duminică, 26 ianuarie 2014

Scriitorul zilei: 
26 ianuarie: Pan M. Vizirescu, n.16 aug. 1903 - d. 26 ianuarie 2000
   
 Ultimul gândirist, cum a fost numit nonagenarul spre sfârşitul vieţii sale, P.M. V. s-a născut într-o familie de ţărani din Brăneţ, undeva între Slatina-Caracal şi Craiova, oraş unde şi-a terminat liceul început la Slatina. Ţărani, dar nu chiar obişnuiţi, fratele tatălui fiind unul dintre reputaţii ingineri de drumuri şi poduri din interbelic. Ridicat prin sine însuşi, nu se prea ştie cum. Copilandrul i-a păşit pe urme, în mare parte fiind un autodidact şi trecând clasele în particular. (Un frate mai mic, Smarand, strălucit literat, pierise între timp; un alt frate, avocat, a fost trimis la Canal...). A terminat Literele de la Bucureşti, 1929, iar în 1938 şi-a luat doctoratul Magna cum Laude, cu subiectul Poezia specificului naţional.
A fost profesor la liceul militar din Cenăuţi, apoi în Bucureşti, succedându-i lui G. Călinescu la catedra liceului carol I. Debutase în 1922 în Universul literar al lui Iorga, a colaborat la Bilete de papagal, apoi a fost unul dintre protagoniştii Gândirii lui Nichifor Crainic, alături de Blaga, Voiculescu, Cezar Petrescu, Radu Gyr.
În 1943 a îngrijit antologia Poezia noastră religioasă; între 1940 şi 1944 a fost directorul revistei Muncitorul român şi director de cabinet la Ministerul Propagandei sub Nichifor Crainic şi apoi Al. Marcu. În 1945 este încadrat în lotul "ziariştilor" şi condamnat în contumacie la închisoare pe viaţă. Se ascunsese la rudele sale din Slatina şi a trăit în podul casei acestora timp de 23 de ani: în 1967 a fost denunţat de un vecin. L-au arestat, dar s-a constatat că se încadrase în prevederile legii din 1964 şi a fost eliberat. Abia în 1982 a reuşit să publice un volum de Poeme, susţinut fiind de Şerban Cioculescu, dar şi de Zaharia Stancu. Sunet peste culmi, 1985; Călătorie de toamnă, 1988. După 1989 a publicat câteva antologii de versuri, i s-a prezentat o piesă la radio, dar abia după dispariţia sa, o asociaţie culturală din Slatina a început editarea integralei scrierilor acestui urgisit al soartei, care în deceniile de recluziune nu a încetat să scrie: poezie, romane, piese de teatru, eseuri, memorialistică. Mereu animat de credinţă şi de credinţă în steaua neamului său.

Citeşte mai mult:
 http://www.rostonline.org/rost/mai2006/pan-bio.shtml

Despre modul cum Securitatea a  încercat să-l racoleze ca informator:
http://www.rostonline.org/rost/mai2006/pan-credinta.shtml

I-am pus o placa memoriala in str. Pitar Mos nr. 8.
Din Ion Lazu: Intruşii.Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

5 mai. 07. (...). Pe Pitar Moş 8, pentru Pan M. Vizirescu, pe care l-am vizitat prin 96-97 cu Pan Izverna, când ne-a povestit viaţa lui de ostracizat, ascuns 23 de ani în podul casei unei rude din Slatina. În dreptul ferestrei octogenarului, candelabrul miraculos al unui cireş înflorit... Am făcut atunci o înregistrare (despre corifeii interbelici: Iorga, Crainic, Arghezi, Blaga), pe care Izverna spune că a publicat-o. În această casă, aparţinând lui G. Ştephănescu, fondatorul Operei române, se aduna elita literară de la sfârşitul veacului trecut, însuşi Eminescu a venit de câteva ori şi a citit din versurile sale. N-am înţeles dacă P.M.V. locuise aici şi înainte de 44, pe când era în Ministerul propagandei – şi-a dat demisia la 23 august, în semn de protest faţă de gestul Regelui Mihai, considerat trădător de ţară. Îmi amintesc că ne-a vorbit foarte elogios despre fratele său Smarand, mort foarte tânăr, o mare speranţă a culturii noastre. P.M.V. pleda ca acest imobil să fie trecut în patrimoniul culturii şi să devină un sediu de acest gen. Pe faţadă, acoperită de mari crengi, nu uşor de reperat chiar de studenţii care mişună în clădirile de peste drum, este plasată o placă memorială pentru George Ştephanescu, „compozitor, dirijor, prof., fondatorul Operei române.” Mi se spune că moştenitorul imobilului este un Maximilian Toma, acum în străinătate, iar administratorul a fost prins furând şi e dat în judecată.
(...)
13 noiembrie 2007: (punem placa pentru poetul A.E. Baconski...) De acolo mergem în Pitar Moş nr. 8, unde punem placa memorială pentru Pan M. Vizirescu. Dar nu cu Pan Izverna eram când ne întreţineam cu Ahoe? Nu tot el mi-a dat adresa lui Andrei Pandrea, prietenul lui şi fost coleg de studenţie-la medicină, când am mers la Paris? Nu cu Pan Izverna eram când l-am cunoscut pe Vizorescu, la M.Ţ.R.? Şi împreună l-am vizitat la etajul I, în spate, luându-i şi un interviu pe care apoi P.I. l-a publicat în revistă? Am păstrat legătura cu distinsul domn, am primit autografe pe cărtile Domniei sale, am luat parte, impreuna cu Pan Izverna, la sedinta de recurs privind procesul Ziaristilor... M-a indemnat sa colaborez la Gandirea reaparuta la Sibiu... Si,, mai emoţionant decât orice, a ţinut să vorbească la lansarea volumului meu de versuri Poemul de dimineaţă, în toamna lui 1996. Împreună cu Cezar Baltag, căruia i-am pus de curând o placă memorială, la două blocuri mai încolo de cel în care locuiesc... În volumul lansat, o poezie dedicată lui Pan M. Vizirescu, aşa cu se şi cuvenea...
Iată cum punerea plăcilor memoriale pentru aceşti scriitori dreagi mie mi-l aduce o dată în plus alături pe bunul meu prieten din câteva decenii de trecută viaţă literară...Acum îmi spune că Al. Paleologu s-a purtat rău cu manuscrisele lui Petre Ţuţea, alt destin zdrobit de comunişti, omul pe care mi l-a prezentat cândva la o masă din grădina Uniunii, iar eu nu am reacţionat în niciun fel, pentru bunul/ruşinosul motiv că nu auzisem absolut nimic despre acest faimos pe vremuri coleg de generaţie cu Cioran, Eliade şi compania.
Îmi mai spune acest poet şi totodată medic fără bani al scriitorimii (în felul lui V.V.), un lucru pe care îl ignoram: că nu s-a putut urca în maşină ca să meargă la Slatina, la înmormântarea lui P.M.V. din cauză că s-a băgat dna George Georgescu, fără comentarii; când Pan Izverna ar fi dorit să vorbească la înmormântarea venerabilului de 94 de ani, condamnat de comunişti la moarte, în contumacie şi trăind ascuns mai bine de 23 de ani...
Apare un tânăr foarte suplu, poate soţul doamnei cu copil mic, de data trecută. Apare şi micuţul Claudiu, 3 ani. Cam răcit, după cum ne spune, azi nu merge la grădiniţă... Punem placa; însă Pan Izverna nu ne-a mai aşteptat, plecând în grabă la Uniune, să depună facturile pentru indemnizaţia de înmormântare a Irinei, fiica sa. Doamne, de ce i-ai sortit omului această cea mai crâncenă durere de pe lume: moartea  unicului său copil?
 ***
Iată şi însemnarea din jurnalul acelor ani (Ion Lazu: Lamentaţiile Uitucului, în manuscris):
 2 aprilie 1993. La Pan Vizirescu. Cireşul uriaş înflorit din faţa ferestrei de la etajul I. O casă boierească, din celălalt secol, unde se făceau serate muzicale, unde se zice că ar fi venit însuşi Eminescu, apoi şi Enescu, îmi pare. O casă pe care Pan Vizirescu propune să fie trecută în patrimoniul Uniunilor de creaţie, să fie un fel de casă a artiştilor vîrstnici. Acest bătrînel fascinant, dens în idei, patetic.
23 de ani ascuns de sora lui, într-o casă peste drum de liceul Radu Greceanu. Ar trebui să o identific, să propun cîndva o placă memorială. P.V. a cioplit iconiţe, cruciuliţe, ca unelte folosindu-se de ce-a avut la îndemână: limbi rupte de briceag, spiţe de bicicletă; obiectele artizanale, în modestia şi sinceritatea lor, sunt acum înfăşurate în hîrtie galbuie de sac ciment, strînsă sul cu sîrmă. Zice acest om duduind de idei: niciodată nu-mi ajungea timpul, cîte aveam de făcut. Se ascundea în podul unei case unde trăia sora lui cu familia. Numai noaptea cobora uneori din pod şi făcea câţiva paşi prin grădină... A scris în tot acest timp. Un nepot, în dorinţa de a-l ajuta, i-a îngropat manuscrisele sub podeaua grajdului. Le-a prins umezeala, multe pagini sunt de nereconstituit. Ce păcat!
Am avut norocul să întîlnesc acest bătrîn minunat, care la 91 de ani este mai viu ca noi toţi la un loc. Cireşul acesta e un spectacol, zic. El: Face fructe mari, dar nu le ţine. Zice: N-am scris nici un cuvînt fără să mă întreb unde e Dumnezeu, unde e poporul român. Iorga şi Crainic, cei doi care au deşteptat conştiinţa naţională. Află că am publicat zece cărţi: Exclamă, către poetul Pan Izverna: Zece cărţi!? Ne-a întrecut.

Alţi scriitori: 

Poezia zilei

O pagină de jurnal,1996
24 oct 96. De dimineaţă, la slujbă, luat de trebi, uit să dau telefon lui G.A. Apoi pe la 11,30 merg la N. Prelipceanu şi îi prezint iniţiativa pro-Mircea. E de acord, o vrea mai scurtă, dar, asaltat, cere să ne vedem mîine. La birou, atitudini foarte favorabile din partea multor colegi, legat de carte, de lansare, de ce-am spus la Radio post-meridian. Lui Filip îi pare foarte rău că nu a lucrat cu mine acum vreo zece ani, bine i-ar fi prins; sau şi în anul ăsta să mai fi continuat cîteva luni. Jan f. mişcat de dedicaţie, Mihai asemenea, convins că nu am scris vorbe fără acoperire.  Mă caută Viforeanu de la geochimie, pentru autograf.  Merg la Iancu O. şi la Scarlat plus Arion, plăcut impresionaţi de lansarea în stil mare. La telefon Angela spune că m-a citit azi noapte, că i-a plăcut Părinţii. Îi zic: Neagu nu a putut citi decăt două strofe şi a izbucnit în plîns. O să vorbim pe larg.
Acasă, L. despre multele drumuri la rude şi la tîrguieli. A. vine ci trei note de zece, însă piciorul lui e încă umflat. Decidem că romanul îl publicăm la anul, acum să mă ocup de reparaţii în apartamentul mătuşii.
Vineri, o secvenţă penibilă cu P.I. care se umflă la mine precum că m-a sunat, dar a vorbit cu fiul. Şi eu am vorbit cu doamna, am rugat-o să-ţi spună să mă suni. Nu a avut timp, e ocupat. Îngaim precum că lansarea a ieşit bine, iar Cezar B. m-a numit fratele său geamăn, apoi închei discuţia. Oare de ce a sărit ca ars? Nu-i va fi plăcut dedicaţia, sau poezia dedicată? Nu i-a căzut bine cronica favorabilă la Lidia? Sau apariţia cărţii mele, în timp ce el nu a reuşit să scoată niciuna?
Ne-am dat întîlnire, i-am dat cartea, ne-am plimbat de la statuia Aviatorilor pînă la Patria, am încercat să-l găsim pe Pan Vizirescu, apoi l-am condus înapoi spre Victoria. Deodată îmi spune că se grăbeşte şi iute trece strada. De atunci îl simt ca un in-amic. De ce? Mister deplin.Şi chiar am de gînd să-l las într-ale lui.
1 nov. 96. Ieri la 13,00 la Muzeul L.R. lansare carte de amintiri Irina, de Magdalena Crişan-Pereverza, sora eseistului C. Crişan. Context mai mult decît stresant, pentru că C.C. murise în dimineaţa precedentă, la Tg. Mureş unde făcuse operaţie pe cord deschis. N- Ţone, Ioana Postelnicu, Gh. Bulgăr şi eu, un spici cam piţigăiat de emoţie. Magdalena Crişan îmi spune că Lidia e cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o, din faţă şi din profil, fără vreun cusur.
Azi la 12 mă duc cu o crizantemă galbenă la aceeaşi sală rotonda, pentru a-i aduce un ultim omagiu lui C.Crişan. Vorbise Adi Cusin, citea o doamnă blondă, plîngînd, apoi fratele mai mare Horia şi sora Felicia Marinca, printre hohote de plîns.
Tot ieri fusese marşul şi mitingul CDR, vreme aurie, feţe luminate de Idee. În Piaţa Revoluţiei, pe cînd se cînta “E greu titlul de erou!”, am o criză de plîns, însă pe întuneric. Şi de altfel mai plîngeau alţii prin preajmă.
Pe măsură ce înaintează în vîrstă, omul simte mai apăsat spectrul inutilităţii. De ce mai scrii, totuşi? Cui îi pasă?! Nu vezi că lumea e invadată de hârtii scrise pe care nimeni nu se osteneşte să le răsfoiască măcar? Scrii ca să nu te apuci de altceva şi acel altceva să se dovedească a fi rău, dăunător, duşmănos – la care acum ţi-e şi frică să te gîndeşti.
Aflu că Lidia a dat un mic recital la pensionarea dnei Cioflină. Chiar dacă respectiva nu-l merita defel, la o adică.
.
Va urma

Fotografii cu venetici...


Grigore şi Vera Lazu, cu fiul Ion, fiica Anişoara şi nepoţii: Gelucu, Veronica şi Andreiu-Mic. 1986