marți, 23 aprilie 2013

Scriitorul zilei: Gib I. Mihăescu...http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-gib-i-mihaescu.html

Ion Lazu - Pagini de jurnal, 1992
1 ian. Atît de frig în casă, ieri şi azi, dar mai ales în noaptea de Revelion, încât am stat numai sub pături. Cum să te aventurezi în camera de pe colţ, cea mai expusă, ca să scrii ceva? Am încercat măcar să aranjez cărţile în rafturi, dar am renunţat curînd. Toţi spun că ‘91 a fost un an cu deosebire rău. L-am suportat şi pe ăsta, ba în unele momente m-am putut bucura. O să-mi apară totuşi Întîmplările…; MC mă asigură că Rămăşagul a primit bun de tipar. Şi ce-ar mai fi? N-am scris decît obişnuitele pagini de jurnal şi, în lunile petrecute la Blaj, un început de Schiţă autobiografică, dusă pînă la plecarea din Cioburciu. Ar fi să o continui cu primii ani de după refugiu, măcar pînă la moartea lui Mişulică. Sunt dornic să mă pot concentra asupra amintirilor mele de început. Să vedem!
Citind Memorii I de Eliade, am avut unele confirmări şi multe momente de umilinţă, dacă nu e prea sincer spus.
12 ian. Scriind la Scurtă autobiografie, îmi dau seama cît de greu este să organizez materialul şi mă apucă teama, sau descurajarea.  Constat că am deja 80 de pagini şi găsesc că nu e cazul să mă opresc la ‘44, momentul refugiului, ci să merg mai departe, măcar pînă în ‘49, cînd a murit Mişulică, pe 9 noiembrie. Sau pînă unde m-or ţine puterile şi răbdarea. Şi...(De fapt începusem să scriu romanul Veneticii. Nota mea)
19 ian. Duminecă. Joi plec la Slatina, direct de la servici; în compartiment intră o doamnă mai în vîrstă, însă comunicativă, se plasează pe locul liber de la geam, în faţa mea, declarîndu-se mulţumită că aici o să poată citi. Prinde din zbor replica mea exasperată la afirmaţia cretină a unui ţăran precum că “era mai bine pe vremea lui Cauşescu” – şi apoi discutăm tot drumul pînă la Slatina, sub privirile unei tinere perechi, cu copil de 8-9 luni, care nu intervin, dar sunt atenţi ca să înţeleagă cum stau de fapt lucrurile. E profesoară la pensie, are 63 de ani; vine vorba de guvern, specialişti etc. şi aduc în discuţie numele lui Titi V. şi C. D. – atunci aflu că doamna vorbăreaţă şi iubitoare de don Pedro e vară cu Paula, mama lui C.: Nu s-au mai văzut de cînd el era mic. Tatăl dnei Ileana Rădulescu a fost şeful Direcţiei agricole a jud. Olt, iar prefectul Ilinca îi era ei naş. Tatăl n-a făcut politică, simpatiza însă cu ţărăniştii, iar fratele ei chiar a fost ţărănist. Prin ‘48-‘50 i-a arestat pe amîndoi, dar pe tată nu l-au găsit înscris pe lista ţărăniştilor, cum şi declarase, deci i-au dat drumul, după un timp, iar fratele a rămas să facă mulţi ani de puşcărie; a supravieţuit detenţiei, dar a murit tot din motive politice, în mai ‘9o, cînd a auzit rezultatele primelor alegeri libere şi a cîştigat feseneul… Reiese calda admiraţie a acestei doamne pentru marea frumuseţe a dnei Paula, cu care îmi dau seama că seamănă izbitor, nu numai la figură, dar şi la conformaţia corpului. (Îmi dau seama: admiraţia fetiţei pentru verişoara sa mai mare cu vreo 15 ani... dar trebuie să fii femeie ca să înţelegi asta - sau scriitor !?...). Mai aflu că tatăl Ilenei R. i l-a prezentat Paulei pe viitorul ei soţ, Dragomir, un ins remarcabil, de meserie doctor veterinar şi care a murit nu pe front, cum greşit dedusesem din spusele lui C., ci într-un accident de tren. În rest, dna IR cu care eram de acord în multe din cele ce spunea, mă ruga la intervale să nu-i stric ziua vorbindu-l de rău pe P. Roman. A trăit la Iaşi, s-a mutat la Slatina cu vreo 15 ani în urmă, dar regretă, îi plăceau acele locuri moldave, acolo avea prieteni. Caută un schimb. Cu rudele are ciorovăieli politice, inclusiv cu fiul şi nora. Ei sunt acum la Bucureşti, s-au privatizat, ţin un hotel Carpaţi, în jos de Palatul telefoanelor. Nu are bani, e îngrozită de preţuri; îi dau telefonul fam. Dragomir. Însă ar vrea să-i dea ei telefon, ca să nu plătească. Nici nepoţeii nu-i plac. Nu dă nici o explicaţie clară, dar se poate deduce că nu e uşor să trăieşti lîngă dînsa. Pare uimită cînd îi spun că eu am spălat scutece, că ajut la gătit, la dereticat etc. Cred că a fost obişnuită cu servitori şi ideea muncii fizice a terorizat-o, după ce nu i-a mai avut. Va fi avut destule experienţe dezagreabile, pe cît e de plăcută într-o discuţie neangajantă, în tren…
Cu sora mea la Cireaşov – vezi Veneticii 2.

(din volumul Lamentaţiile Uitucului, Jurnal 1990-1999, în manuscris) 
va urma



O poezie de Mircea Ciobanu (10 mai 1940 - 23 aprilie 1996) 

 Oaspetele cu spadă

Veni de-afară-nvălmăşit si ud.
Nu-si descălţă sandalele. Pe straie 

Suna tăios o platoşă si, crud, 
Răcoarea spadei se lăsă-n odaie.

Şi lucrurile toate — tresărind
Sub o lumina incă neştiută
S-au rupt de umbra lor si reci au prins
În limpezi muchii săbii să ascută.

De mine azi mi-am amintit si-mi spun 

Că mi-a intrat un oaspete in casă.
Mă-nclin tăcut si urma i-o-ncunun
cu spada naltă-n pumnul meu rămasă.


Cărţile prietenilor mei: Aura Christi, Grădini austere, Ed. Ideea europeană, 2012




















Grădina inginerului energetician...
 (de 3 decenii admir grădina acestui domn pe care îl crezusem horticultor. Ieri îmi spune că a fost o viaţă inginer energetician, iar horticultura este o pasiune a sa...şi aflu povestea captivantă a unor pomi, a unor trandafiri...)























Flori de sub fereastra poetului Cezar Baltag
Desigur, el acum le vede nu de deasupra, ci de sub pământ...
(Se întrezăreşte placa memorială de la intrarea în bloc...)