marți, 2 aprilie 2013

Adio la Casa Scriitorilor...

ion lazu, Adio la Casa Monteoru, I...
Ieri am citit pe Agenţia de carte despre Sala Oglinzilor. Ultima întâlnire... S-au adunat o seamă de scriitori, în frunte cu preşedintele N. Manolescu, au evocat aspecte din viaţa lumii literare, îndeosebi şedinţele de consiliu, în care se făcea opoziţie la unele directive venite "de sus". Cîţiva poeţi, printre care Gabriel Chifu şi Liviu Ioan Stoiciu au citit poezii.
La toate acestea, în afară de marea mea jale,  pe care oricine o poate presupune, aş dori să adaug o evocare din care să reiasă un alt aspect poate la fel de important al activităţilor pe care le-a găzduit Sala Oglinzilor, - este vorba despre şedinţele Cenaclului Nicolae Labiş, conduse în perioada 1962-1967 de Eugen Barbu. Aş vrea să reiasă faptul că Sala oglinzilor a fost o scenă pe care s-au jucat, alternativ, două piese - cea privind conducerea scriitorilor prin organele sale alese (şi supuse sau mai puţin supuse, de la un moment dat , din motive destul de diferite totuşi, comendamentelor politice), iar pe de altă parte în Sala oglinzilor, în fiecare seară de luni de peste an, cu vacanţa de rigoare, dădea în clocot tinerimea condeierilor din toată ţara, toţi dornici să se afirme în literatură, să aducă o nouă abordare a modului cum se scrie, conform cu năzuinţele şi aspiraţiile lor estetice.
În momentul când voi reveni în ţară, căci aici îmi lipsesc textele necesare, am să postez pe-al meu blog , în serial, o evocare a atmosferei de la Cenanlul Labiş, text scris de mine încă prin anii 1985-86, predat la revista Luceafărul (cum am crezut că este cazul, căci redacţia acelei reviste, în frunte desigur cu Eugen Barbu, girase mişcarea de la Cenaclul Labiş, promovase o nouă generaţie de scriitori, îi publicase pe pagini întregi în revistă, consemnase aspecte privind dezbaterile de la fiecare şedinţă..., în fine, îi premiase anual pe cei mai buni...). Numai că redacţia de pe atunci, în frunte cu Nicolae Dragoş ca red.şef - sau Nicolae Dan Fruntelată- dar nu e cam acelaşi lucru?- şi cu Mihai Ungheanu ca adjunct inamovibil a amânat sine die, iar în fapt a respins materialul meu. Am găsit cu cale să-i fac loc în cartea de confesiuni în dialog epistolar Himera literaturii, scrisă împreună cu poetul Ion Murgeanu şi publicată abia în 2007. Se va înţelege, sper, că în cazul Cenaclului Labiş a fost vorba despre o mişcare viguroasă, de înnoire a scrisului, practic a fost vorba de înlăturarea pseudoliteraturii proletcultiste, cum i s-a spus mai apoi cu literatura propriu-zisă, cât de cât racordată la mişcarea literară europeană a momentului. Apărea o nouă generaţie, cea a şaizeciştilor. Iar mai simplu ar fi să o numim generaţia 60-70, căci nu e vorba decât de norocul fiecăruia dintre combatanţi de a  debuta mai repede sau mai amânat...
Şi în paralel voi posta o serie pe cât se poate de evocatoare cu imagini de la Sala Oglinzilor şi de la Casa Monteoru în general, cu secvenţe ale diverselor activităţi ce s-au desfăşurat acolo, în primul rând cu lansări de cărţi şi cu protagoniştii acestor evenimente, care de acum, cu pierderea casei Monteoru, devin trecut, intră în istorie - să sperăm măcar în Istoria literaturii române.
Nu mai trebuie să adaug pe moment decât observaţia că dintre combatanţii Ultimei întâlniri cu Sala oglinzilor,  din câte îmi dau seama, niciunul, poate cu excepţia Angelei Marinescu, nu a participat la Şedinţele cenaclului Labiş. Asta să fie explicaţia pentru care faimosul Cenaclu Labiş, de departe mult mai important decât Junimea de la Filologie ori, mai târziu, Cenaclul de Luni de la Casa Studenţilor a fost scos din discuţie?
(va urma)

Ion Lazu, Fotografii cu Casa Monteoru, I



Octombrie 1999, lansarea volumului Continuarea cuvântului de Lidia Lazu
Nora Iuga, ?, N. Ţone, Pan M. Vizirescu, Barbu Brezianu, Ioana Postelnicu, C. Baciu, Lidia Lazu



Ion Lazu, Aurelian Titu Dumitrescu, Cezar Baltag, Nora Iuga, Nicolae Ţone -
la lansarea volumului Poemul de dimineaţă de Ion Lazu, ed. Vinea, 1999.

ion lazu, Poezii de pe vremea Cenaclului Nicolae Labiş, I

Zodie

Dumineca, hotărâtoarea mână
Învârte cu trei degete tipsia satului.
Lumea adânc se despreună -
În miezul ei incandescent se strânge
Culoare, sunet, energie, sânge;
Spre margine culorile se şterg,
Împinsă-i crucea, sluta şi urâtul.

Dumineca hotărâtoarea mână
Ne trage în vârtej sau ne amână.
Şi satul înteţit deodată arde -
O stea de trai rostogolit prin moarte.

1964. Măgireşti-Bacău