Scriitorul zilei: Simion Mehedinţi   http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-simion-mehedinti.html
Alţi scriitori din Calendar:
 Moldav, n. 1907
Th. Mănescu, n. 1916
Valeriu Filimon   http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-valeriu-filimon.html
Gib I. Mihăescu   http://ilazu.blogspot.ro/2012/04/scriitorul-zilei-gib-i-mihaescu.html


Poezia zilei: Radu Cârneci
Umbra femeii - Sonet de început

De dor adânc şi taine te-am ivit
din fruntea-naltă-nmugurindu-mi pură -
tu, a iubirii proaspătă măsură
Athenă, astăzi coborând din mit.

Lipsită eşti de lance şi armură
dar mâna ta cădelniţând dorit
un soare pune peste asfinţit
o lună dulce peste aspra gură.

De timp sublim pătrunzi în umbra mea
cu pas de zee răscolind frunzişul
păstrez aici în sânge-adânca stea

privirea ta, să-i simtă, vreau, tăişul
şi aprinzându-te, să arzi înaltă
iar eu, luceafăr ţie-n partea dreaptă.


Sonetul 132

De nu-i iubire focul meu, ce este?
Iar dacă da, ce-s flăcările-i oare?
De-i rău-n ele, cum de-i alinare?
De ce, de-i bună, mi-e durere peste?

De-i bucurie.n chin, de ce proteste?
Dacă n-o vreau, de ce suspin cu-ardoare?
Tu moarte vie, lung ispititoare,
Cum de înfrângi puterile-mi celeste?

Ci nici la voia-ţi n-aş putea rămâne.
Bătut de vând spre-adâncul ce mă-nbie
Plutesc pe-l luntre şi supus durerii

Păcatele îmi port ca pe-o stihie
nemaiştiind de mi-au rămas stăpâne:
Sunt rug în iarnă, sloi în miezul verii.

(traducere din Francesco Petrarca, Rime)


Ca un mugure straniu

Prima ivire atunci, în copilărie:
trupul fetei gingaş, chipul palid şi dulce
sufletul meu se-arăta ca un mugure straniu
şi învăpăiat!

Ca o plutire abia, grav înclinată spre stingere
încă mai pâlpâie, încă pură şi tainică vreme:
unde eşti frumuseţe inima mea mângâind
întru durere?

Cărui adânc străjuieşti, stea fără nume şi zare
cine ochi-ţi adună, sufletul cine ţi-l bea?
Oh, şi e timpul să plec, imnul să cadă-n genunchi
rugă târzie...


Ion Lazu: Trei sonete dedicate maestrului Radu Cârneci 

Manuscris

Când poezii ce-ai scris cândva de mână

Îţi reapar, din vechi maculatoare,

Găseşti deodată slove uimitoare

Ca perle mari scăpate în ţărână.

Le salţi pe palme, sufletul se-ncântă

De-adânci răsfrângeri care-n licăr proaspăt

Îţi luminează casa ca un oaspăt

Ce din Juneţe-l aşteptai. Şi-i sfântă

Această clipă. Retrăieşti ca-n vrajă

Simţiri ce sus au fost pe bolta zilei

Dar scuturate-n pulberea argilei

S-au conservat sub a uitării coajă.

Ce veche-i slova! Dar ce proaspăt cântul

Cu care te încânţi, pe mâini săltându-l...

26 august 2011  

Carrara  

Ay! Coala de hârtie-i mult profană,

Pe dânsa scrii şi ştergi a zecea oară

Cuvinte proslăvind ori de ocară,

Dar consonând cu firea-ne mundană...

Nu-i un altar şi nu e vreo icoană,

Ci loc de trecere. Şi-o largă scară

Pe care-ntr-una urcă şi coboară

O lume de cuvinte, calpă, vană...

Ay, coala de hârtie nu-i ca rara

Marmoră albă, cu credinţă fermă,

Unde se scrie gloria eternă,

Cum e faimoasa piatră de Carrara.

Ci când în marmoră-ai săpat cuvântul

Nu-l mai astupă colbul, Timpul, Vântul...

PS: Te-au învăţat aheii din Elada

Să  scrii în piatră, nu să scurmi zăpada...

28 august 2011.

Cântecul mierlei         

Mai sunt şi rime care să ne-anime?

Mai sunt sonete dăinuind discrete,

Cum flori mai cresc pe stânci anahorete

Şi-s calde zâmbete-ntre triste grime?

Nici când străbaţi pădurea în desime

Sau prin fâneţi te-abaţi, pe îndelete,

Nu te-aştepta să vezi doar margarete,

Căci sunt şi mărăcini, cum şi jivine.

Sunt viermi prin iarbă, dar să nu te mire

Dacă-ţi voi spune: Mierla îi culege...

Şi poate-abia aşa vei înţelege

De ce-i e dulce cântu-n cimitire...

Un tâlc e-n asta, însă tace mâlc,

Cum flinta atârnată la oblânc.

28 august 2011.

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994 

(2 sept.1994, continuare) Dintre cei patru evanghelişti, doi sunt cotaţi ca firi poetice: Luca şi Ioan. Matei şi-a scris lucrarea după 10 ani de la moartea lui I. Cr., ceilalţi doi de-abia după 30 de ani, prin 62-64, iar Ioan la bătrîneţe, ca memorii – despre o perioadă cînd era foarte tînăr şi cu simţurile proaspete.

Foarte aprinsă discuţia dintre Iosif Sava şi M. Iorgulescu de ieri 4 septembrie, ultimul pledînd pentru recupararea istoriei numai prin adevăr, pentru a nu se crea noi fisuri ce vor fi răstălmăcite – asta în privinţa lui Istrati. Acesta a fost bolşevizant, iar apoi a lovit în stalinism; dar plecase în URSS hotărît să se instaleze acolo, să moară acolo, oasele să-i fie aduse în România cînd în această ţară va fi tot bolşevism! M.I.: Abia ştiind acest adevăr, gestul lui contestatar capătă greutate! I.S.: Oamenii noştri mari au repudiat comunismul, nu au primit milioane de la Stalin; Sava insistă:că tinerii fug din ţară, să li se spună că Eminescu şi marii români nu au fugit. Ba, zice, M.I., cum să nu fugi cînd competenţele şi valorile sunt în continuare sufocate în România, forţate să dispară sau să fugă?! Se referă direct la cazul Andrei Şerban. Că în ’45 toţi intelectualii s-au întors în Germania şi nu la bine, la marea sărăcie. La care Sava nu prea are ce răspunde, înghite în sec pentru o dată. Eu aş fi răspuns: acei mari oameni care se întorceau erau evrei, nimeni n-ar fi îndrăznit să-i vorbească de rău, să le facă vre opoziţie, naţia germană se simţea prea vinovată, iar pe de altă parte, se ştia că dacă revin evreii, vor pica şi ajutoarele americane. Deci şi M.I. încearcă să bage în ecuaţie lucruri doar pe jumătate adevărate. Spusese că şi Titu Maiorescu a vrut să se exileze, că I.L.Caragiale n-a plecat la Berlin pentru moştenire ci de răul ţării, lucruri ce nu mi se par relevante, pînă la urmă. După opinia lui M.I. aici domneşte ingratitudinea, de ex. Zigu Ornea, nu e primit la Academie, deşi Z.O. ţine loc de un întreg institut! Că nici Adrian Marino nu e la Academie şi nu e folosit ca profesor. Pe termen lung, zice totuşi M.I., va fi bine în România. Cine are interes să fie? întreabă I.S. Dar cine ar avea să nu fie? replică M.I. De parcă n-ar şti că suntem o ţară de care se poate profita: resurse, piaţă de desfacere... Ce mai, M.I. va fi făcut o f. bună impresie snobilor care ascultă aceste emisiuni, cred că alde Angela e încîntată, mai ales că a lăudat mişcarea de la Dilema – se putea altfel?  Deci M.I. e tăios, pare echidistant, şi nu oricum, ci făcînd caz de profesionalism şi imparţialitate; când în fapt nu e mai puţin părtinitor şi pătimaş şi pe alocuri cinic, chiar, gen amicul C.. Înainte să o şteargă în apus, a adunat cu braţul manuscrise de pe la edituri, a făcut referate negative, şi de mîntuială, a înfundat scriitori - şi pentru ce? Pentru bani de plecare…Oricum, a făcut carieră acest M.I. care la începuturile mele scriitoriceşti mi-a agăţat tăbliţa “scrie despre oameni umili, mărunţi.”, etichetă de care n-am să mai scap, cred, niciodată. Mi-a îngropat manuscrisul Radulian de la Eminescu. Nu s-a mai putut face nimic…

(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

Va urma

Cărţile din bibliotecă: Radu Cârneci

i. Lazu - Fotografii cu scriitori: Radu Cârneci la Rm. Sărat, 2011
 

La dezvelirea monumentului Mircea Vulcănescu: Mihai Şora, Ion Papuc, Romulus Rusan, Ana Blandiana, Maruca Vulcănescu, Dan Hăulică... Neculai Onţanu.