joi, 18 aprilie 2013

Scriitorul zilei: Ştefan Ioanid... http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-stefan-ioanid-poezii.html

Cărţile prietenilor mei: Vasile Andru, Turnul, Ed. Cartea Românească, 1986


















Poezii regăsite, dinainte de 1969


O vreme

E o moară
Suntem într-o moară...
După aerul mărit în colb
După ceaţa albă îndesită
Undeva se macină
Făina umblă prin sită.

Noaptea ce se lasă în oraş
Macină făină, timp şi ceaţă,
Macină lumină, nervi şi viaţă –
Şi pierim din zece-n zece paşi.

Pe o vreme ca aceasta un icar
Trece la o palmă lângă soare
Cu aripile de ceară îngheţând...
1965



Tăcerea

Drumul umblă din piatră în piatră
până ajunge în cugetul tău numai drum;
pădurea se mută din copac în copac,
până se-adună în jurul tău numai pădure –
acolo să stai, între semnele de trecere şi sălbăticie,
cu nici o putere asupra lor şi cu toată puterea asupră-ţi;
să poţi trezi din obiceiul vieţii,
ca pe cineva dormind alături - tăcerea,
ca pe o gloată de ochi clari limpezi şi orbi –
sau căderea ce se învârte prin tine
ca o bucată de humă pe roată – să poţi trezi
din obiceiul vieţii, pentru un singur răspuns:
sufletul, sau numai pornirile cele mai straniu ţesute,
aidoma poate cu semnele de trecere şi sălbăticie...
1965                             

***

Dar peste măsură de mare
E abia durerea din vis –
Când toate lacătele cugetului s-au închis
Şi nici ţipătul nu-şi mai află scăpare...

***

O, Doamne, căci îţi stă-n putinţă,
Tu fă să îmi apară-n gând
Acum un răsărit de gând
Şi-un asfinţit de suferinţă.





***
Noaptea plâng desluşit streşinile
Casei de la marginea târgului
Te-ai oprit din mersul somnului
Şi stai să asculţi cum din
Vintrele nopţii picură sânge celest
Pe acoperiş.

Cuvintele

Într-un om sunt atâtea cuvinte
Câte încap într-o ţară.
Ce va rămâne dintrânsul
Când va să piară?

Un bolovan la cap
O buturugă în rest
Şi patru crengi.

Iar printre păsări pe sus
Cântătoare
Un tril în plus.

Într-un om sunt atâtea cuvinte
Câte într-o ţară.
Când piere omul, cuvintele
Rămân afară.
1964


Imagini din Atena...

Nepoţelul Orestis Lazu - Un surâs deschis... "în calea timpilor ce vin"...

Biserica "noastră" de cartier...


Un măslin din părculeţul nostru...
Glicina extinzându-se pe grilaje...


Pe ce se bazează civilizaţia Greciei? Pe aceste hectare de marmoră prelucrată
...



În prim-plan, argila roşie, tipic mediteraneană; în plan îndepărtat, Penteli, Askiton, munţi de MARMORĂ..


M-am preumblat, incognito, prin acest tărâm al marmorei...

2 comentarii:

  1. Ce poate fi mai... omenesc, decît să ari, pui sămînţă, apoi creşti şi îngrijeşti... Fără a cîntări cît şi ce rod. Numai sperînd. Şi acolo unde vrăjmăşii munca ţi-o strică, să strîngi din dinţi şi s-o iei de la capăt. Iar şi ar. Iar şi iar. Iar şi iar!
    Omenire, vremuire. Veşnică-i schimbarea numai. Am fost şi-om fi, dar nu aceiaşi.

    A fost un străbun Lazo, pornit din Peloponez să cultive Balcanii, pe unde apa se taie cu baltagul şi pîinea cu aţa,.. Cît să se fi scurs, numai Timpul ştie. Cronologiile-s pentru alţii. Revenirea unor vlăstare "na patrida" nu-ncheie un ciclu. Se deschide o cale. Cale bună, Lazuanilor!

    A fost un Nimeni, pornit de neunde şi-ajuns nicăieri, după ce-a dat ocol universului, cît l-a cuprins. A făcut atîtea nimicuri, că geme necuprinsul de ele. Dar, mai e loc şi de alţi Nimeni. Şi de atîtea alte nimicuri. Unul este cel care ajuns-a aici, la mas de-o zi între ieri şi mîine. Îşi spune Culai, dar se putea numi oricum, De exemplu, Nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Prietene Culai, ai mai comis o poezie, chiar dacă disimulezi. Dar nu face asta parte din protocol? Lazu

    RăspundețiȘtergere