sufleţele Vă ţucă
    Koublai-Înkă-Way

    RăspundețiȘtergere