vineri, 14 iunie 2013

Mare VESTE MARE: astăzi, vineri 14 iunie, la TVRM - TVH2, la orele 23:00, se va difuza prima dintre cele 4 părţi ale emisiunii "Ilinca Dumitrescu şi Invitaţii ei" : ION LAZU, Odiseea plăcilor memoriale; Lidia Lazu, Soarta firului de nisip; vor vorbi: Titus Vâjeu, Radu Voinescu, Simona Cioculescu, Lucia Negoiţă, Nicolae Tzone, Ion Andreiţă, Emil Lungeanu.
Priviţi, ascultaţi, bucuraţi-vă... 
Cu mare drag, Lidia şi Ion Lazu.



http://tv-h.ro/ilinca-dumitrescu-si-invitatii-sai/memoria-creatorului-in-discutie-volumul-odiseea-placilor-memoriale-de-ion-lazu-5511#.UbzDDNjMRRo


Scriitorul zilei: Ion Petrovici
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-ion-petrovici.html


Poezia zilei
Titus Vâjeu: Porţile Sibiului
                  meşterului Radu Stanca 

Ştii, a murit şi Dietrich într-o seară...
un cavaler atras de zaua  pală
intrase-alert cu calu-n catedrală
piatră cu piatră, sală după sală
şi ne-ntrebam uimiţi ce-o să ne ceară
lovise uşa cu un pumn crestat
de săbii scufundând o lume-apusă
n-a mulţumit de-ntâmpinarea spusă
făptura se lăsa de calu-i dusă
privea lărgit, nimic n-a întrebat
bătuse de trei ori în poartă-n fum -
schelet de necuprins în două slove -
pe gât îi străluceau petale move,
şi am crezut o vreme chiar că Iov e,
dar cavalerul şi-a văzut de drum
acuma poate-ţi scriu întâia oară
frumosul domn plecat-a însoţit
de-un altul înroşit ca de cuţit
ştii, a mutrit şi Dietrich într-o seară...

(Din Panatenee, colecţia Luceafărul, 1969)


ion lazu, Pagini de jurnal 1992

19 12. 92. Îi spun Angelei: Eu am şi mai multe motive să-i dispreţuiesc pe aceşti şefi, dar nu le-o arăt, sunt echilibrat psihic. Tu le-o arunci în faţă pentru că îi urăşti şi pentru că nu te mai ţin nervii. Îmi spune de S. că o conduce la Ateneu pe soţie şi el nu intră, fiind prea scump. Nu vede partea frumoasă a acestui gest. Mare zgîrcit, zice, nici de mîncat nu mănîncă destul…
1104 morţi la revoluţie, 3321 răniţi...
MP: Dacă preţuirea mea s-ar fi stins, nici o manie sau ambiţie nu m-ar fi putut îmboldi să migălesc aceste rînduri de aducere aminte a idilei noastre din studenţie.
Lucruri foarte diferite duc la rezultate asemănătoare, precum şi lucruri foarte asemănătoare dau rezultate foarte disparate. Timiditatea vine din modestie, dar poate veni şi dintr-un orgoliu prea mare, abisal, combinat cu teama de eşec, de invalidarea publică a propriilor calităţi.
17 dec. 92. Pare sigur că de-acum încolo n-am să mai scriu. Şi cu asta mi s-a luat o piatră de pe suflet. Păi nu-i aşa? Sub comunism scrisul a fost singura mea formă de protest personal, a fost o formă de atitudine civică, o mărturie depusă privind starea dezastruoasă a naţiunii lipsită de drepturi cetăţeneşti, de libertate în exprimare, supusă dictaturii şi unui trai de mari şi neîntrerupte privaţiuni materiale. Conştiinţa mea civică mi-a dat acest imbold irepresibil de a rezista, de a protesta în numele celor care nu o puteau face, întru apărarea drepturilor la o viaţă omenească, notînd pe cît am putut în jurnalul meu. Ori acum, chiar dacă starea materială nu s-a îmbunătăţit, ba chiar se va deteriora şi mai mult, măcar ai teoretic libertatea de a spune ce gîndeşti, de a cere dreptate şi adevăr: în faţa opiniei publice, în justiţie etc. Efortul meu se concentra în direcţia exprimării mediate, “artistice” a unor ofuri care altfel nu se puteau rosti fără a-ţi pune în pericol viaţa, familia etc.  Încercam şi eu, cum încercau şi alţi, destui. N-am reuşit nimic spectaculos, decît să rezist în acest fel, fără a face compromisuri cu puterea, fără a-i face jocul şi a-i sufla în borş. 
Or, acum datele problemei s-au schmbat de plano. Ziarele sunt pline de toate mizeriile care n-au încetat după revoluţie, care s-au şi amplificat în unele sectoare: tabloul vieţii noastre sociale este acum expus la vedere. Gazetarii au preluat cu frenezie ceea ce ne străduisem noi să spunem, în subtext, cu precauţie (care nu este echivalentul laşităţii, cum se insinuează!) Să mai scriu acum literatură?! Să scrie cei care practic nu pot trăi fără să scrie, cei care se simt născuţi pentru asta şi numai pentru asta. Eu nu m-am simţit niciodată de talia unor Hemingway, Faukner, Kafka, Rebreanu, Camil Petrescu, oameni care dacă nu scriau nu puteau trăi. Nu am vocaţia lor imperativă…
Terminat Dorian Gray - cu multe sublinieri şi însemnări; şi Homo sovieticus - cu multă obidă; acum sunt la rînd Einstein şi Sf. Augustin.
Eretici: donatişti, manihei, pelagieni, arieni…
va urma




Cărţile prietenilor mei prin cărţi






ion lazu, Fotografii...  La Neptun, în zori...