miercuri, 23 octombrie 2013



Peste 70% din teritoriul ţării a fost concesionat pentru explorare şi exploatare firmelor străine
http://stareanatiunii.com/peste-70-din-teritoriul-romaniei-a-fost-concesionat-firmelor-straine.html



Scriitorul zilei:Mihai Codreanu. m. 1957  http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Codreanu
Alţi scriitori din Calendar:
Aurel P. Bănuţ, n. 1883  http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=2678444635787075432#editor/target=post;postID=2855850856011493596;onPublishedMenu=posts;onClosedMenu=posts;postNum=2;src=link

Octav Sargeţiu, n. 1908  http://www.crispedia.ro/Octav_Sargetiu 


Poezia zilei: Ioan Viştea

                                   O sută de ani mai târziu                               

                                                                       lui DAD, la o aniversa

                                 Strada suia pe scripeţi la cer împreună cu plopii.

                                 Îi ştiam fără soţ, eram sigur de asta. Totuşi,

                                 în aşteptarea ta care întârziai cam de-un secol la întâlnire,

                                 m-am apucat să-i înnumăr. O dată, de două, de nouă ori. Hopa,

                                 plopii nu-mi ieşeau la socoteală şi pace!

                                 De fiecare dată se încăpăţânau să rămână cu soţ.

                                 Nu se poate!,îmi ziceam. Să se fi strecurat o erată în peisaj, în biografie?

                                 Fluieram a pagubă pentru că din oricare capăt al străzii înnumăram,

                                 lumânările plopilor scuturau din coroane numai cifre rotunde, cu soţ.

                                 Şi doar era strada ta, nu-ncăpea îndoială, dar schimbată cu totul.

                                 Numai pietrele caldarâmului rămăseseră aceleaşi,

                                 şi plopii, plopii care mă trădau fără remuşcări, fără jenă

                                 de parcă aţi fi fost fraţi de cruce…
                                 Era un cartier vesel. Muncitoresc şi drăguţ. Cu pomi văruiţi proaspăt.
                                 Cu muşcate în cutii de conserve, câini răi în spărturile gardurilor.
                                 Cu pisici costelive în streşini, cu  macaturi aerisite pe sârmă.
                                 Prin respiraţia toamnei auzeam voci, auzeam muzici.
                                 Muzici, marşuri înălţătoare, fanfare, asurzitoare alămuri.
                                 Un copil recita cu fereastra deschisă o poezie tâmpită: :                                                     “Dă-mi tăticule şi mie mie
                                                      O lopată şi-o mistrie
                                                                            Cu mâînuţele-astea două
                                                                            Să clădesc o ţară nouă!”

                               Altul striga cât îl ţinea gura de tare: “Înainte! Înainte!

                                 Pâna la victoria finală! Tot înainte!”, dar unde înainte, am vrut să întreb,

                                         căci toate drumurile ricoşau de curbura Carpaţilor,

                               dar care victorie căci tocmai biruisem la Plevna...                                          

                                 Priveam în lungul străzii – nici urmă de tine.

                                 Nu, nu-mi veneai, nu-mi veneai, nu apăreai de niciunde, dragostea mea.

                                 Ai fi putut să auzi vocea zdrahoanei de după gard:

                                 “Măi, vedeţi că e unul dubios în drum. Săracul,

                                  pesemne c-a rătăcit busola, minţile, veacul

                                 pe strada noastră roş-galben-albastră!”        

                                 Ai fi văzut clipa când mi-a trântit poarta în nas

                                 şi-am tresărit speriat,  m-am ridicat în capul oaselor lac de sudoare,
                  treaz, năuc şi confuz, o sută de ani mai târziu 


 
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994
2 nov. 94. E limpede: jumătate din ţiganii de la noi fie că nu muncesc, fie că sunt deja după gratii. Sau au fost, au ieşit şi au să intre iar...
Laureat al premiului Nobel, japonezul Oe, scrie despre fiul său handicapat dar care, minune, ajunge în final compozitor…
Poţi să vii de la slujbă, unde nu ai făcut mare lucru, să mănînci, să dormi o oră şi jumătate, să te scoli aşa de năuc încît după vreo două ore la tv şi de fîţîială prin casă, să mergi din nou la culcare. În acest mod e foarte lesne să pierzi contactul cu tine însuţi, să trăieşti larvar, doar pentru supravieţuire – cît? încă 5, 10, 15 ani – nici nu mai are importanţă de fapt… pentru că nu mai e vorba decît de o scălîmbăiere a vieţii, de o mimare a ei…
Iau înapoi articolul Maniu de la Rom. Lit., lui Dimi i se pare cam lung, l-ar vrea mai publicistic (?). Viola Vancea de la 22 îl găseşte cam epic şi evocator (?), i-l dau Gabrielei A. şi face vagi promisiuni. Culmea! Trecînd pe la galeria Orizont, cele 5 machete au dispărut. Parcă mi se ia o piatră de pe inimă. Ce-mi trebuie bătăi de cap?
Aranjez la telefon cu M.C. ca diseară să trec pe la el pentru cîteva minute, căci C. Buzea mi-a cerut o prezentare de la el a poeziei Lidiei. Să vedem ce-o ieşi.
5 nov. 94. Sîmbătă, senin, soare, foarte rece dimineaţa. Ce mai reiese, citind postfaţa la Mario şi vrăjitorul: că Th. Mann a avut nereuşite şcolare. Şi el, ca destui alţi literaţi de mare succes, după aceea. Că şi-a dedicat prima parte a zilei edificării operei, iar după amiezele familiei şi relaţiilor sociale. Un program ultra-draconic, ce a putut să pară monstruos scriitorilor de după război, chestionaţi în această privinţă.
Aseară, la M.C. vorbim despre Rege, opoziţie, PAC, 22, C.N. Munteanu, despre prietenul de la Paris, pe care îl suspectează foarte tare. Deduc faptul simplu că a face carieră acum, la noi, înseamnă a-ţi pierde consideraţia prietenilor.
Îi prezint vreo 30 de poezii de-ale Lidiei, le citeşte aproape pe toate de faţă cu mine, remarcînd cel puţin jumătate din ele, notîndu-şi ceva şi exclamînd: Da, dle, e poetă! Spune că i-a venit deja o idee de prezentare, mi-o va da luni, sau direct Constanţei B. Mă invită pe 11 nov., la lansarea unui volum de Poeme. A dat la tipar volumul III din Convorbiri cu Mihai I al României. Subintitulate „Din al doilea exil”, adică de după decembrie.
Nu mă mai reped cu acuzaţiile… pentru bunul motiv că nu pot reduce totul la “a fost sau nu omul securităţii”. A trebuit să trăim cît de cît omeneşte, printre cunoscuţi, rude, amici întîmplători, prieteni pentru o vreme sau pentru o viaţă. Ce a făcut fiecare dintre cei care au ajutat regimul, asta e treaba lui, vina sau nevina lui, remuşcarea mută a fiecăruia. Cîtă conştiinţă, atîta suferinţă. Căci au suferit cîineşte oameni care nu au trădat, iar alţii pentru că n-au putut să nu trădeze – în vreme alţii au trădat cu amîndouă mîinile, iar suferinţa morală a trecut pe lîngă ei ca apa pe gîscă. Nu asta e problema. Problema e că am fost prea amestecaţi, atîţia ani, prin birouri, prin clanuri - în imposibilitate de a ne ţine la distanţă „de cel rău”, rămânând noi înşine imaculaţi.) Pe unii i-am bănuit/suspectat dar ce era să le faci?) Iată că nici acum nu avem cum renunţa la tot ce a fost otrăvit, pentru că ar fi să renunţăm la viaţa noastră, în totalitate. Suspiciunea mai mult mă mîhneşte decît mă îndîrjeşte. Îmi vine să-mi cer scuze celor care m-au turnat şi să mă retrag - dar unde să te retragi din neamul tău?! Nu găsesc drumul drept spre mântuire… 
I-am arătat poeziile Lidiei lui Pan I., apoi le-am dus lui Alex. Şt., însă fără să-l rog explicit: dle, scrie cîteva cuvinte de prezentare. Şi aşa se face că am pierdut aproape un an, fiindcă nici unul nu s-a oferit în mod spontan. Să-l vedem pe Mircea însuşi...
Îi aud de dincolo pe cei doi, la televizor, răzînd în ropote, se îndeamnă unul pe altul, se iau la întrecere, se aprobă între ei. Rîd din toată inima – şi rîd în plus: de dragul veseliei, în general.
(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)
Va urma


Cărţile din bibliotecă : Ioan Viştea























Fotografii din Toamna ce ni s-a dat...