luni, 13 ianuarie 2014

Scriitorul zilei: Dan Botta, m. 1958  http://ilazu.blogspot.ro/2012/01/scriitorul-zilei-dan-botta.html
Ştefan Baciu, m. 2000 http://muzeulmuresenilor.ro/about/casa-stefan-baciu/
Victor Ernest Maşek, n. 1937
Veronica Russo,  m. 2001



Poezia zilei: Ion Lazu

***
Te opreşte un asiatic pe stradă, (un japonez?)
îţi face semne,
îţi zîmbeşte, te întreabă ceva, într-o limbă care
nu e japoneza lui, ştiind că nu o cunoşti;
 îi răspunzi ceva îngăimat,
într-o limbă
care nu e româneasca ta. Fusese derutat,
obosit;  deodată se relaxează,
se luminează la faţă. A înţeles încotro să meargă.
Te bucuri.
Poezia nu e limba lui, nu e
limba ta, în care aştepţi să ţi se vorbească la vedere.
Dar v-aţi înţeles:
cu mirare, cu bucurie. Tot aşa funcţionează şi
Poezia, de aceeaşi sorginte

este lucrarea ei.

(din Elegii noi / vechi)

Lidia în recital
California 2:
http://youtu.be/VyT9VTftKgc

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 1996
Din urmă: Patru zile la Paris, o noapte dorm la dr. Andrei, fiul lui Petre Pandrea, apoi la Ambasadă, în urma unui telefon dat lui C. Îmi spune că se poate aranja, apoi ne vedem în ziua următoare, mergem la Academia Franceză la un centenar Tzara, ia loc la prezidiu, vorbeşte foarte doct şi la obiect; apoi, în curtea Academiei, discutăm cu Dan Hăulică. Ru în bascheţi, jenat; le explic, nu par să ia în seamă. Seara la restaurantul Doina, patron român, cu alţi vreo şase invitaţi de-ai lui C., mă cam iau în gură cu Dinu Flămînd, căruia toate îi put. Discutăm şi numai noi doi, vechii colegi de liceu. C.: Că noi, colegii lui de liceu nu vrem să ştim ce a făcut el în politică, nu ne-am interesat de eforturile şi realizările lui. Că, da, Iulian Mincu e catastrofal ca ministru, dar el a vorbit cu reprezentanţii medicilor, aceia i-au înaintat nişte propuneri, el s-a arătat f. interesat, le-a spus să-i aducă material pentru un proiect de lege. Nu i l-au adus. Că el, ca şef la Departam. Informaţii circula cu metroul, nu pretindea maşină la scară – dar îmi amintii că la ziua mea a venit cu maşina, idem la MC. Şi ce mare lucru a realizat Pleşu ca Ministru al culturii? Că 22 şi Rom. literară şi Ziua care l-au atacat pe el sunt cele mai puţin europene publicaţii de la noi. În schimb: nu ştia de cine e un tablou din camera lui de la Ambasadă, mă dau mai aproape: semnat Dan Hatmanu! Nu auzise de moartea lui C. Popovici; în biroul lui fiind o lucrare de-a lui C.P., Sacrificiu, nu ştia de cine e şi ce e cu ea acolo, dar “cineva de pe-aici trebuie să ştie”. E vorba de lucrarea pe care CP a donat-o Franţei, prin ambasadă, imediat după Decembrie, când curgeau donaţiile de la ei; dar se vede că lucrarea nu a ajuns la destinaţie, atîta timp cît nu se ştie măcar de intenţia sa. Nu ştie de Andrei Pandrea, el însuşi medic, acum într-o situaţie f. delicată, supravieţuind din salariul soţiei...Se plîngea în schimb de lucrătorii Ambasadei, că nu ştiu protocol, nestilaţi, vorbesc toţi deodată… Acorda mare atenţie: la cine e cheia, unde s-a dus maşina… Trecînd noi prin faţa Centrului Cultural, vedem afişul expoziţiei de pictură a lui Augustin Costinescu. C. se uită la afiş, se miră că ăla are o expoziţie la ei.. Şi eu care sperasem că are sub control absolut tot ce mişcă la Ambasadă din punct de vedere cultural, cum sperasem că o va solicita pe Lidia pentru un recital la centrul lor cultural. Dar se pare că, departe de a asigura un control strict şi avizat al centrului, se dezinteresează de el, nu-l foloseşte intensiv întru strîngerea legăturilor culturale cu Franţa şi cu diaspora, la o adică.
Că aş putea să-i solicit maşina pentru vreo ieşire în afara Parisului, dar eu luasem REF, casă văd grădinile Versailles. Mă invită să dau un telefon la ai mei, în Bucureşti. Îmi arată palatul celebru Behague, apartamantul lui, îmi încropeşte o explicaţie pentru venirea lui ca ambasador la Paris, probabil vrea să-mi şteargă impresia că l-a luxat direct pe colegul comun Toni V.. Zice: s-a lansat un zvon, pe care el l-a negat, dar apoi au fost nişte propuneri şi el a acceptat, “n-aş zice că nu mi-a căzut bine”. Însă nimic despre faptul în sine că l-a dislocat pe V., după ce acela făcuse eforturi speciale să-i asigure lui Iliescu primirea la Chirac. Ce i-au spus lui nişte scriitori francezi, de exemplu Maurice Druon. Eu: dar pe Francois Nourrissier l-ai cunoscut? Pe Yves Berger? El: Nu. Cam mirat că nu i-a venit ideea asta.

Nu i-am mai spus ceea ce-i spusesem lui Horia B.: Întristat că diaspora nu era acolo, enumer pe Ilie Constantin, pe Gigi Astaloş, Vera Lungu. Că soţia îi e în ţară, că a fost internat în spital; că diaspora se ţine de-o parte. În gîndul meu: M-aş ţine şi eu, dacă n-aş fi în trecere pe-aici. Tot la Ambasadă îl zăresc pe Vasile I., alt prieten clujean de-al lui Caius, ca şi H. B. de altfel. Într-o altă zi, la ora 16 descind la Gigi Astaloş şi rămînem de vorbă pînă la 22 noaptea, cînd o zbughesc pe uşă, ruşinat că i-am mîncat atîta timp. În fapt, vorbise aproape numai Gigi, oarecum fără să-mi lase ocazia să plasez eu însumi vreo întrebare, vreo remarcă. Recital GA despre succesele sale pe cinci continente.
Va urma


Fotografii...Curtea Veche, Hanul lui Manuc...