duminică, 19 ianuarie 2014

Scriitorul zilei: Artur Enăşescu, n. 19 ianuarie 1889 - d. 4 decembrie 1942

         Visătorii

O visători, cu suflet de copii,
Voi paseri, de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
 
Voi, cu priviri curate de fecioară,
Sfioşi şi singuratici visători,
Ce tremuraţi sub cerul plin de nori,
Şi vântul cel mai gingaş vă doboară!
 
Ascnşi staţi ziua-n tainice unghere,
Şi mâini de vis v-acopăr ochii grei,
Iar când pe cer s-aprind mii de scântei
Voi răsăriţi… O, suflete stinghere!
 
Vă prinde luna flori la pălării,
Şi tresăriţi; de-un foşnet blând vi-e frică,
De umbra ce pe ziduri se despică,
Când rătăciţi prin nopţile târzii.
 
În jurul frunţii voastre, visători!
A nopţii duhuri, tainice, s-adună;
…Întind o scară razele de lună,
Şi gândul vostru suie pân-la nori.
 
Şi pasul vostru-n cale şovăieşte,
De raze pline, genele se-nchid,
Şi vă treziţi la umbra unui zid,
Când astrul dimineţii licăreşte.
 
O visători, cu suflet de copii,
Voi, paseri de lumină speriate,
Ce rătăciţi cu genele plecate,
Pe străzi întunecoase şi pustii!
 
***
Născut la Burdujeni sau la Botoşani, dintr-un tată agent PTT 
şi o mamă ce a dispărut prea curând, viitorul poet, prin 
firea sa nesupus reglementărilor stricte de convieţuire, a 
urmat şcoala primară şi liceul la Botoşani, apoi a plecat la 
Paris, unde a audiat cursuri de filosofie,atribuindu-şi apoi 
un doctorat în materie. Debutează cu Amor în Convorbiri 
critice, 1910, şi lucrează ca redactor la Epoca. Este mobilizat
 pe front în prima conflagraţie, ca să amâne confruntarea se 
inscrie la o şcoală de subofiţeri,dar nu se califică nici după
 repetarea cursului, revenind în armată ca simplu 
soldat. Se pierdea prin poieni şi printre flori, cu arma în 
mână... Din această perioadă îl descrie Tudor Vianu, care i-a 
rămas prieten: necompetitiv, pacifist, îşi umplea cartuşiera cu 
manuscrise...(Vianu, Jurnal, 1961). Este chiar perioada maximei 
productivităţi poetice, de ex. Balada crucii albe de mesteacăn 
este datată:Oituz, iulie 1917. După conflagraţie, continuă să 
publice poezii şi colaborează intens cu articole pe teme politice, 
dar şi eseuri, cronici literare şi dramatice(de ex. la Patima roşie
 de Mihail Sorbul). Indignat că unii puturesă să vadă în carnagiul 
războiului un prilej de "purgatoriu al neamurilor", de revigorare
 etc, ripostează:"Nimic mai fals!";iar după război lucrurile nu 
porniseră pe un făgaş optim, scrie deci poetul: "Se pare că un 
geniu răutăcios, prezidând la actele noastre publice, desparte 
în chip ostentativ logica faptelor de cea a ideilor şi aceasta 
îndeosebi în domeniul politic."
În 1926, lucrând la Universul literar, câştigă  cu "Afrodita" 
prestigiosul "cel mai  bun sonet al anului", cu susţinerea lui 
Perpessicius, care îl aprecia foarte mult.
Din această perioadă începe dezagregarea psihică-mentală a poetului,
care ajunge pe drumuri, vagabondând, cerşind.. În 1934 se declară
el însuşi: "fără domiciliu, bolnav, gol şi flămând." Eugen Jebeleanu,
dar şi alţi confraţi apelează la ajutorul statului, ceea ce rămâne 
o biată iluzie.Poet ce s-a risipit în boemă, spirit reflexiv, 
meditativ, de formulă parnasiană,îi apăruse în timpul vieţii 
volumul Pe gânduri, iar postum Revolta zeului. 
A închinat imnuri vieţii ("Şi geme ca vie, sub meştere mâini / 
Lăuta străbună!"... "Sărută văzduhul cu ochi dilataţi /De-o 
sfântă beţie!"),năzuinţelor omului spre o lume ideală, a binelui
şi frumosului ("Şi sângeră văzduhul sub purpura de flori...". 
A apărut în selecţii şi antologii ce-i reunesc pe 
"marii poeţi mici".O selecţie de Poezii a publicat Mihail Straje 
în 1965, cu detalii despre zbuciumata viaţă a poetului.. 
Cu textele lui A.E n-am luat contact decât ocazional. Îmi făcusem
o anumită părere
nu întru totul conformă cu adevărul, ascultând în anii studenţiei
romanţele Cruce albă şi Riţa, în inegalabila interpretare a 
Ioanei Radu. Impresionat de ardoarea versurilor, lesne de memorat,
 eram totuşi intrigat de abordarea poetului,romanţioasă.
Am deschis Istoria lui Călinescu, interesat să aflu cum îl văzuse
criticul pe poetul vagant, ce avea să moară la un an după apariţia
Istoriei. Practic ajunseseră simultan la linia de sosire. Şi, 
plăcută surpriză (căci uitasem cum stau de fapt lucrurile...): 
la indicele de nume văd că lui A. E. i se consacră un articol
pe două pagini! Caut... şi ce văd? În colţul din drapta-jos, 
sub numele poetului, o singură frază, în total 40 de cuvinte 
amintind de un "pretins doctor în filosofie" despre "un elogiu
la o ţigancă" şi despre "abundente versuri trubadurice", nici 
măcar trubadureşti... Urmează coperta cărţii nu ştiu cui, iar 
pe cealaltă pagină, o fotografie de grup cu mai mulţi scriitori:
Topârceanu,Hortensia Papadat-Bengescu etc. Şi trei versuri 
din Riţa. Doar atât despre poetul damnat Artur Enăşescu. Nu 
ne-am aşteptat propriu-zis la mila şi compasiunea divinului 
critic pentru destinul tragic al unui poet deoarecare notorietate 
în epocă, nici la aprecieri ditirambice pentru poemele sale
intrate de fapt în conştiinţa publică, ci ne-a mirat din nou 
lipsa de receptivitate la demersul poetic al unui talent adevărat,
pe cât de nefericit, practic prăbuşit în abisurile demenţei. 
Or, nu este poezia mereu ceva la limita cu nefirescul, cu 
anormalitatea? E chiar de mirare că neîntrecutul exeget al 
"poetului nepereche" nu a mai păstrat în sine o câtime de 
caritate... sau tocmai de aceea?
 



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1996

2 oct. 96. Sănătos? Sănătos e omul care a uitat pe moment de beteşugurile sale.
Telefonez lui PI la Muzeul Bacovia, nu-mi spune nimic despre cartea pe care i-am dat-o acum cinci zile. Îl întreb direct şi spune: lucruri frumoase, lirism pur… atît; şi adaugă: nu prea are timp, bate în draci la maşină. Asta e, mai scoţi o carte, mai pierzi un prieten. Apoi se înviorează şi îl tocăm pe Petru Dumitriu: un brigand, zice. De altfel aşa s-a şi autoprezentat în emisiunea pre-electorală cu Iliescu: S-au tras sfori multe, şi de prietenii mei, şi de admiratorii dv., ca să vin aici.
Un cunoscut…, îl bănuiai de secu , afli că şi era. Nu-l ierţi? Îl ierţi. Ţi-e milă de ipochimen, ai vrea să-i vindeci o rană, o traumă psihică. Să-l speli de vinovăţie… Poate pentru că ţi-ai făcut această socoteală: eu am scăpat, dar bietul de tine, mereu cu trădarea în sîn, greu trebuie să-ţi fi fost.
 9 nov. 96. Pe porţiuni, mă las tîrît de-ale vieţii valuri, iar pe altele, deşi mai relaxat, uitat de griji presante, uit eu însumi pur şi simplu că am un jurnal de ţinut.
Cinci femei pe scaunele din faţa mea, în metrou. Toate mai mult sau mai puţin urîte, însă acel fel de urîţenie ce pare a face o sforţare spre a accede la frumuseţe; el chiar materializează acel efort de emancipare din anost.
Ieri seară la noi Gelu şi fam. Iordan, cu multă voie bună pînă după orele 23. Mare atenţie dată pietrelor şi lemnelor mele. Cele două, încîntate una de cealaltă, nu-şi mai dădeau rînd. Îl duc pe Gelu la metrou, pe uşoară ploaie. Azi îl întreb pe Andrei: Cum ţi s-a părut fratele meu? El: Foarte crispat, stresat. Cînd nouă ni se păruse în mod special: destins. Însă copiii văd altfel. Gelu mă va ajuta peste vreun an pentru o nouă carte. Îi dau 12 exemplare din Poemul…
Luni merg cu alţi trei geologi la Slatina şi în judeţul Olt pentru campanie Emil C., cu care ocazie intenţionez să lansez şi cartea de poezii, poate să dau şi pe la Ioana Dinulescu, radio-Cv. Ieri a apărut în Rom liberă o vitrină cu cartea mea, de N. Prelipceanu: “echilibru, unitate interioară.”
Am întrerupt scrisul la Veneticii, păcat! Lidia mi-a citit azi textul ei pentru MC.
...Se aşeză strîmb în scaunul din metrou, cu mîinile în poală, cu picioarele strînse sub el. Vis-a-vis, o oligofrenă, în exact aceeaşi poziţie. Cu scufă de lînă maron-roşcat de sub care ieşeau viţe subţiri de păr scurt; ochelari cu nenumărate dioptrii, ochii închişi, în moţăială, deschizîndu-i arar, ca mici gămălii castanii; în poală o sacoşă de pînză, boţită. Biata handicapată se trezise acum din moţăială şi-l privea neîntrerupt, cu pierdere de sine.
Va urma


Fotografii...Fuga umbrelor, II...