26 mai: Ovidiu Papadima, n. 23 iunie 1909 - d. 26 mai 1996

 

 

Născut la Sinoe - Mihai Viteazu, în Dobrogea, probabil dintr-o familie de aromâni (tatăl profesor), a făcut şcoala primară în Moldova, pe vremea refugiului din Primul război, liceul la Tg. Mureş, absolvit în 1928, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, licenţa în 1931, funcţionând ca profesor la Oradea, Câmpulung Muscel şi Olteniţa, iar între 1937 şi 1940, cu o bursă Humboldt a făcut studii doctorale în Germania, devenind lector la Universitatea din Viena, 1940-1941.

Debutase la 23 de ani, la Gândirea, unde a susţinut rubrica de cronică literară, a fost apoi secretar de redacţie la Revista Fundaţiilor Regale, 1941-1947 şi asistent al lui G. Călinescu, trecând apoi la Institutul de Lingvistică. În 1952 a fost arestat şi a străbătut calvarul închisorilor comuniste, inclusiv Canalul, dar şi Jilava, Gherla etc., eliberat în 1955, epuizat fizic, la doar 44 kg. Fără drept de semnătură până în 1963, iar reabilitarea vine abia în 1971, când probabil opţiunile sale naţionaliste au devenit productive. S-a remarcat ca istoric literar, ca eseist şi ca folclorist, dând lucrări de referinţă în domeniu. A intuit fondul etnic al operelor literare şi a analizat din punctul de vedere al românismului operele lui Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat şi ale altor scriitori contemporani

 

Opera: O viziune românească asupra lumii, (1941); Neam, sat, oraş în poezia lui Octavian Goga,  1942); Creatorii şi lumea lor (1943); Poezie şi cunoaştere etnică (1944); Cu cît cînt, atîta sînt - Antologie a liricii populare, 1963;  Cezar Bolliac (1966);  Heinrich von Kleist (1967); Literatura populară română. Din istoria şi poetica ei,  1968; Scriitorii şi înţelesurile vieţii, 1971; Ion Pillat, 1974; Ipostaze ale iluminismului românesc, 1975; Evocări, 1997

 

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ovidiu_Papadima

 http://www.autorii.com/scriitori/ovidiu-papadima/

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/amintiri-din-temnitele-comuniste/amintiri-din-temnitele-comuniste-ovidiu-papadima-id19778.html 

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/carte/case-literare-din-bucuresti-608192.html

***

 

 

Imaginea se află și în albumul meu  Literaturile Bucureștiului, 2009.

 

 

 

 

Poezia zilei, Cezar Baltag (d. 26 mai 1997)

 

Păsări în amurg

                     Lui Grigore Hagiu, in memoriam

Dezgheaţă-te, lume, dezgheaţă, 
un clopot de clor ne desparte, 
aripile-s tot mai în ceaţă, 
inima e tot mai departe.

Roteşte-te, lume, roteşte
şi tu soare du-mă în vară
orizontul mă părăseşte
prietenii încep să dispară.

Nu zărisem că norii aleargă
şi nu bănuiam că-i furtună, 
eram opt, eram cinci, eram patru
şi parcă zburam împreună.

Parcă ieri mai era dimineaţă, 
soare-n valuri şi-acuma-i doar nor.
Sunt o pasăre singură-n ceaţă
şi abia mai ştiu dacă zbor…

 

 

Alţi scriitori:

G. C. Nicolescu, n. 1911

Vintilă Corbu, n. 1916

Mariana Şora, n. 1917

Tiberiu Utan, m. 1994 

"D:\Imagini\telefon\IMG_20240521_185456.jpg"

Încă o lecție dură...

Mi-au dat-o păunii din Parcul IOR. Ca în fiecare an am pândit zi de zi re-apariția păunilor, într-un spațiu de-acum consacrat, știut de toată lumea.  Și, minune!, pe 23 mai, reapar păunii, vreo 7-8, câțiva ascunși bine sub umbrarul din celălalt capăt al țarcului (acoperit cu plasă din toate părțile...), dar dintre ei, desigur, izbucniseră în fața noastră cei vreo patru-cinci păuni ”de copertă”, toți înfoiați la maximum, rotindu-se, privind mândri și mai ales, mai ales: cu imensele cozi desfășurate, date peste cap, de li se vedea doar pieptul albastru și creasta împărătească, iar în rest numai desfășurarea uimitoarelor cozi, - păuni țipând în felul lor inconfundabil, de răsuna parcul IOR... Lumea puhoi la gard, chinuindu-se să găsească vreo găurică prin gardul de sârmă, prin plasa de sfoară, prin..., numai să-i pozeze iar și iar, la nesfârșit, suprem deliciu ! Eu, printre ei, făcându-mi loc, pozând la nesfârșit cu telefonul meu din antichitatea mobilelor, dar oricum, bucuros nevoie-mare...  Aveam ce să postez pe-al meu blog, câteva zile la rând...  A trebuit să mă desprind până la urmă, să plecăm, însă țipătul păunilor se auzea de la orice distanță, chiar și când am trecut pe sub pod, spre cealaltă jumătate a Lacului (căruia zilnic îi dăm ocol...Mersul pe jos, cel mai bun medicament, nu?...). 

Nicio mirare că a două zi, tot după amiază, însă poate și mai devreme, căci pasiunea nu știe de orar, m-am prezentat la locul cu pricina din IOR. Însă: niciun țipăt, nimic, de la distanță sau de mai aproape. Ajung la gard și: consternare: niște curci-acolo, ca într-un blestem! Și mi-am amintit că ieri, în vorbă cu oricine voia să mă asculte, spuneam cuiva că anul trecut acești Păuni ni s-au prezentat împreună cu puișorii lor, care nu vor fi avut mai mult de 3-4 săptămâni - și acei puișori cenușii-pistruiați semănau grozav cu puii de curcă. Nici mai mult, nici mai puțin.

Acum mă uit: niciun păun înfoiat, dar niciunul! ci toți cu cozile smulse până la ultima pană. Consternat, mă plâng unui vecin de gard. Îmi remarcă: Acele pene de păun se vând la preț foarte bun... deci: mare supărare mare. Ca între timp, și mai târziu, parcă anume spre a-mi amplifica supărarea, să-mi dau seama că păunilor, în noua lor postură, le lipsea nu doar penajul cel somptuos, dar erau complet lipsiți de orice farmec, decăzuți din splendoare!. Nu numai înfoierea le lipsea,  dar le lipsea și țipătul - de parcă teribilul țipăt ar fi provenit din penaj, iar nu din pieptul acestor păsări... Nu tu penaj, dar nu tu nici țipetele - și nimic din ceea ce îi făcuse ieri să se prezinte ca păsări fără seamăn, dintr-o altă lume parcă... Acum sub privirile mele pleoștite  îmi apăreau doar niște biete curci umilite-”plouate”, căutând să smulgă de pe jos, drept consolare, vreun fir de iarbă, ofilită și aceea...

Sic transit gloria pavonum !