luni, 7 octombrie 2013

Roşia Montană, inima mea...
Demonstraţia din 06.10.2013 
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=sAeRDWPNJxA#t=10

Fragment de interviu: Lucia Negoiţă-Ion Lazu
Lucia Negoiţă:
6)Despre Roşia Montană, ce crezi tu, dragă Ion Lazu, fiindcă ştiu că ai argumente solide?
Ion Lazu: Nu ştiu dacă e cazul să mă „ambalez” în problema Roşia Montană, pe cuprinsul unui interviu ca acesta. Am scris destule texte, am participat la demonstraţiile de stradă; postez de săptămâni, pe-al meu blog de scriitor  ilazu.blogspot.com  materiale documentare pe această temă, opinii, dezvăluiri etc etc. Ce se întâmplă, până la urmă?  Nişte inşi foarte dubioşi din străinătate, oameni certaţi cu legea, suspecţi, aventurieri, abili sforari, jucători la bursă, unde pierd şi la fel de lesne câştigă averi incomensurabile din simple speculaţii – iasr în fapt nişte excroci de talie internaţională -, au pus ochii pe o afacere fără egal în toată Europa. Căci zăcămintele auro-argentifere din Apuseni sunt cele mai mari de pe continent şi printre primele 4 din lume.  Au pătruns în zona minieră prin efracţie, cu sprijin  plătit şi prin trădarea unor conaţionali: întâi la cel mai înalt nivel, prin ambasade şi guverne, apoi, la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, la  intreprinderea geologică, devenită subit proprietatea unui afacerist străin, inclusiv toate documentaţiile privind rezervele de minereuri. Au înjghebat un proiect de contract cu statul român, în condiţii oneroase, vezi-bine, ungând peste tot, înlăturând din competiţie alte firme de profil performante din Europa; au măsluit actele, proiectul de contract a devenit prin efracţie Contract, l-au listat la Bursa din Wancouver. De aici bani de la acţionari, credite la banca Rothschild etc. În ţară proiectul de contract nu fusese finalizat, statul plătea în continuare investiţiile, cercetările din zonă, analizele etc. Compania a forţat nota, expropiind, extinzându-se de la o primă formă de contract care avea ca obiect reexploatare a unei halde de steril la explorarea şi apoi la exploatarea minereului din substrat.. Se preconizează ca în 10-15 ani să se extragă în carieră, prin dinamitare, întregul zăcământ; prelucrarea se face prin cianurare (Nota bene: la Roşia Montană nu s-a exploatat niciodată prin cianurare!), compania pleacă din ţară cu 80% din profitul total: noi rămânem un câştig derizoriu şi cu marile ponoase: cu ambientul devastat, cu lacul de decantare, a cărui asigurare va costa emorm , iar substanţele nocive nu se neutralizează decât peste un secol şi ceva. O imensă bombă ecologică. Tipul de exploatare prin detonare va nimici galeriile din subteran, de pe vremea romanilor, cele mai vechi din Europa, din lume, un patrimoniu inestimabil... Or, în afară de excrocheria ca atare, de ilegalitate, de jecmăneală fără precedent în istorie, toate astea acum, în văzul lumii, trebuie spus fără echivoc  că nici Guvernul, nici Parlamentul,- vîndute, inconştiente, cum vrem să le numim -, nu au dreptul să cauţioneze viitorul acestei naţiuni, nu au voie să aprobe epuizarea unei rezerve strategice care se exploatează din preistorie şi care „nu este a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor” etc.  E mai grav ca pe vremea sovieticilor, care ne-au exploatat zăcămintele de uraniu până la epuizare, fără ca măcar specialiştii români să poată afla despre ce rezerve a fost vorba, cu ce concentraţii etc. Acum, în plină democraţie, suntem trataţi mai rău decât coloniile africane din secolul XVII-XIX. Guvernul a promulgat fraudulos o lege(a interesului naţional?!?!), ea va fi trecută în Parlament, unde ştim cine are majoritatea absolută. Şi de la o zi la alta ne vom trezi jefuiţi la drumul mare, însă cu acte în regulă, cum s-ar spune... Vânzarea de ţară e puţin spus.  Societatea civilă se deznmeticeşte anevoie, televiziunile tac cu obstinaţie, au fost plătite din greu pentru publicitate şi nu numai. Sunt dovezi că acţionarii americani şi canadieni, care au investit din plin, exercită presiuni asupra administraţiei. S-a ajuns atât de departe încât intrarea noastră în NATO a fost condiţionată de cedarea dreptului asupra zăcămintelor de aur, argint şi alte metale preţioase, acelea chiar mai valoroase decâr aurul şi argintul. Nu am destule guri ca să strig: Nu!                                              .         

Scriitorul zilei: Livius Ciocârlie   http://ilazu.blogspot.ro/2012/10/scriitorul-zilei-livius-ciocarlie.html 

Poezia zilei:


















Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

(Continuare 12 august 1994) Vin din Sibiu alde Gîtej. Despre el se zice că a decăzut, după pensionarea forţată. Mi se păruse că a avut remuşcări, dar zice că nu. Nu ţineau ei (la consiliul judeţean al culturii) oameni slabi vreme de 20 de ani! E drept, am mai omis unele lipsuri, am mai umflat unele realizări. Vrea să spună că a fost un slujitor zelos, deşi corect, care nu a băgat mîna şi nu s-a lăsat uns. După Decembrie a fost la sora lui, în Germania. A văzut şi bune şi mai puţin bune. Zice: Nici la ei locuinţele... Şi mai zice: Care cutii de chibrituri?! Eu: Păi apartamentele noastre de la bloc sunt tip locuinţă de serviciu, însă ni le-au vîndut ca apartamente de lux! Şi: De unde pînă unde a construit C. atîta, cînd suntem pe ultimul loc din Europa, ca suprafaţă locativă pe cap de om? Nu cumva ceea ce se laudă că a construit el este pentru că le-a interzis particularilor să construiască? Şi tot aşa, discuţie de surzi. Însă e semnificativ că după ce i-am demolat o afirmaţie nu mai revine la ea  N-a ştiut aceste lucruri? sau le-a ştiut, dar a crezut că nu le ştiu eu şi toată lumea?
Îmi spune, printre altele: Îl văd uneori trecînd prin cartier pe Mircea Ivănescu, citind în mers. Are haina roasă în coate, citind pe stradă şi ca să nu se izbească de ceva, şterge zidul cu cotul şi aşa se face că are coatele roase. Citind mereu, şi pe stradă…
Onu, despre descinderea la Bucureşti, la amantul Corinei, ins fără tată, crescut printre tomberoane, fotograf-reporter sau aşa ceva. Arogant şi tiran; se duc părinţii Gîtej la ei şi insul îi dă afară; părinţii revin cu Onu şi acesta îi rade o palmă peste gît, apoi zmulge telefonul din perete. Veniseră pregătiţi să doarmă în maşină, Onu pregătit cu cuţit şi o funie, să-l lege, ştiindu-l violent. Zice: zile şi nopţi am învîrtit în cap această descindere. Povestesc pe sărite, precizează. Nu vreau să-mi mai aduc aminte… Deci tipul se comporta sfidător, bazîndu-se pe faptul că fata îi luase frica. Onu: Cine eşti, bă?! Şi, peste masă, i-a ars o labă, însă nu peste faţă, ci peste omuşorul gîtului, încît acela s-a risipit pe jos. Gîtejii umiliţi, ofensaţi, i se plînseseră că individul o terorizează, practic le era teamă că dezechilibratul o s-o omoare. Ajung acolo, o găsesc pe Corina bătută, însă pe loc îi ia partea amantului, chiar îi vorbeşte porcos maică-si. Desigur, e o poveste pentru noi, celelalte rude din Avrig nu vor afla prin ce-a trecut Victoriţa cu Corina ei.
Îmi amintesc ce încîntaţi erau toţi din clan acum cîţiva ani cînd Corina s-a măritat cu fiul unui director de liceu din Răşinari, băiat care, bişniţar, arogant, fiu de bani gata, cu maşină, student, cică, dar toca frunză la cîini, netrecînd de anul trei. Cînd Victoriţa, căreia fluşturaticul îi dădea de gîndit, îl caută în catalog la facultate, vede că i-a mistificat şi simte că surzeşte de-o ureche; iar soţul, Papsilică, face două infarcturi. Tinerii se despart, Corina pleacă cu un englez la Londra, devine directoare economică a unei firme străine, i se dă un apartament de şase camere în Bucureşti. Dar intervine fotograful şi o desparte de englez, o molestează, o obligă de faţă cu Gîtejii să dea telefon englezului şi să-i spună că nu-l iubeşte. Abia atunci se decid să-i spună zmeului de Onu, care nu se desminte, ci procedează cum deja am menţionat mai sus.
Victoriţa, cu vocea ei groasă, bărbătească: Nu mai avem prieteni; sau chiar dacă îi avem, nu-mi mai vine să-i văd. Au alte interese. Eu: Instinctul lor de supravieţuire le spune că vremurile s-au schimbat, că trebuie să se replieze, să se adapteze, să dea vieţii lor un alt curs... Şi în gând: Unii abia intră în joc, alţii au fost constrânşi să-l părăsească...
(din Lamentaţiile Uitucului, Jurnal de scriitor, 1990-1999, în manuscris)
Va urma



Cărţile din bibliotecă 























Fotografii cu scriitori...la MNLR, 9 aprilie 2010





Lidia Lazu : Un cântec în aer liber    http://youtu.be/LNE1Lsvyv2k 

Din arhiva familiei...Afiş al primului recital Lidia Lazu, cu desene de Andreiu-Mic