luni, 3 iunie 2013

Scriitorul zilei: Anatol Ciocanu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-anatol-ciocanu.html

Ion Lazu - Pagini de jurnal, 1992

Poezia:
Vorbească-se despre cei mulţi şi sărmani
Despre văduve şi bătrîni şi copii
Şi am să lăcrimez
La fiecare cuvînt o lacrimă la fiecare
Obidă un hohot şi un nod în gît, amar.

Aşa-mi duc viaţa la finele
Acestui mileniu cumplit, la sfîrşitul acestei
Lumi haine, atît de prinsă-cetluită în ticăloşia ei
În zădărnicii şi deşertăciuni
Că moartea o va surprinde cu gura plină
De vorbe calpe
fără un regret
fără un hohot, fără o lacrimă…

 La sfîrşitul fiecărei deznădejdi, descopăr din nou firicelul verde al speranţei.

8 nov. 92. Mi-am ales locul de om din mulţime, ies în stradă, port o pancartă, cu ochii în lacrimi la manifestaţiile ProBasarabia. Iar alde Angela, trăgînd cu buretele peste evidenţe, zice: noi doi ne mărginim doar la bîrfe politice. Păi, e acelaşi lucru? Am scris la ziare, am ieşit în stradă, m-am implicat, mi-am pus inima la bătaie.
Citit minunatele Epifanii ale lui Pan Izverna, nu doar poet şi nuvelist, ci un cugetător de aleasă stirpe.
13 nov. 92. Mă uit deasupra bibliotecii – teancuri şi teancuri din Jurnalul meu Vreme închisă. Burduşind dosare luate de la întreprindere, de genul celor în care predăm rapoartele anuale.  Un zid de manuscrise. Şi în rest, ce descopăr privind înapoi, spre mulţii ani ce au trecut? Nimic anume, nimic cu deosebire, umbre spulberate…de parcă tot ceea ce am uitat nici n-ar fi fost.
16 nov. 92. Dezgustător acest “Jurnal al seducătorului” de care se face uneori atîta caz, în fapt nimic mai mult decît un moft, o fandoseală preţioasă, însă falsă şi de o răutate lipsită de motivaţie valabilă. Un fîs dcriptural penibil.
Îmi dau dintr-o dată seama că m-ar afecta mai mult dacă mi s-ar spune că nu sunt un om de calitate decît dacă mi s-ar spune, de pildă, că vreuna dintre cărţile mele este ratată. Lipsa orgoliului de creator? Poate şi asta, ceea ce ar explica pînă la un punct lipsa de excelenţă a textelor mele – căci e ştiut, nu poţi obţine mai mult decît ţi-ai dorit. Cum?! Salvarea ar fi fost în stil, dar stilul înseamnă putere, stăpînire de sine, rigoare, iar nicidecum un lux.
Mă interesează mai puţin ce aş putea să cîştig: succes, prestigiu, faimă etc, cît nu vreau să pierd ceea ce am obţinut prin strădanii de o viaţă întreagă- o bună părere despre mine.
Nu pot uita! spune cel ce se luptă cu ravagiile uitării, speriat rău de faptul că după uitare nu va mai fi nimic, nici măcar durerea…
J.J. Rousseau: "Nu vreau să las nedescris pe larg nici un fir de iarbă, nici un atom vegetal…" (iată un teribil motto!)
Fii Afroditei-Frumuseţea: Thanatos-moartea, Hypnos-somnul, Lethe-uitarea, Geras- bătrîneţea…Ciudaţi mai erau vechii greci! Asta ca să nu spun de-a dreptul că erau geniali.
Uneori a te considera român neaoş nu e mai mult decît a-ţi ignora ascendenţii. Consătenii din Cireaşov trebuie să fi fost, mulţi dintre ei, la a treia, a patra generaţie: sîrbi, bulgari…
Colegul Liviu se miră că subliniez cărţile citite: Eu nu citesc o carte, eu o muncesc, îi spun.

(Din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
va urma



Cărţile prietenilor mei: Alex. Ştefănescu, Bujor Nedelcovici.



















ion lazu: Lansarea romanului Jurnalul unui cântăreţ de jazz, de Bujor Nedelcovici, Ed. All.
O foarte frumoasă lansare, bogată în semnificaţii, a avut loc ieri la orele 12 la standul editurii Allfa: romanul Jurnalul unui câmtăreţ de jazz, de Bujor Nedelcovici.  Între autor şi editură, cum prea rar se întâmplă în viaţa noastră literară postdecembristă, există şi persistă după mai bine de un deceniu o relaţie de fidelitate care uimeşte şi dă speranţe, într-o întreprindere unde speranţa (care moare ultima!) a murit ea însăşi cam de multişor poveste... Deschisă încă în 1997, colaborarea lui BN cu editura All s-a "clasicizat" din 2003, când a început editarea unei serii de Opere complete, încheiată în 2012 cu volumul VII.
Surpriza, şi nu pare să fie ultima!, este apariţia în anul următor a unui nou roman de Bujor Nedelcovici, în afara seriei, cum s-a exprimat Bedros Horasangian, care observa că după Opere complete îndeobşte autorul (român) trăieşte din / se rezumă la/ re-publicarea unor cărţi de succes, nicidecum nu se străduieşte să mai dea ceva nou. Un roman  proaspăt cu adevărat, pulsînd de viaţă trăită, iar în fapt o radiografie a singurătăţii.
Alex Ştefănescu, care ieri se bucurase de o lansare eclatantă, la aceeaşi editură, de data asta, relaxat, binedispus, căci cu sacii în căruţă, a fost cum nu se poate mai elogios în aprecieri: unul dintre cele mai bune romane ale ultimilor ani - o sintagmă pe care a reluat-o apoi.  Criticul a ţinut să sublinieze faptul că Bujor Nedelcovici este el însuşi un personaj atipic al literaturii române, un om de mare demnitate, inflexibil la tranzacţii cu puterea şi în general cu factorii corupători ai talentului propriu-zis. Autorul s-a exilat în 1987 la Paris, unde a continuat cariera sa singulară, de scriitor performant. Un scriitor bun încă de la prima sa carte, romanul Ultimii. Criticul mărturiseşte, cu emoţie şi cu orgoliu conţinut: aveam 23 de ani neîmpliniţi şi este una dintre primele cărţi despre care am scris, însă nu ca despre scrierea unui debutant oarecare, ci ca despre un scriitor pe deplin format, cum se prezenta, şi care scria fără inhibiţii despre lumea bună de altădată. De data asta este vorba despre un roman la cald, inspirat din viaţa sufletească a unui bărbat singur, pe numele său Pascal, un cântăreţ de jazz - or, ce este jazzul altceva decât un corolar al singurătăţii?! Te retragi şi cânţi jazz, sporindu-ţi însingurarea... Referirile la mişcarea jazzistă a vremii, la piese şi nume celebre, care ne-au marcat şi pe noi, contribuie la crearea unei lumi credibile, pasionale. Acest Pascal încearcă să fugă de propria singurătate. Şi avem în fapt o nouă comedie umană, scrisă cu simţ pentru drama vieţii, dar şi cu un fel de detaşare, cu relativizarea tuturor trăirilor, concomitent cu punerea în chestiune a tuturor valorilor în care generaţia pstbelică a crezut. Avem secvenţe din spectacolul vieţii intime a unui artist care caută să reia legăturile cu fosta iubită, cu fiul pe care îl îndepărtase. Criticul mărturiseşte că nu agrează happy-end-urile în literatură, i se pare că drama face parte din esenţa vieţii. La sfârşit are loc regăsirea cu fiul Olivier. Viaţa merge mai departe, cum altfel...
Revenind la cazul scriitorului Nedelcovici, exilat la Paris, cu o carieră literară impresionantă, Alex Ştefănescu spune cu umor: în situaţia precară a literaturii noastre, aş fi de acord cu exportul de cărţi româneşti valoroase, dar nicidecum nu sunt de acord cu exportul de scriitori talentaţi. Ce-i drept, BN revine în mod regulat în ţară, păstrând legături durabile cu viaţa literară de la noi.
Autorul, sensibilizat de prezenţa unui numeros public, printre care mulţi colegi de liceu, de facultate, dar şi prieteni din viaţa literară, le mulţumeşte tuturor, din inimă. Un cuvânt de mulţumire directorului Mihai Penescu şi un gând bun, în eternitate,  pentru redactorul şi poetul Augustin Frîţilă, cu care a lucrat la editarea seriei de autor. Editura a înfiinţat un premiu Augustin Frăţilă, care se decernează anual.  Le mulţumeşte scriitorilor Bedros Horasangian şi Alex Ştefănescu, critici literari  care l-au susţinut cu consecvenţă şi cu care se află în legătură permanentă. Alex Ştefănescu l-a numit pe BN un Don Quijote al luptei împotriva comunismului, a lipsei de memorie şi de demnitate.
Între timp a sosit şi criticul literar Mircea Martin, reţinut la o altă lansare. MM consideră noua carte drept romanul unui scriitor moralist. O lungă confesiune sub formă de jurnal, multe scene fiind relatate la timpul prezent. Tema dominantă fiind singurătatea artistului, a omului în general. Îl recunoaştem pe Bujor Nedelcovici din eseistica sa. Cititorii lui îşi vor putea da seama parcurgând povestea acestui cântăreţ implicat în muzica de jazz, dar şi din preumblările sale prin Parisul acestor ani, un oraş care nu dezamăgeşte niciodată. Singurătatea este sublimată în final, când personajul îşi regăseşte fiul şi este la rându-i regăsit de iubita care nu l-a uitat. Poate totuşi prea târziu, căci survenise un colaps moral, prin moartea pisica Bill, fidela prietenă a singurătăţii lui Pascal. Durerea, supărarea, nefericirea care induce cancerul...
Aplauze, felicitări, îmbrăţişări. Şi... coadă lungă la autografe...
Norocoşii nu au decât să citească !
Iată două paragrafe, "desprinse" de la pagina 75 a romanului:
"Mă situez mereu într-un balans al stărilor sufleteşti. Pe de o parte sunt un revoltat, un rebel, un protestatar, "un cântăreţ angajat în cetate", cum a zis un ziarist, pe de altă parte vreau să ştiu dacă am procedat bine şi nu am greşit fără să-mi dau seama. Mereu în paradox şi conflict! " (...)
"De la un timp m-am schimbat... Trăiesc o detaşare, o retragere, o desprindere, uneori o indiferenţă activă şi fără implicare într-un eveniment. Nu văd nicio cauză în care ar merita să mă angajez şi să acţionez. Poate am obosit, dar... Suntem teribil de manipulaţi mental, folosiţi, intoxicaţi şi uneori descopăr un fals care se ascunde cu abilitate în spatele unui eveniment. Peste tot acelaşi raport: "pradă şi prădători"! Se vorbeşte despre efecte, însă se ascunde cauza ce a produs evenimentul şi minciuna prin omisiune stăpâneşte lumea..."


Vorbeşte Bedros Horasangian

Alex. Ştefănescu în desfăşurare...


Este rândul autorului: Bujor Nedelcovici

B.N., un prozator în afara seriei...

A sosit şi criticul Mircea Martin