marți, 21 ianuarie 2014


Scriitorul zilei Petru Creţia, n. 21 ianuarie 1927 - d. 15 aprilie 1997

A urmat Limbile clasice de la Filologia bucureşteană, luându-şi licenţa în 1951, după care este asistent apoi lector de greacă până în 1971, când trece la Institutul de Filozofie, până în 1975. Trece la MLR şi îl continuă pe perpessicius, editând împreună cu D. Vatamaniuc volumele VII-XVI din ediţia naţională Mihai Eminescu. Din 1989 preia direcţia revistei Manuscriptum. A fost poet, editor, traducător. Principalele volume: Norii, 1975, Epos şi Logos, 1981; Poezii, 1983, Pasărea Phoenix, 1986; Catedrale de lumini. Homer, Dante, Shakespeare, 1997, iar postum Testamentul unui eminescolog, 2000. Devotat lui Eminescu şi apreciind la maxim contribuţia lui Perpessicius la editarea integralei Eminescu, a avut o privire critică asupra abordărilor acestuia, în principal  cu privire la discriminarea antum/postum, propunând editarea în ordinea cronologică a ultimei intervenţii eminesciene pe textele sale, precum şi cu privire la delimitarea neavenită a unei secţiuni de poezii originale de inspiraţie folclorică. 
A fost un reputat şi foarte selectiv traducător, din greacă: Cărţi din Vechiul Testament, Dialogurile lui Platon; din latină: Dante; din italiană. Bontempelli, Cecchi, Longos; din franceză: Margheritte Yourcenar, Alexis, Dumezil, Cioran; din engleză: Virginia Woolf, eseurile lui T.S. Eliot, Yates, Swift...
Citeşte mai mult:  http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis00-crl-emin-cretia.htm

Pe eminescolog l-am zărit doar în trecere: la MLR, la sediul USR, la conferinţele pe ţară ale scriitorilor, mereu sobru, retractil, interiorizat. Am asistat la câteva conferinţe ale sale, la Muzeul Ţărnului român, fără să reuşesc a obţine rîvnitul autograf pe Norii sau pe vreo traducere din ciclul Platon.
I-am pus o placă memorială la adresa din calea Moşilor , spre intersecţia cu Mihai Bravu, unde a locuit preţ de 10 ani împreună cu Gabriela Creţia, colegă de catedră la universitate, prima dintre cele trei soţii , ce au menţinut între dânsele relaţii amiabile, toate trei participante la comemorarea lui Petru Creţia în 2007, când eminescologul ar fi împlinit 90 de ani.

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale: 
21 apr. 07. La 12:30 trec pe la România literară, nu e nimeni. Scurtă convorbire cu Florin Costinescu, se plânge de ingratitudinea foştilor tovarăşi de drum. Mă opresc la MLR pentru rotonda Petru Creţia 90, vorbeşte M.H.Simionescu, foarte dezlânat, ca de obicei: el scrie acum ceea ce stabilise cu Petru Creţia pe vremuri, scrie ca sub dictarea lui P.C.; apoi un Radu Bercea, învăţăcel şi încheie Sorin Vieru, citind un scurt spici, după care ni se proiectează un CD cu sărbătorirea din 1997, an în care a şi murit eminescologul. Acolo vorbiseră Pleşu, Liiceanu, Petre Roman şi Creţia însuşi, poate şi alţii dar nu vedem CD-ul până la capăt. Îl abordez pe R.Bercea şi-mi indică pe soţia lui P.C., mă prezint şi-mi spune că cu dânsa a locuit puţin, în Grigore Alexandrescu, dar pot să vorbesc cu cealaltă soţie, dna prof univ. Gabriela Creţia, aflată şi ea în sală. Aceea îmi spune mai multe, îmi indică adresa din Calea Călăraşi 175, unde au stat 20 de ani, după care P. C. a trecut la a doua soţie – suntem trei, zice, cu umor, şi foarte bune prietene. Şi chiar le văd sărutându-se, schimbând cărţi de vizită. Este şi o expo-foto, organizată prin contribuţia celor trei neveste care spun că a fost un om foarte bun. Intru şi la Al. Condeescu, singur şi bolnav, îmi cere să-i aduc o listă cu scriitori dispăruţi, să vedem dacă au adresele lor...



Poezia zilei: Şerban Codrin

***
Mi-am cumpărat din drepturi de-autor
Douăsprezece zodii incomplete
Şi-o mătură de-ascuns pe îndelete
Istoria cu scârbă sub covor;
Şi nişte roabe-umplute cu pietriş,
Cât a rămas din toată disperarea
Şi strigătele după demolarea
Lui Dumnezeu, pe faţă ori furiş;
Şi-o cană cu-apă de la robinet,
Să o răstorn la rădăcina vieţii
În patosul de-a preschimba profeţii
Pentru nimic la casa de-amanet;
Şi încă-un pumn mi-am cumpărat, de sare
Pe rănile de ieri şi viitoare.

(poezie olografă, pe pagina de gardă a Baladierului, semnată, nedatată; o dedicaţie pe pagina 3...)


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1996

16 nov. 96. De zece zile nu ne merge telefonul, aşa că nu pot ţine legăturile. Simt că ideea cărţii despre MC se poate pierde. Iar Vitruviu pare să fi cheltuit toţi banii cu multele volume ale lui G. Astaloş  - şi atunci Jurnalul meu cum să mai apară?
Iliescu pare să-şi fi ieşit din minţi, de teamă că va pierde; spune prostii nete, chiar aberaţii, recurge la diversiuni nedemne. Ne crede electoratul de pe vremea lui Brejnev? Şi totuşi, alde Velică îl cred! Ieri am avut o ceartă îndrăcită cu Săndica. Tot ieri, Mohora se desparte definitiv de Adr. Păunescu şi îşi dă voturile lui Emil, dîndu-i un ultim brînci celui de la Bîrca - să sperăm în afara istoriei.
Nimic de la Opriţescu, de trei săptămîni.
 22 nov. 96. Încă nu am urnit din loc strîngerea materialelor despre MC. Rodica ezită, cică dna Vilma i-a spus: de ce să publicăm ce scriu alţii despre MC şi nu ce-a scris chiar el? Greşală! Ce-a scris el oricum se va publica, dar dacă nu-i pui pe amici să scrie acum despre Mircea, mîine… Rodica: I-ar publica volumele lui MC şi mie mi-ar da 400.000, adevărată jecmăneală! Şi reiese că lor nu le-a dat nimic din ce produce editura, care scoate cărţi dar nu vinde mai nimic.  Zic: cei care pe vremuri ne citeau pe noi nu au acum bani, sunt cei mai săraci oameni din România. Insist să trimită scrisorile către amicii lui MC, să nu pierdem ocazia de a aduna materialul: facem un dosar cât mai solid, îi zic Rodicăi, şi apoi nu se ştie cînd şi unde îi vom face loc, nu neapărat la Vitruviu.
Cînd vezi atîţia confraţi din generaţia ta dispărînd, cum să priveşti altfel decît cu uimire la venerabilii de 85-90 de ani? Te gîndeşti prin ce minune sau graţie au scăpat. Te gîndeşti şi ce-o fi în sufletul lor. Căci amicii tăi de generaţie au pierit pe nepregătite, brusc, or aceşti octogenari nu au în faţa ochilor, de ani şi ani, decît sfîrşitul şi nimic altceva…
După o perioadă foarte dură, cînd te gîndeşti şocat că omul acela drag a murit, vine, mai amînat, dar vine o vreme cînd începi să simţi că acea moarte nu va fi fost ceva definitiv, ci tranzitoriu, ceva cam ca o slăbiciune trecătoare - omul nu s-a simţit bine, s-a retras, dar se va întoarce el, cu toate ale lui…
Vorbesc cu Călina Marcu, îmi cere Jurnalul. Zice. Unii dintre cei de pe listă nu au cartea, alţii au dat-o altundeva, alţii mai lucreazî la manuscris… Mă întreabă: La capătul puterilor sau Cartea lui Iov? Răspund: Ştiu că era foarte încîntat de primul titlu, dar e drept că în ultima vreme, vorbind cu Mircea despre manuscris, îi zicea Cartea lui Iov, poate pentru că era mai simplu.
Dau telefoane pe la băncile unde depusesem cereri de sponsorizare, constat că Oancea m-a pus iar pe o pistă falsă: băncile, prin lege, nu acordă sponsorizări editurilor, considerate profitabile, ci doar Fundaţiilor şi persoanelor particulare, nonprofit, Legea 32-94. Aşteptam ca prostul! Ce hahaleră, acest N.O.!
Bolnav în pat, nu pot merge la înmormîntarea lui Vasile Petre Fati.
(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma


ion lazu - Fotografii...