marți, 30 aprilie 2013

Scriitorul zilei: Matei Alexandrescu   http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-matei-alexandrescu.html

Ion Lazu - Pagini de jurnal, 1992 
22 martie. Mierea miroase a păducel. Constat asta acum, când am trecut la ceaiul de păducel. Visez casa veche a lui Mărunţelu, e a doua oară că visez vechiul loc de casă din Pîrliţi-Slatina.

Nu mă supără atât aspectele penibile ale caracterului tău, cât cele privind boala ta mintală, cele care fac imposibil să ai caracter. Ciupu vine şi povesteşte că a trecut pe la poarta lui Gică M. şi l-a auzit strigând: Te porţi de parcă ar fi casa ta. Nu e a ta, e a maică-ti! Angela îl ia cam tare pe Liviu: că nu are răbdare să stea pe scaun, că nu are răbdare să citească o pagină, fie ea şi o poezie.
A.B. tot vine şi vine. Ne spune de adversităţi cu colegii. Angela zice: Nu e-n regulă, dacă s-a certat ea şi cu X, ăla e prea manierat ca să se poarte urât cu o femeie. E a doua, a treia oară că Angela revine cu întrebări despre refugiu, despre copilăria mea. Nu e o noutate că punem întrebarea, dar acum înţeleg de ce: pentru că nu suntem destul de atenţi la răspuns. Sau ceva nu este conform cu aşteptarea? Mai simplu ar fi să spun că există interes, dar şi uitare.
Şi cu asta am depăşit iar echinocţiul! Ieri cu A. şi Ştef în parcul IOR, jucăm mingea, ne plimbăm la soare. Multe sălcii devastate de ţigani, de la rădăcină, sau jumătate de coroană - pentru lemne de foc. B. vine să ne spună de succesele lui în asigurări.
Poezia: Sârmele se adună de pe jos
Se face că la acest sfârşit de mileniu omenirea trăieşte nu doar marea cumpănă a înarmării, ci şi pe cea a naţionalismului; dar şi a SIDA, dar şi pe cea a notorietăţii, a starului. Ajung staruri anume acei inşi nu tocmai echilibraţi, ei produc muzică, sport etc. Succesul vine prea repede, e bulversant, îi răpune. Structuri fragile, precare intelectual, labile psihic, îndeobşte exhibiţionişti, fără pregătire temeinică, fără criterii valorice, precari moraliceşte. Şi brusc: bani, publicitate, adulaţie. Iute îşi ies din matcă, beau, se droghează, se autodistrug. Anonimatul e apăsător, pentru omul orgolios, care îşi simte valoarea, dar e totuşi mai lesne de suportat (sperând în taină...), decât gloria venită peste noapte. Fotbalist, baschetbalist, cântăreţ folk. Repede o iau razna... Altfel va reacţiona un premiat Nobel în chimie, în...
Cei care lovesc în Uniunea Scriitorilor ştiu prea bine că orice uniune, de oriunde şi de oricând, a fost şi este un viespar de orgolii etc., ceea ce nu anulează valorile individuale. Ştiu ei prea bine chestia asta, dar strecoară în urechile neştiutorilor calomnia...
Graham Green, se spune, era un cinic, umblând cu inşi dubioşi, din medii joase. Asta interesează mai puţin. Orice scriitor trebuie să fie dur, în felul lui, nu neapărat în viaţă, dar oricum în scris. Cei care, într-un fel sau altul, l-au cunoscut pe G. G. şi au ceva de bîrfit, încercând să-l întineze, sau ca să iasă ei cumva din anonimat, vor înceta în curând, prin somaţie biologică. Ci figura lui G.G. le va supravieţui. Spun figura şi mă gândesc numai şi numai la opera scrisă a acestuia, la figura spiritului creator.
29 martie. Duminică, schimbarea orarului. Avem o dimineaţă însorită. Ieri, la Glasul Basarabiei, serbare în cinstea celor care au împlinit Drumul crucii. Le dau 9 cărţi de-ale mele şi iau autografele tinerilor pe prima pagină a Istoriei Basarabiei de Ion Nistor.
Emoţionantă ziua de 27 martie, cînd la ora 12 i-am întîmpinat pe studenţii basarabeni la Arcul de Triumf. Lume cu flori, fanfara militară, slujbă religioasă sobră şi trecerea pe sub Arcul de triumf, în strigăte de “Basarabia, pămînt românesc!” şi “Regele şi Patria!”. Convoiul pleacă pe şosea spre Pţa Victoriei, trece prin faţa Ambasadei Ruse, strigăm în forţă: “Jos cizma de pe Bararabia!”, lumea se tot adaugă coloanei, pe Calea Victoriei zbîrnîie geamurile cînd scandăm lozinci unioniste, o văd pe Sînziana la Casa Vernescu şi pe Blandiana cu Gabriela Adameşteanu la balconul revistei 22, îmi zîmbesc, fac semne. Din Piaţa Palatului îl acroşez pe Ion Coja şi îi spun că nu e nevoie de referendum pentru Unirea cu Basarabia, căci nu printr-un referendum ne-au fost luate acele provincii. Şi: M. Ciobanu are în Convorbiri cu regele Mihai cea mai bună carte a anului. Nu ştie. Se miră. Am ajuns la Dîmboviţa, cotim spre Piaţa Unirii iar cînd să urcăm spre Patriarhie prind să bată toate clopotele. Moment înălţător. Pe la jumătatea pantei, încep să cadă picuri de ploaie, iar cînd ajungem în curte, deja se dezlănţuie ploaia cea mare. Ţine aşa cît ţine şi slujba, aproape trei sferturi de oră. Vie emoţie, pînă şi fotoreporterii aveau lacrimi în ochi. Drumul crucii, drumul pătimirii noastre, un gest fără precedent în istorie. O spune chiar Teoctist, ins care vorbeşte însă foarte mult, excesiv chiar.
Revenim în Piaţa Univerităţii şi îi aşteptăm pe cei cu crucea, care făcuseră un ocol pentru a depune flori la statuia lui Eminescu. Vin şi fixează crucea în piedestalul pus acolo chiar de mine, cu o zi înainte; cei care ştiu despre acţiunea mea, mă felicită. Apare Lidia. Piaţa arhiplină. La urmă, buluc de oameni ce se îngrămădeau să sărute crucea, deja copleşită de flori. Ne retragem, împăcaţi în sufletele noastre, după atîta zbucium care părea să nu ducă nicăieri.
Iar ieri, la 20:00, intră în vigoare starea excepţională în toată Basarabia: Azi a devenit stare de urgenţă.
Poezia? O dilatare a timpului.
Va urma


Cărţile prietenilor mei
































ion lazu, Fotografii...