luni, 29 aprilie 2013

Scriitorul zilei, Gh. Tomozei< Pagini de jurnal 1992 Cărţile prietenilor mei Fotografii...


Scriitorul zilei: Gheorghe Tomozei  http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-gh-tomozei-o.html

Pagini de jurnal 1992
Azi vine stagiara cu plicul de foto de la nuntă şi nu am inimă să mă uit măcar la ele, într-atât sunt de supărat de cele făcute mie în ultima vreme. Schema ei de gândire aberantă: eu o favorizez (de exemplu, i-am înlesnit să meargă în voiaj de nuntă), dar pentru aceste înlesniri colegii o invidiază, iar pentru toate astea sunt de vină aceşti falşi binevoitori, colegii de birou - şi în primul rând eu, desigur! O asemenea “logică”. Îi spun să le pună de-o parte, până voi avea răgaz să le privesc în tihnă; se arată vexată, le ia în scurt timp, cu mutră de harţă - la ea totul este o încleştare, o luptă, colegialitatea e o falsă colegialitate, toţi abia aşteaptă să te înhaţe, să te sfâşie, crede ea...; mă pomenesc că ia teancul de poze şi se duce la geofizică, să se laude cu ele acolo. E bolnavă de laude, de triumfuri, precum biata tanti M. Revine cu teancul şi mi-l prezintă cu cuvintele: să vă clătiţi privirile cu nişte poze grozave. I le arătase lui Lici, lăudându-se în fel şi chip: băiatul ăsta are talent, ar fi trebuit să se facă actor etc.; şi cum să nu mă indispună asemenea delir al grandorii, cînd simt cît de precară e relaţia lor? Angela stă ţeapănă, cu subînţelesul: pedeapsa mea pentru obrăzniciile ei este chiar asta: că nu are cui să arate pozele, nu are cui să se laude, să povestească despre măreaţa cununie şi nuntă. I-am zis stagiarei, cândva: Nu se poate fără atâtea laude?
Azi colegii se întrebau dacă nu cumva ne toarnă la şefi. Supoziţie nu atât de gravă, căci de-ar şti ei ce metehne mentale are persoana, cât de strâmb se oglindeşte realitatea într-o astfel de oglindă hâdă... Ea ştie că lucrurile se prezintă într-un anume fel, şi totuşi ceva malefic o înboldeşte să le interpreteze complect aiurea, ca să-i fie ei în avantaj. Ce boală e asta? Să admitem totuşi că ar suferi doar de-o boală mai serioasă: neîncrederea în oameni, indiferent cine sunt ei, fie şi maică-sa! Numai numitul Panfiluş, prin compensaţie, este perfecţiunea întruchipată - iar în fapt, un ţărănuş ambiţios, încântat a fi pus mâna pe o ţărănuşă cu titlu de inginer. Da, da, e tot mitomanie, delir de mărire, de realizare, de triumf asupra vieţii care a umilit-o mereu.
Observaţiile pe care le făcusem eu vara trecută cu privire la Angela le foloseşte ea acum pentru nişte deducţii care s-ar vrea originale; nici nu sesizează unde este graniţa dintre gândurile altuia şi lipsa ei totală de discernământ. Acum, deodată, văd o mare asemănare între stagiara mea şi fosta stagiară Iulia, altă mare doamnă închipuită.

Schiţă: Primăvara, vînt în parcul IOR, jucători de table, remi şi şah. Prof. univ. la pensie, stingher, vine spre jucători, chibiţează, apoi se bagă în joc cu un oarecare şi este bătut de cîteva ori la rînd. Celălalt avea o minte mai limpede, mai tăioasă. El nici la şcoală nu fusese preminat, mereu erau 2-3 mai buni ca el. Ce se alesese din aceia?... mici funcţionari… Poate şi şahistul ăsta imbatabil e vreun nimeni... vreun premiant care s-a ratat; or, el fusese silitor, perseverent, oportunist, îi venerase pe profesorii săi tocmai simţind că aceia au o inteligenţă mai puternică decît a lui. A avansat mereu, compilînd cu iscusinţă, cu fler. Dar acel fler nu-l ajuta acum, în confruntarea directă şi exactă cu inteligenţa unui electrician oarecare; fumător, poate cam afemeiat şi beţiv, ceva ce el nu-şi permisese niciodată. Îi era acum clar că nu gândise şi nu gîndea în adîncime şi în perpectivă, că avea o minte micuţă. De moment… Se întoarce acasă, gînduri de sinucidere; dar nici aici mintea lui nu ajungea prea departe, se replia pe ce era ştiut, apropiat. Vine echipa de zugravi, printre ei şi cel care-l bătuse mereu la şah. Etc.
Cioran, sertarul biroului legat cu o sfoară; ar părea gestul unui ins neajutorat, rupt de realitate, dar la o adică, era doar ceea ce îi trebuia ca să deschidă sertarul, o rezolvare optimă, mai simplu decît cu cheia, din partea unuia fără aplicaţie la probleme practice. C. găsise rezolvarea în treacăt, cu gîndul la lucruri mai importante. Cine se pierde în chestiuni practice, pierde şansa marilor idei…
Gherasie se gîndea: Bubi Socoleanu şi Cioran, doi inşi care nu au vrut să muncească fizic.
Panait Istrati: ”...eu sunt o cîrtiţă incandescentă…”.  Extraordinară metaforă!
(din Lanemtaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma


Cărţile prietenilor mei




















Fotografii... flori de eucalipt; scoici şi pietre de la Marea Egee