duminică, 27 martie 2022

 

27 martie: Pompiliu Marcea, n. 28 octombrie 1928 - d. 27 martie 1985


Trăiască în veci luminoasa amintire a zilei istorice de 27 martie 1918, când Sfatul Țării a votat Unirea Basarabiei cu România !!!


         

Dintr-o familie de ţărani gorjeni (sat Colibaşi, la vest de Tg, Jiu), îşi face şcoala primară în satul natal, urmează o şcoală normală la Tg. Jiu, apoi Filologia la Bucureşti, (mereu premiant, mereu șef de promoție, superinteligent, studios, știind la perfecție patru limbi străine) fiind reţinut la catedră şi făcând carieră universitară, treaptă după treaptă. Cu un doctorat în 1967. Cu dosar curat şi cu psihologia celui recunoscător că i s-au deschis porţi nesperate, îşi face dovada ataşamentului faţă de ideile comuniste. De altfel a beneficiat de lectorate în multe oraşe din vest, iar la revenire a fost promovat printre diriguitorii culturali la cel mai înalt nivel, ajungînd profesor universitar și director de editură. Primul volum este chiar pe linie, despre realismul socialist în opera lui Alexandru Sahia. Se va ocupa mai apoi de opera lui Ioan Slavici, de opera lui Sadoveanu, se va implica în controversele privind teoria şi practica actului creator în literatura noastră. Uneori cu curaj, uneori riscând să-i supere pe ceilalţi culturnici. Cărora le-a şi venit rândul să-i ia locul, în veşnicele primeniri de cadre la vârf. Fiecare îndrăzneală se plătea, trecută cu grijă în dosar. Insistase asupra episodului Cernica din viaţa tânărului Sahia. Dăduse semne de înţelegere în privinţa "închisorilor mele" de Slavici. Fusese permisiv în privinţa lui Maiorescu, pledase pentru publicarea integrală a articolelor politice eminesciene. Propusese spre publicare scriitori "pătaţi", pe Vladimir Streinu îl promovase Director la Editura pentru literatură (ce-i drept, n-a rămas decât un an...). Destule îndrăzneli care au putut deranja. O moarte la doar 57 de ani, oricum prematură, nelipsită de semnul întrebării.

Opera: Alexandru Sahia,  1961; Ioan Slavici, Bucureşti, 1965; „Convorbiri literare" şi spiritul critic, Bucureşti, 1972; Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z, Bucureşti, 1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979; Mihail Sadoveanu. 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980; Varietăţi literare, Craiova, 1982; Concordanţe şi controverse, Bucureşti, 1983; Atitudini critice, Bucureşti, 1985. Antologii:   Naţional şi universal, Bucureşti, 1975.

 

 

Alţi scriitori:

Aurel Ciocanu, n. 1943

Ioan Es. Pop, n. 1958 


Imperativul primăverii...




 



 

 

















 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu