23 mai: Iordan Chimet, n. 18 nov. 1924 - d. 23 mai 2006.

 

 

Dintr-o familie simplă de români din Galaţi (tatăl grefier, mama Paraschiţa...), a urmat cursurile liceale în oraşul natal (1944), apoi  Literele la Bucureşti (1948), iar mai târziu a absolvit Dreptul (1957). Dar deja debutase cu meşteşugite versuri avangardiste în Revista Fundaţiilor Regale. Acest om exemplar, fără ambiţii personale, devotat înaltelor idealuri umaniste, democratice, slujindu-le cu puritate şi ardoare,  considerat de cei ce l-au cunoscut "o minune de om", "un scutier al iluziei", s-a alăturat unui grup de intelectuali din Asociaţia Eminescu: Constant Tonegaru, Vladimir Streinu, Pavel Chihaia, străduindu-se să-i ajute pe confraţii ajunşi la ananghie, distribuind pachete de la Crucea Roşie, imediat după război, pe vremea foametei, când noul Regim se instala, cu ajutorul armat al sovieticilor. Din această acţiune donchijotească, unii militanţi au nimerit la puşcărie, i-am amintit  la această rubrică  pe Tonegaru şi pe Mihadaş. Ceilalţi au fost amnistiaţi, însă ţinuţi sub supravegherea strictă a Securităţii. (Nici acum nu-mi intră în cap cât de departe au împins zelul lor oamenii poliţiei politice, nenorocind/lichidând fizic  indivizi şi familii, o întreagă pătură de intelectuali, numai ca să le fie lor bine, să le meargă salariul, să avanseze în grad şi funcţie. La adăpostul Statului pe care îl slugăreau, la modul criminal...)

Destul de târziu, într-o perioadă de relativă destindere, Iordan Chimet reuşeşte să-şi vadă publicate unele dintre manuscrisele definitivate cu două decenii înainte: Filmele vestului sălbatic, 1966; Comedia burlescă, 1967; Lamento pentru peştişorul Baltazar, 1968; Eroi, fantome, şoricei; Închide ochii şi vei vedea Oraşul, 1970; aceste cărţi l-au făcut preţuit îndeosebi de cititorii tineri şi de neconfundat printre scriitorii momentului. În 1972 apare O antologie a inocenţei, carte devenită best seller, vândută pe sub mînă. Cititorul percepuse mesajul antitotalitarist al textelor antologate (din literatura întregii lumi, desigur). După care autorul se instalează într-un soi de protest mut,  nemaipublicând ani la rând. Solidar cu alţi disidenţi, nu a făcut niciodată caz de aceasta, însă a continuat să corespondeze cu mari oameni de litere de peste graniţă, iar unele cărţi i-au fost comentate cu entuziasm în străinătate, preluate şi de semnatarii  Cartei 77  din Cehoslovacia. Cenzura, avizată, îi blochează accesul la tipar.
 Abia după Decembrie 1989 apare antologia  Dreptul la memorie, în 4 volume. Le-am interceptat la Bistriţa-Năsăud, unde mă aflam în campanie geologică - şi m-am considerat un norocos. Impecabilul stilist a mai publicat: Cele două Europe, cele două Românii, 2004 carte ce se adresează conştiinţei civice a românilor; dar a scris şi  memorialistică: Cartea prietenilor mei, 2005.

Pe autor l-am preţuit la superlativ, dar ca om nu am reuşit să-l identific, chiar de ne vom fi intersectat paşii, privirile. Prietenul poet Ion Murgeanu îl evocă în perioada când fucţiona ca suplinitor în judeţul Galaţi, venit anume pentru a participa la o lectură publică. De o modestie şi delicateţe extremă. Inconturnabilă.

Nu mă mai mir că, la doar 2-3 ani de la dispariţia sa, când mă interesam de aprobarea pentru o placă memorială a acestui scriitor singular printre co-breslaşi, nimeni din blocul unde a locuit două decenii nu şi-l aducea aminte:

*

Am pus placă memorială la intrarea unui bloc de 8 etaje de pe Bdul Nicolae Grigorescu nr. 18, S.III.

*

Poezia din lift, când am fost în blocul lui Iordan Chimet:

 

Al. Macedonski

 

 

*

Era oraşul de-altădată

Sub plopi de-argint muiaţi în soare

O verde oază fermecată

Cu repezi ape cântătoare

Pe-oricare străzi cântau izvoare

Şi sărutat de flori ce-mbată

Trăia oraşul de-altădată

Sub plopi de-argint, muiaţi în soare.

 

Cine să fi lipit acest afiş, nemaiîntâlnit de mine prin alte holuri de bloc, prin lifturi? Nu e cumva mîna abstractă  a scriitorului nostru?

(Şi iată cum, printr-o întâmplare, - căci nu am studii filologice - identific sursa inspiraţiei lui Daniel B., din descrierea Bucureştiului de altădată...)

Adresele pe care cu atâta trudă le obţin de la Uniune, de la cunoscuţi, din cartea de telefon etc., se rezumă la stradă şi număr, dar sunt uneori 7-8 scări, îţi poţi pierde o zi ca să le bântui, adesea fără rezultat.

Revin acasă obosit, după drumuri nesfârşite prin cele cartiere muncitoreşti, cu străzi, grupuri de blocuri şi numerotări complet aiuristice, care m-au buimăcit, nu alta. Rezultatul concret, pe cât de dezamăgitor? Azi, doar două adrese!

 

Adriana Bittel: O minune de om (în Rom.lit): http://www.romlit.ro/o_minune_de_om_iordan_chimet

 

Andrei Ursu> http://www.revista22.ro/despartire-de-iordan-chimet-2811.html

 

Alţi scriitori:

Garabet Ibrăileanu, n. 1871

G. M. Cantacuzino, n. 1809

Vladimir Streinu, n. 23 mai 1902, Teiu - d. 26 noiembrie 1970, București

 Valeriu Armeanu, n. 1946 

Ion Lazu - Boboci, Nori și pescăruși în IOR