duminică, 27 octombrie 2013

Scriitorul zilei: Alice Botez   http://ilazu.blogspot.ro/2012/09/scriitorul-zilei-alice-botez-poezia.html

Poezia zilei: Ion Lazu


Flori Lidiei!

Flori pentru Lidia! Doar asta zic
Atunci când mă opresc la florărese.
Şi ele-ntind buchete pe alese
Din toate eu luând pe cel mai şic!

Nu-s vorbe căutate, să le-adun,
Din glasu-mi florăreasa înţelege
Că Lidia-i o floare. Şi-mi alege
Flori minunate pentru ea, duium.

Ce tare s-ar mira dacă i-aş spune
Că Lidia iubeşte flori de-a rândul:
De spin, de boz, ce-ţi amărăsc şi gândul
Da-i amintesc de-a satului minune...

Că nu-i mireasmă mai îmbătătoare
Decât copilăria, sfântă floare.
29 august 2011.




Pieziş     



Nu sta pieziş. Că viaţa nu se-ncurcă

Prin bălării ce cresc lângă cărare.

Croită-i Dânsa pentru drumul mare,
Nu stă-ntr-un colţ, plouată ca o curcă...

Pe-o cale-n sus, ce fără preget urcă
Se-ndeasă toţi actanţii de-a-ncălare.
În darn vreo mătrăgună cârtitoare
Dospeşte şi-i blesteamă şi îi spurcă...

Se uscă-n colb, o ia ţăranu-n furcă
De-o zvârle-n vâlvătaia jucăuşă
Ce-i seacă fibra, prefirând cenuşă
Pe-un nou ogor. Că Viaţa nu se-ncurcă!

Şi-i place vieţii sufletul ce râde.
Iar pe ursuz îl dă de ciuf la gâde.
26 august 2011.
 


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994
19 nov. 94. Vineri, ceaţă neclintită şi nepătrunsă. Parcă aud vocea tatei: M-am născut într-o zi de vineri 19 noiembrie, la ora 5 dimineaţa. Mă uit de jur împrejur şi-mi spun: Te iubesc, tată!
Ieri, L. foarte impresionată de starea în care a ajuns mătuşa Janei H.: constipată, umflată, nu mai poate lua sedative pe gură, fiole nu se găsesc, vine uneori salvarea şi îi face o injecţie, probabil singură s-a abţinut şi s-a constipat, iar acum intoxicaţia se agravează. Această suferinţă atroce cu care se sfîrşeşte o viaţă f. confortabilă, înlesnită, comodă. Să aibă vreo semnificaţie, vreun tâlc această suferinţă cumplită care încheie o viaţă? Înclin să cred că nu, că e doar un mare ghinion final. Şi este lipsa de imaginaţie a Vieţii, care nu are habar de morală şi estetică, ci recurge iar şi iar la suferinţa fizică.
O revelaţie: avem ce mînca, apa curge la robinet, lumina electrică nu se taie, metroul circulă, idem maşina 300; şi nimeni nu ne cheamă la stâlp, să batem din palme…; sunt totuşi atîtea deosebiri în bine faţă de vremea dictaturii…
Faima gen M. Jackson şi Fred Mercury, fetiţe ce se exhibă, cuceritori ce doresc să fie cuceriţi…
Să nu fii resentimentar, zice N. Breban, dar şi el pare a fi şi n-ar trebui să fie. Resentimentarul nu e constructiv, se blochează cerîndu-şi dreptatea lui, drepturile lui…
Deci ruşii îi susţin pe sîrbi şi, prin consecinţă, americanii îi sprijină pe musulmanii bosniaci. Ce e de înţeles aici şi ce e de aprobat? Omul moral nu poate decât să se indigneze, să protesteze, să fie scârbit definitiv de politică... Iar eu ce simt? Dezinteres, sastiseală, dorinţa de a se termina odată rîca din Bosnia. Pe chipurile celor ce fug sub ploaia de gloanţe citesc, cu stupoare, un fel de bucurie excitată: că încă sunt în viaţă...
Cîinii din ograda Prospecţiuni, întinşi pe jos, printre picioarele noastre: epuizaţi de nopţi de excese, cu sexele strîmbe, goale, atîrnîndu-le.
Neatenţia, gîndul dus aiurea, constat, nu sunt timp irosit, energii pierdute, ci din ele anume  nasc idei perfecte. Retuşez  titlurile şi anii de pe coperţile carnetelor de teren pînă ies nişte scrieri artistice. Stăruinţă, asta trebuie în artă. Reveniri asupra frazei, după ce o scrisesei sub impulsul inspiraţiei.
Oricît de mult mă impresionează N. Breban cu parada lui de idei privind estetica romanului modern, care trebuie să se ocupe nu de concretul vieţii sociale, nu de descrierea naturalistă a contextului, ci de natura abisală a firii umane, a omului dintotdeauna, anistoric - eu bietul, foarte convins că are dreptate şi că asta trebuie să fie miza cea mare a celui ce scrie roman, -  totuşi, în ce mă priveşte, n-am să încerc acum ceea ce nu am îndrăznit mai demult – şi nu din comoditate, nici pentru că simt că nu mă ţin balamalele, ci pentru că aici nu e vorba pur şi simplu de o opţiune, de o alegere raţională, ci e vorba de a alege şi a mă fixa pe ceea ce mi se potriveşte. Ţintele lui nu sunt şi ale mele.  El îşi scrie romanele pentru a pune în discuţie problemele de care am amintit, eu le scriu pe ale mele plasîndu-le în sfera mea de interes, oricît ar fi de vetust materialul şi modalitatea de abordare. Este un dat al fiecăruia, să se mişte în lumea ce-i este proprie, nu în cea trasată de alţii, oricît de deştepţi, genialoizi etc.
(din Lamentaţiile Uitucului, Jurnal 1990-1999, în manuscris)
Va urma

 

Cărţile din bibliotecă
















ion lazu - Fotografii de ieri...