15 martie: Tudor Măinescu, n. 23 februarie 1892 - d. 15 martie 1977

 

 De felul său din Caracal, ca fiu de funcţionar şi-a făcut şcoala, apoi liceul în Caracal, Craiova, Bucureşti, Mizil, Galaţi, după care s-a perindat pe la medicină, Conservator, ca să termine Dreptul, transferat de la Iaşi la Bucureşti. Cariera de avocat îl poartă şi ea prin diverse alte târguri regăţene, inclusiv la tribunalul Slatina, după care ajunge la Curtea de Apel din Bucureşti. Toate aceste peregrinări locative, dar şi propriu-zis cariera de avocat îl vor fi făcut să nu mai ia lucrurile în grav, să privească detașat spre aspectele trecătoare ale vieţii, considerate ”bagaje ușoare”.

Aşa se face că s-a evidenţiat în poezia de nişă, satirică, încurajat de George Topânceanu, oarecum în siajul altui confrate: Cincinat Pavelescu, scriind cronici rimate, satire, epigrame, poezii la concurenţă cu ocazionalul şi anecdoticul, dar şi schiţe vesele, literatură ironică-umoristică pentru copii, la care se adaugă traduceri din literatura lumii, sectorul ei amuzant, care bine-dispune pe cititor... Şi poezii în formă fixă, chiar sonete, câteva mai mult decât onorabile.

Câteva titluri: O picătură de parfum, 1929, Surâs, 1931, Flori şi ghimpi, 1956, Bagaje uşoare, 1961, Florile vieţii, 1962, Versuri clare, 1965, Schiţe oarecum vesele, 1966, Soare cu dinţi, 1972...

Cum se vede şi din titluri, autorul mereu jovial, destins, bonom, s-a amuzat să scrie clar, să nu ia în grav nimic din ce se întâmplă în preajmă; probabil ca formă de fugă din lumea tribunalelor, unde desigur altfel se puneau problemele...

 ***

Pe str. Sf. Constantin Nr. 13-A există o placă memorială pentru scriitorul Tudor Măinescu; de cealaltă parte a intrării, am pus o placă memorială pentru scriitoarea Ticu Archip.

 

 

 

 

Alţi scriitori:

Ernest Bernea, n. 1905

Gh. Brăescu, m. 1949 (n. 29 ianuarie 1871- m. 15 martie 1949)

Vasile Speranţa, m. 1996

Ieri, în parc...