sâmbătă, 1 iunie 2013


O invitaţie cordială:
Prietenul nostru, scriitorul Bujor Nedelcovici  îşi lansează la Bookfest volumul "Jurnalul unui cântăreţ de jazz". Vor vorbi despre carte, în prezenţa autorului, criticii literari: Alex Ştefănescu şi Mircea Martin.
Evenimentul va avea loc duminică, 2 iunie, orele 12:00, la Standul Editurii All.
Vă aşteptăpm cu drag, Lidia şi Ion Lazu


Scriitorul zilei: Mircea Cărtărescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-mircea-cartarescu.html 


Poezia zilei: Elisabeta Isanos 
Iulie

De-atâta cald, în iulie te speli
De nouăzeci şi nouă de greşeli...
Pescarii strânşi la târg într-o răscruce
Dau bani pe viermi, fac schimburi de momeli.

Te coci, nu alta... Soarele-i nebun.
Mă zăpăcesc şi nu mai ştiu se spun...
Să vină brume, ceţuri, nori... De unde?
Aşa şi eu; nu pot să mă adun,

Ard zece sori peste oraş, toţi sferici...
Ce bine e-n răcoare de biserici!
Cu flăcări reci ard lumânări... AI sta
Să-i tot asculţi în iulie pe clerici:

"Cum parfuma viclean Irodiada
Pe prizonierul sfânt dintr-o fântână..."

Mă răcoreşte, Doamne, cu zăpada,
cu bulgării pe care-i ţii în mână!

(Din Poemele Dagmarei / Les poemes de Dagmar, Ed. Lucman, 2013)


ion lazu: Pagini de jurnal, 1992

29 oct. 92. Ieri a plecat fratele, a stat două zile şi ne-am văzut mai temeinic, la noi şi la garsoniera lui Bobi.
Filmul şi politica: Lucian Pintilie speră ca Balanţa să aibă impact asupra concetăţenilor săi. Altfel de ce l-aş mai fi făcut, filmul? zice, la televiziunea franceză.
Discuţii cu Angela: ea nu se simte reprezentată de acei oameni (ai Convenţiei). Ei trei nu i-au dat votul lui Emil, nici părinţii ei. Deci dintr-odată 5 voturi lipsă, zic. Poate 7, cu socrii. Şi astfel a cîştigat neocomunismul. Ea: sunt prea puţini români cu Emil, un milion de alegători de-ai lui sunt unguri. Şi 2 milioane de-ai lui Iliescu sunt ţigani, ripostez. Plus securiştii, plus toate canaliile, adaug. Dacă Emil, geolog ca şi tine, născut în acelaşi an cu tine, nu te reprezintă, atunci cine?! Caius! Păi, zic, Caius nu a înţeles un lucru elementar: că nu le vorbeşti aşa oamenilor de rînd!. Ea: Coposu şi Ticu D. au fost închişi, de ce? Pentru că au făcut politică. De ce nu au stat de-o parte, ca ea, ca tatăl ei? Pentru că nu aşa se face istoria, cu oameni care nu vor nimic şi se derobează. Ce are de zis despre acel regim democratic, care şi-a lichidat adversarii politici? Ce are de zis despre o ideologie care îşi suprimă adversarii? L-a văzut aseară la TV pe Ticu D. şi pe alţii care au suferit la canal? Nu, nu s-a putut uita. Îi e scîrbă de el, ca şi de Coposu. Aerul lui tragic-plîngăreţ îi stîrneşte dispreţ. A venit în CPUN şi a plîns să i se dea un loc. De ce nu i l-a dat Coposu, sau liberalii? Tot Iliescu, cel generos. Eu: I l-a dat tot aşa cum a dat pămînt ţăranilor; cînd el şi neam de neamul lui nu au avut o palmă de pămînt. S-a milostivit de el, ca să şi-l subordoneze. Parcă nu se ştie cum FSN şi-a adjudecat din start jumătate din locuri în CPUN, iar pe celelalte le-a vîndut clientelei. Aseară, zic,  Ticu D. era emoţionat pentru tragedia tuturor celor de la Canal, nu-şi plîngea propria soartă. Ce ar fi vrut ea? Ca noi românii să stăm ca laşii şi cei o mie de cominternişti să ni se urce în cap? Da, ripostează colega, aşa ar fi vrut, noi să nu ne băgăm în politică. Să stea toţi deoparte, cum stăm noi, conchide ea. Adică să-l lăsăm pe Iliescu să facă ce-o vrea, eventual să devină un al doilea Ceauşescu? Ba pardon, zic, eu am făcut şi fac şi acum politică, nu de partid, pentru că nu-mi place să mi se spună ce să cred, ce să fac; dar am ieşit în stradă de zeci şi zeci de ori, cu lozinci, am strigat Basarabia, pământ românesc!, am mărşăluit, am şi scris la ziare. Am făcut opoziţie clară, explicită. Aseară L.Pintilie spunea: Uneori un film nu e deajuns, trebuie să te implici direct, ca persoană fizică. Ticu D.: Am jurat că n-am să mai pun piciorul în Dobrogea, atît de mult am suferit la Canal… Că de ce nu se unesc mai repede cei din opoziţie? Eu: În Franţa conduce Mitterand de 11 ani şi opoziţia încă nu s-a unit. Politica o fac oamenii, nu calculele hîrtiei; e ceva pe termen lung, fiecare grupare caută să se individualizeze… Însă colega nu e atentă la argumente; ea urăşte, ea dispreţuieşte...
30 oct. 92. La radio: accidentul de automobil al familiei Aldea-Teodorovici. Iliescu depune jurămîntul. La final, aşa să-mi ajute Dzeu, ultimul cuvînt nu s-a auzit defel. Despot luminat şi ateu pînă la capăt… Mare succes la Moscova cu Livada.. lui Andrei Şerban. Greşală cu declaraţia de la Cluj a UDMR, acum Partida naţională ameninţă textual: Vă vom strivi sub şenila istoriei – CVT.
1 nov. 92. De ce nu mă feresc să dau numele celor din sat? “E-ndreptăţirea ramurii obscure / Ieşită la lumină din pădure...” Dar, precum se vede, nu finalizez Schiţa autobiografică (VENETICII), precum nici Ruptura şi asta deoarece îmi dau seama că nu am pentru cine le scrie. Toţi care mai supravieţuiesc acum în Cireaşov se dezinteresează de poveştile de după război.  Şi încă o constatare tristă: îmi dau seama că nu mai am chef să fotografiez, la mine ăsta fusese un hobby, mai mult chiar: un mod de a protesta, de a obţine dovezi despre nedreptatea regimului. Termin dialogul Arachelian-Coposu.
Mirat de corecta orientare politică a celor pe care-i întîlnesc în parcul IOR, conchid: ceilalţi, feseniştii, bişniţarii… nu au timp de plimbări meditative prin parc, nici măcar dumineca, ei s-au repezit, au apucat din prima şi acum rod osul..
La o lună după revenirea din campanie, nu am găsit prilejul să mă văd cu Caius, cu Mircea, cu.. iar C. Popovici e la Paris, D. Alex. m-a părăsit, Pan Izverna nu dă vreun semn. Parcă s-au rupt toate punţile…
Scrie A.B. Casares: “Aş fi scris o mulţime de alte cărţi dacă nu mi-aş fi pierdut timpul căutînd obiecte rătăcite prin casă…”
Scriitorul, spre deosebire de alţi meseriaşi, are prea rar prilejul să fie mulţumit de sine. Altul, de zeci de ori pe zi are prilejul să exclame: am terminat şi treaba asta! Scriitorul, dacă are ocazia asta de cîteva ori într-o viaţă de aşteptare, amînare, nelinişte, nemulţumiri. Iar cînd totuşi apucă să spună: am terminat romanul ăsta, o face cu inima strînsă, el nu ştie dacă efortul lui de ani şi ani va fi validat pe piaţa literară.
(Din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris) 
va urma


ion lazu, fotografii... mi-am amintit de Parcul Naţional Sequoia gigantea, I