consemnări, poezii, eseuri

30 martie: Victor Ion Popa, n. 29 iulie 1895 - d. 30 martie 1946

Description: Oitjz7oECz_LewOuuzTb38Gc4LwwQxXuzWmX9HwgUlH3baG8hyGxAk1o614uIsaajOTrTg=s85

Unul dintre cei mai populari scriitori şi dramaturgi din România interbelică, a cărui priză la public nu s-a stins nici până astăzi, V. I. Popa s-a născut în satul Călmăţui, com. Griviţa din zona Tutova, actualul judeţ Galaţi, ca fiu al unui învăţător. Face şcoala primară în satul natal, apoi începe faimosul Liceu internat din Iaşi, dar în ultimele clase se transferă la un alt liceu, absolvit în 1914. În continuare se înscrie la Drept, dar şi la Conservatorul din Iaşi. Începe războiul, V. I. Popa urmează o şcoală de ofiţeri la Botoşani, devine sublocotenent, participă la luptele de la Oituz, unde este rănit. După război revine la Iaşi, unde se căsătoreşte şi este actor, se strămută la Bârlad, din nou la Iaşi, apoi vine la Bucureşti, unde se va ocupa mulţi ani de teatru: mai întâi ca desenator de decoruri, apoi ca actor, ca regizor la diverse teatre bucureştene, dar şi la Craiova, la Cernăuţi, unde girează 41 de premiere, şi unde înfiinţează teatrul de păpuşi şi marionete.

Mereu neobosit, inventiv, implicat, cu dorinţa arzătoare de a oferi publicului hrană spirituală, o posibilitate de emancipare prin cultură. Se va face cunoscut ca dramaturg de mare succes dar şi ca romancier. Debutase cu poezii încă elev fiind, în 1912, dar şi cu desene, 1914. Fusese redactor la Revista copiilor şi tineretului. Colaborator infatigabil la nenumărate reviste, cu cronici de artă, comentarii, desene, caricaturi, versuri, fragmente de proză şi piese de teatru. Prima piesa care i se joacă este Ciuta, 1924, cu subiect din mediul provincial, o iubire care nu vrea să trădeze, să facă compromisuri şi va recurge la sinucidere. Urmează Muşcata din fereastră, 1928, în care iubirea reuşeşte să învingă mentalităţile părinţilor, prejudecăţi învechite şi se împlineşte. Dar cea mai populară piesă este Tache, Ianche şi Kadâr, 1932, o piesă despre toleranţă etnică, înţelegere interumană, sentimente trainice, curate, care asigură o viaţă în lumină. Lirism, comic de situaţie, limbaj colorat, personaje puternice, bine reliefate, - o adevărată performanţă dramaturgică, de atunci jucată mereu cu imens succes de public, de cei mai mari actori ai timpului. Piese ce se transmit la radio: Deşteapta pământului, Mironisiţele etc.

Ca romancier, a scris cărţi populare, inventive, în stil alert, cu un limbaj colorat: Sfîrlează cu fofează, despre un analfabet care are vocaţia invenţiilor, atras irezistibil de aviaţie şi care trece prin aventuri incredibile spre a-şi atinge idealul. Alt roman: Velerim şi Veler Doamne, drama unui om simplu care comite o crimă în legitimă apărare. După 10 ani de puşcărie, revine în sat, fosta soţie se recăsătorise, consătenii îl dezavuează, iar în curând este suspectat de a-l fi omorât pe un negustor în trecere spre târg. Iar acţiunea devine palpitantă, cu urmăriri de tip poliţist, cu suspans şi rezolvări drastice. Floarea de oţel reia experienţa perioadei din război, protagonistul este nevoit să renunţe la ideile sale naiv-adolescentine despre viaţă, se formează ca persoană, se maturizează.

O viaţă de mare dinamism, a unei personalităţi plurivalente: scriitor, dramaturg, dar şi actor, scenograf, caricaturist de mare talent, regizor, pedagog, cu iniţiative în fondarea unui teatru popular-muncitoresc Muncă şi Voie bună, la care a trudit vreme de 4 ani. A fost comisarul Expoziţiei Româneşti de la Paris, 1937 şi a primit Legiunea de Onoare.

***

Nu l-am învăţat în liceu. Nu am idee dacă se studia la facultate. Însă colegii mei de studenţie citeau cu pasiune romanele sale, trecându-şi-le din mînă în mână, în ediţii interbelice, desigur. Am văzut piesele sale în mai multe distribuţii, de fiecare dată jucate excepţional, căci oferă actorilor o materie umană extrem de viu colorată, o gamă de trăiri amplă, delicată, nuanţată. Umor blajin, lirism, nevoia de comuniune umană. O abordare pozitivă a vieţii, neşablonardă.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Victor_Ion_Popa

Din Ion lazu - Odiseea plăcilor memoriale:

21 mai 07, luni. Vorbesc la TNB pentru Victor Ion Popa, apoi dau telefon la Teatrul G. Ciprian din Buzău, la Teatrul V. I. Popa din Bârlad, neştiinţă pură şi simplă, amânări, promisiuni de telefoane, neonorate în seara respectivă, în următoarele seri. Mai simplu spus, respectivii nu ştiu unde a trăit patronimicul lor. Dar aţi înţeles? Toate aceste telefoane le dau de acasă, pe banii mei. (...)

1 iunie 07. Dau telefon la Bârlad, la teatrul V. I. Popa, pentru adresa dramaturgului, în ideea că măcar ei trebuie să ştie, să aibă vreo monografie, ceva; răspunde secretara, zice că tocmai voia să-mi telefoneze. Cer adresa şi anii. A făcut investigaţii, a vorbit şi cu dl Mălinescu, fost secretar literar al acestui teatru (care tocmai a împlinit 50 de ani), nici el nu ştie absolut nimic despre adresele din București unde a locuit scriitorul, dramaturgul. Par să nu ştie nici măcar anul morţii dramaturgului. Îmi sugerează să fac demersuri la Evidenţa populaţiei, la Starea civilă, căci, nu-i aşa? trebuie să se fi menţionat adresa şi data morţii în actul de deces. E drept, poate voi fi nevoit să fac demersuri şi la Starea civilă (însă mă ia cu fiori când mă gândesc). Dar după ce fixăm primul lot de plăci memoriale. Zic: Tot o să aflaţi dvs vreodată anul când a murit marele V. I. Popa, patronul dvs!

27 sept.2007, miercuri... Ajung în strada Leonida, la nr. 28; sun, apare un ins de sub uşa batantă a garajului, toată clădirea e renovată, echipată la ultimul strigăt, e omul casei, se duce să-l cheme pe proprietar. Arhitect – apare un domn extrem de înalt, cam la 2 m, cu ochelari; înţelege, mergem înapoi, are un birou la parter, proiectează construcţii. Da, Victor Ion Popa...îmi vorbeşte despre ultima soţie a acestuia, actriţa Maria Mohor, au locuit aici în ultimii lui ani de viaţă. (Aflasem că a avut pe puţin 40 de adrese în Capitală. În familia ei, de fel de la Porceşti-Turnu Roşu, au fost doi fraţi şi o soră. Au venit la Bucureşti, aveau bani, unul dintre fraţi a deschis un restaurant, este clădirea impozantă din capătul piaţetei, celălalt avea o casă peste drum, iar sorei mai mici i-au făcut o casă aici, apoi au mai cumpărat o casă, spre capătul străzii, chiar pe colţul cu piaţeta. Iar restauratorul a ridicat pe vechiul loc o casă mare pentru cele trei fete ale lui, imobilul unde suntem noi acum, la stradă, cu parter şi două etaje. (Familii venite din provincie şi care se înfiripau în mahalalele Bucureştiului, se extindeau pe o stradă întreagă...). La parter stătea Maria Mohor cu Victor Ion Popa, acesta este biroul lui, l-a păstrat, are şi câteva desene de scenografie ale dramaturgului şi animatorului teatral. Îi sugerez o cameră muzeu, cum sunt prin ţările apusene, cu unele obiecte de-ale scriitorului, cu nişte desene, schiţe, caricaturi, căci avea şi acest talent; să adauge toate ediţiile din operele lui, cu fotografii, afișe, decupaje din ziare. O declară la Primărie, imobilul devine casă muzeu, obiectiv cultural etc. Scutire de impozit. Îi spun că tocmai am văzut la Rotonda MNLR o expoziţie cu nişte caricaturi-portrete grozave de V. I. Popa. În străinătate proprietarii unor astfel de imobile sau chiar castele, dacă declară o cameră ca muzeu, sunt scutiţi de impozit pe respectiva clădire.